Ghilimele buclucașe

This gallery contains 5 photos.


Cum să alegi un subiect de examen Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Terente-Zodia zmeilor

This gallery contains 1 photo.


roman autor Doina Popescu-Brăila   În epoca doctoratelor copy-paste și a lucrărilor științifice elaborate-n pușcării, vă invit să priviți pe gaura cheii în saloanele elitelor și-n vestitele bordeluri ale Brăilei anilor ’20. Romanul este un puzzle între relatările ziarelor, amintiri … Citește în continuare

Galerie | 3 comentarii

Cronică de carte: Comoara Doinei Popescu

This gallery contains 2 photos.


http://www.viata-libera.ro/vlg-cultura/72745-cronica-de-carte-comoara-doinei-popescu-fascinantele-aventuri-ale-unui-copil-al-dunarii * Doina Popescu-Brăila – Copilul Dunării, Editura Torent Press, Brăila, 2015 În aceste zile, când face furori pe marile ecrane „Comoara” lui Corneliu Porumboiu, scriitoarea brăileană Doina Popescu repropune cititorilor un alt fel de comoară, aventurile unui copil al … Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vând pisica!


De mâine trebuie să reunesc Comisia Zurich pentru consultări, să-l chem pe Copilul Dunării să-mi procure un Monstru pe care să-l gătesc cu Ardei iuți, să prind Pisica cu papion ca să-i … vând papionul pe OLX. Dacă mă gândesc bine, am și rată la bancă… Musai vând și pisica: Albastru de Rusia, în general o splendoare, momentan cam odârlit… Deh, suferă din dragoste… În rest, ce pot să sper, decât puțină Fericire la preț redus? De ce-a votat guvernul o astfel de inepție? Probabil că Dumnezeu era-n vacanță… Rămâne să-i pedepsesc pe vinovați în Zodia zmeilor. Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Tâlcuri noi la povești vechi


Căldură mare… Grecii sărbătoresc. Tâlcuri noi la povești vechi… Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Surprinzătoarea Minerva

This gallery contains 15 photos.


Acasă îi spuneau Mioara. Mergând la șapte ani la școală, a aflat cu stupoare că în acte o cheamă Mița. Nășicu’ Niculescu, notar în sat, se iubea cu o profesoară, Mița Bostan. Se pare că atât cât a ținut idila, … Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , | 1 comentariu

Bucuria cititului…


Ca să te poți bucura de citit așa cum te poți bucura de tinerețea veșnică a sufletului omului sănătos, trebuie să fi avut norocul de a te fi introdus cineva, din pruncie, în lumea basmului românesc, a poveștilor și amintirilor lui Creangă… Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

SEXUL ŞI GIMNASTICA FIZIOLOGICĂ


Sex cu unguroaice

Doina Popescu-Brăila

Eram studentă anul I şi singura care frecventam ora de sport.  Profesorul, Knat, mare glorie a handbalului românesc pe vremuri, mă lăsa să alerg de voie şi apoi, mă ruga să-mi aduc şi colegele măcar o dată ca să le pună note.

Pentru că vorba paşnică rareori are rezultate, ne-a aşteptat omul la ieşirea de la armată(făceam armata la radiotelegrafişti în Panduri şi acolo se făceau şi orele de sport) hotărât să  le convingă pe fete de utilitatea sportului sau să le lase cu media ne-ncheiată.

Eram 104 studenţi în an din care 80  fete. Aveam două unguroaice, una care învăţa de rupea rândurile şi avea o relaţie stabilă cu o vedetă de la radio Grozăveşti, bun prieten al meu şi cealaltă, Ady, se pronunţa Ody,  o unguroaică zăpăcită, cu un simţ al umorului bine acordat şi un talent în pat binecunoscut de toată lumea, fiindcă îşi făcea reclamă în…

Vezi articol original 224 de cuvinte mai mult

Publicat în ZÂMBETE | Lasă un comentariu

Magna Carta


La 15 iunie 1215 regele Ioan al Angliei aprobă Magna Carta Libertatum.

Noilor libertăți li se opune Papa Inocențiu al III-lea și, cum nici regelui nu-i picau chiar bine, pe baza scrisorii primite de la papă, suspendă toate privilegiile. Trei luni mai târziu regele moare și Magna Carta este iarăși pusă pe rol, fiind reconfirmată de fiecare monarh urcat pe tron. Sigur, legea-i bună, dar nu pentru toți. Se aplică pentru baroni, lorzi și negustori, adică pentru oameni liberi. Țăranii nu erau incluși. Începând cu 1628, Magna carta devine universală și țăranii capătă drepturi egale cu nobilii.

Dintre cele 63 de articole, cel cu numărul 39 este cel mai important.

Articolul 39: Niciun om liber nu va fi reţinut şi închis, sau lipsit de proprietatea sa, sau proscris sau surghiunit, sau maltratat în orice fel; şi noi nu vom porni acţiune împotriva lui decât în urma judecâţii legiute de către egalii lui sau după legea ţării.

La 800 de ani distanță, statul român încă nu este capabil sau interesat să garanteze cetățenilor săi conținutul articolului 39.

Publicat în justiție | Etichetat , , , , | 2 comentarii

Fănuș Neagu-Povestirile magice

This gallery contains 17 photos.


Lupii urlă pofticioși, apoi tot mai stins, răzbate un schelălăit de neputință. Prin colbul Bărăganului, Viorel Coman conduce un poștalion magic, tras de sute de perechi de cai albi cu zăbale din argint. Învelit într-o pelerină strălucitoare, sigur de drumul ales, ține hățurile cu eleganță, să nu se izbescă de cumpenele fântânilor, nici să scape bidivii în undele înșelătoare ale Dunării. Nu-s cai de rând, sunt caii haiducilor de altădată, caii sălbatici ai Bărăganului sau, poate, furați în timpurile vechi de hoții de cai…

Vântul a înțepenit ori s-a rătăcit prin Bălțile Brăilei. Soarele își rostogolește văpaia, plesnind spicul, albind oasele cailor de altădată. Magie-n văzduh, freamăt de poveste pe pământ! Un singur nor astupă cerul. De după el te aștepți să se ițească un balaur… Nu, nu este un nor, acum văd tot mai clar! Este chiar Fănuș ridicând un pahar: Bravos, Mon Cher! Ți-a ieșit! Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

UNGUROAICA ŞI MAIORUL


Doina Popescu-Brăila

Eram datoare cu o poveste nouă despre întâmplări vechi cu Ody (ştiu că se scrie Ady, dar îmi sună mai familiar aşa). Deci, eram în convocare la armată, undeva pe la Dâmbul Morii, pe unde-i un Mc acum şi o benzinărie garnisită cu cele mai urâte curve. Ba nu, am văzut la Budapesta unele chiar mai slute.

Cum spuneam , împărţite pe plutoane şi la oareşce distanţă unele de altele, teoretic, ne făceam exerciţiile. Durerea era evident, pasul de defilare, fiindcă urma să depunem jurământul. Toate plutoanele erau în vervă maximă şi comandantele de pluton dovedeau cât de scârbe pot fi cu propriile colege. Stăteam cu fetele la umbră; ele fumau şi eu spuneam bancuri cu sau fără sex, mirându-ne cât erau de fugărite celelalte. Ştiam că toţi ştabii sunt în zonă dar, îmi imaginam că sunt normali la cap şi stau la umbră.

Din senin, apare un Aro de armată…

Vezi articol original 521 de cuvinte mai mult

Publicat în ZÂMBETE | Lasă un comentariu

O poveste


Inițial publicat pe Doina Popescu-Brăila:
După un popas de câteva zile în Bucovina, am trecut munţii în Maramureş. Trecusem adesea prin satul Şieu şi m-am întrebat de fiecare dată de unde-i provine numele, fără să mă lămurescă cineva.…

Galerie | Lasă un comentariu

Chef cu popă


Scriu pe terasă. Vecinii mei chefuiesc. Ceva lăutărească, ceva mai periurbană, muzica se revarsă în tot cartierul Poligon. Se spun bancuri. Poantele deocheate ridică hohote de râs până la cușca porumbeilor. Printre invitați, un popă. La tușele mai groase, părințelul începe … Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , | 4 comentarii

Kevin Costner şi CÂINELE LUP


Doina Popescu-Brăila

Verişoara mea, mutată la Bucureşti se măritase cu-n tip mişto, gen Kevin COSTINER.

Dar peste faptul că era bărbat bine, făcea bani şi din piatră seacă. Tuns scurt, cu scurtă de piele şi voce autoritară, ţigăncile bişniţărese de la hala Unirii îl ştiau de căpitanu’ Moldoveanu.

Moldovean era, ce-i drept, dar căpitan numai în mintea lor.

Când trecea prin hală, şaviţele îi puneau

Vezi articol original 214 cuvinte mai mult

Publicat în ZÂMBETE | Lasă un comentariu

SEX ȘI HAIDUCIE ÎN PĂDUREA STEJARULUI


Doina Popescu-Brăila

În vecinătatea cartierului Radu Negru, începând de la Centură, se află Pădurea Stejarului– loc tainic şi misterios, scenă a multor întâmplări palpitante din copilăria mea.

Vă voi spune acum o poveste pe care părinţii o discutau pe furiş cu neamurile şi cu vecinii, fiindcă pe vremuri, copii erau păziţi de grozăvii necuviincioase .

Prin anii ’70, floarea Miliţiei din toată ţară s-a reunit la Brăila să anihileze o bandă deosebit de periculoasă care acţiona în Pădurea Stejarului. Tot cartierul a urmărit afacerea cu sufletul la gură. Nu ştiu numele de cod al operaţiunii poliţieneşti dar, papaşa îi numea pe bandiţi Şerifii Amorului. De altfel, cartierul Radu Negru, deși situat în sudul Brăilei, era numit adesea Vestul Sălbatic datorită cafturilor dintre clanurile lui Şulică şi Umberto.

Cum legile moralităţii comuniste apărau familia-nucleul de bază al societăţii- ca să te duci cu paraşuta la hotel trebuia să…

Vezi articol original 393 de cuvinte mai mult

Publicat în ZÂMBETE | Lasă un comentariu

Poveste cu turci, grase și pseudonime


Fiind zilele trecute din zori și până-n seară la târgul de carte de la Galați, sunt convocată de urgență la contabilitate, să mă pronunț asupra bilanțului firmei. Plicticos! Strâng standul la orele 21, pornesc din Galați spre Brăila, la fix … Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Și, de ce n-ar fi Brăila capitală culturală europeană?

This gallery contains 1 photo.


fragment din romanul Fericire la preț redus  Brăila a fost arsă din temelii de Ștefan cel Mare, de Ioan Vodă cel cumplit, de prințul Rakoczi, de Mihnea cel Rău. Cetatea a fost dărâmată după pacea de la Adrianopole piatră cu … Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Făt-Frumos pe cal alb


Inițial publicat pe Doina Popescu-Brăila:
Povestea e clasică! Toate fetele visează la venirea lui Făt-Frumos pe cal alb, cum altfel, ca să le smulgă din cenuşiul vieţii, să le ducă în zbor până ating cu tâmpla streaşina de nori trandafirii! Trăiam…

Galerie | Lasă un comentariu

Romanul Fericire la pret redus


fericire la pret redus 3Aveam demult în minte romanul Fericire la preț redus dar tot nu-mi găseam timp să-l aștern pe hârtie. Pornind de la trei sau patru crochiuri din blog, scrise prin 2010, într-o zi de decembrie 2014 am mai schițat câte ceva.Pe 1, 7 si 9 ianuarie m-am mai învrednicit cu câteva pagini, la fel și pe 15 mai. Pe 23 mai, după o întâlnire explozivă cu cititorii, m-a apucat regretul că vine târgul Alba Transilvana și mă prinde cu cartea nescrisă, așa că am încins laptopul și… gata! M-am încadrat în timp să am cartea la târg. Însumate, toate zilele de truda au fost exact 12 pentru scris romanul+ o zi de corectură, adică 13, număr care-mi cam tulbură nopțile, dar ca să mă încurajez, am folosit și font de 13. Am îmbătrânit și pentru mine 12 este prea mic, 14 este indecent de mare.

Un calcul simplu îmi redă optimismul: 1+3+1+3=8

Așa da, opt este numarul meu norocos. Adunat la cele 20 de capitole, rezultă 28, un numar pe care-l iubesc.

Devenind flăcau de 14 ani, Nițică, eroul meu danubian din Copilul Dunării, mai face una nefacută si fuge spre Brăila, să-și scape bunătate de spinare de furia popii.

Mai jos, un fragment de roman în care am dezvoltat un crochiu din blog.

Stăncuța, comună bogată de pe malul Dunării era tot un zumzet.

Se făceau pregătiri pentru nunta becherului Bebe Cocoș cu Nuți Pastramageoaica. Se tocmiseră lăutari tocmai de la Craiova, poloboacele de vin fură aduse de la Odobești, cașul de la Țăcău, telemeaua cu negrilică de la Gulianca, porcii din Balta Brăilei.

Nițică[1] își lustruia ghetele copleșit de senzațional.

Bulgăroaica[2] lucra o bluziţă de mână pentru ţăţica.

Scormoni prin cutia rotundă, în care cumpărase cândva de la Brăilă biscuiţi, cutie din tablă colorată, în care ţinea degetarele, acele, nasturii şi diversele mărunţişuri necesare lucrului de mână şi, negăsind ce căuta, îl strigă pe Niţică. Acesta isprăvind lustruitul botinelor se prinsese în joc, în mijlocul uliței. Lăsă cu părere de rău fripta cu ceilalţi puşti şi se prezentă la geam:

Ghiaurule, să dai fuguţa la comperativă să-mi cumperi nişte copci! Uite, că n-am mărunţiş! Îţi dau un pol! Să nu te-mpingă păcatul să sminteşti vreo părăluţă pe acadele că-ţi rup fundu’! Într-o clipă să alergi şi să te întorci cu restul paralelor, că altfel nu mai ai zile bune cu mine! Te-nchid în beci în ziua nunții!

Temând grozava amenințare, copilul luă banii şi alergă spre cooperativă repetând în gând ca să nu uite: copci, copci, copci

De când veniseră comuniştii la putere, prăvăliile se uniseră într-una singură, de-i zicea cooperativă. Aici găseai şi zahăr, și untdelemn, şi chibrituri, şi fier de coasă, gaz, gumari ori mărunţişuri de pasmanterie. Nevasta gestionarului, tanti Nela, se ţinuse cu mulţi bărbaţi din sat dar, de când veniseră comuniştii era persoană importantă în partid şi de aici i se trăgea mare fudulie şi, vai de acela ce se ducea cu gândul în trecut şi indrăznea vreo aluzie cât de neînsemnată!

Cum fusese în ajun zi de bani la CAP, lumea era în păr la prăvălie ca să-şi cumpere cele trebuincioase.

Niţică șezu cuminţel la rând, chit că era ştiut pentru firea zglobie și fără astâmpăr. În spatele lui era chiar  tovarăşul  învăţător ce se mânia din orice şi-i umfla palmele micuţe cu nuiaua, aşa că nu zicea nici breau. Când ajunse în faţă întinse polul dar nu reuşi să-şi aducă aminte ce anume trebuia să ceară. Repetase de-atâtea ori şi totuşi uitase cuvântul chiznovat.

Tanti Nela, mieroasă, îl întrebă:

–Ei, Niţă, nu mai eşti un mucos! Ia uite ce de bani ai la tine! Ce vrei tu, flăcău, de la tanti Nela?

Fâstâc în gaură!- zise Niţică repezit.

Sătenii, cunoscând bine trecutul cu năbădăi al Nelei izbucniră în râs. Vânzătoarea sări ca muşcată de şarpe:

–Neobrăzatule! Aici eşti la prăvălie, nu la tractir!  Tovarăşu’ învăţător, ce educaţie îi daţi la şcoală?

La şedinţa de partid o să vă aduc în discuţie şi pe dumneata şi pe tac’su și pe bulgăroaică! Este inadmisibil!  Împieliţatu’ ăsta cu muci la nas trebuie pedepsit!

Cum hoţul strigă cel mai tare hoţii, cei care erau la rând şi se bucuraseră ani de zile de nurii Nelei, acum erau cei mai înverşunaţi de neobrăzarea copilului şi strigau şi ei că trebuie musai pedepsit.

Neliniştită c-a dat atâta bănet pe mâna lui Niţică, Bulgăroaica, porni val-vârtej la cooperativă, ca nu cumva să prăpădească ghiaurul polul pe halviță.

Intrată în prăvălie, găsi lume roată şi pe Niţică la mijloc, urechiat temeinic de învăţător.

–Ai venit la țanc, bulgăroaico, să vezi ce educaţie ai dat pramatiei de Niţă!-strigă Nela.

–Ruşine, bulgăroaico! Rușine! Huo!-strigau și alții.

–Dar ce-ai făcut, drace?- întrebă Dobriţa pe copilul care se zguduia de plâns cu urechile văpaie.

–În văzul tovarășilor, îmi face propuneri ruşinoase, dumnealui!- zise Nela viforoasă.

–Ba nu! Ba nu! Minte! Minte! Toți mint! Io am cerut numai fâstâc în gaură!-strigă copilul.

–Fă Nelî, dă fă nişte copci încoaci şi nu te mai prosti, că fac nişte bluzițe la ţăţici şi-am rămas fără copci! Ce-o hi în mintea ta? Ai stat capră la tot satul şi-acu ai vrea să strici şi ţâncii, fa? Cum ai auzit de gaurî, cum te-a mâncat între chiceri!

Femeile din rând, care-şi ştiau bărbaţii trecuţi printre picioarele Nelei, zvântând parale bune, prinseră ocazia să se răcorească:

–Fă, Nelî, cum ai văzut un pol în mâna copchilului, cum s-a trezit târfa din tine! Ce ciorili ţi s-a urcat  tovărăşia la cap, fă, că tot curva satului zghiarî-n tini!

Preoteasa, care prinsese drag de năzdrăvanul bălai și pirpiriu îl încurajă:

–Lasă Nițică! Șterge-ți lacrimile și, hai la mine acasă, să-ți dau niște gogoși tăvălite prin zahăr vanilat, cum îți plac ție!

Copilul își frecă urechile înroșite și se veseli brusc, că cine mai făcea gogoși în sat mai bune decât coana preoteasa?!

Intrând în curte, băiatul observă vreo zece coți de frânghii cu rufe, dar nicio izmană și nicio haină bărbătească.

–Coană preoteasă, dar părințelu’ Lisandru nu-și scoate niciodată sutana?

–Ei, cum s-o scoață? Să-i vază oamenii coada și copitele?- zise femeia râzând.

Copilul, care știa că popa nu-l suferă[3] și că n-ar privi cu ochi buni prezența lui, înfulecă degrabă ca să scurteze vizita dar farfuria de gogoși parcă nu se mai golea.

Preoteasa bănui motivul ce-l apăsa pe puști și-i puse gogoșile în traistă, fiind ora când părintele trebuia să apară.

Nițică, gândind că nimeni în neamul lui nu-l trata așa bine precum coana preoteasa, sărută mâna femeii și se lăsă mângâiat pe cap ca un motan.

Neavând copii, adesea preoteasa gândea că așa un copil vesel și isteț și-ar fi dorit, chiar dacă părintele nu-l suferea pe năzdrăvan. E drept că nici copilul nu încerca să-i intre popii la inimă, ba s-ar zice că lucra înadins să-i otrăvească acestuia zilele.

Că era nuntă ori înmormântare, mare minune să nu-i facă Nițică un pocinog.

Se zguduise satul în hohote de râs, atunci la înmormântarea lui Cristache, când din vina pocitaniei, fu prins părintele cu izmenele-n vine pe lângă văduva mortului[4]. Ca semn că așa ceva chiar de se iartă, nu se uită, sătenii îl botezaseră Părințelul Făcăleț.

Veni și mult-așteptata zi a nunții.

Toată suflarea era strânsă la Căminul Cultural, nunta Pastramageoaicei fiind evenimentul anului.

Pe pereți, cam la doi coți distanță una de alta, lămpi cu petrol lampant luminau încăperea. Flăcările, aruncând sclipiri complice păhărelelor de vișinată rubinie și țoiurilor de prunișoară cu licăriri de citrin, sporeau veselia în ochii nuntașilor.

Grijind să nu mai facă bestia bălaie altă drăcovenie, părintele Lisandru îi porunci să stea la masă la dreapta dumnealui, să-l potolească c-un dos de palmă la nevoie.

Nițică, având și pe coana preoteasa alături, nu suferi prea tare, ba se-ncurajă gândind că pe lângă popă va primi cele mai dulci bucate.

Niciun scaun nu era de-ajuns pentru bucile dolofane ale popii, așa că Sfinția Sa porunci să i se aducă jilț încăpător din biserică. Și unde să pui așa un jilț împărătesc decât în capul mesei?! Șezând alături, copilul se simțea privit de toată lumea, motiv să-și umfle pieptul cu importanță și să-și înfoaie chica, să pară mai înalt.

De altfel, după destăinuirea preotesei era leșinat să vadă copitele dumnealui și să-i pipăie coada, așa că începu să clocească planuri, cum să-i scoată popii sutana.

Cum în sat se punea mare preț pe băutură, mâncarea fiind lăsată mai la urmă, deși masa se întinsese de vreo două ceasuri, bucatele întârziau să apară. O cercetare adâncă ar putea scoate la iveală că la Stăncuța s-a inventat vorba de duh ce zice că mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie! Mesenii, golind paharele nu se sinchiseau, dar pe popă îl răzbi foamea, așa că-l trimise pe Nițică să zorească pe bucătărese s-aducă bucate măcar în dreptul sfântului burdihan.

La cuhnii, cumetrele se omeneau cu vișinată și plăcinte calde. Cu povesti de când era bunica fată mare, uitară de grija mesenilor. Nici cu pregătirea bucatelor nu prea se grăbeau, rostind domol: Ei, ce-i a face, ce-i a coace! Ia, mai dă o litră-n coace!

Băiatul li se alătură, îndopându-se cu plăcintă cu brânză și ștrudel de mere, ba rupse și dintr-un cozonac, atrăgând ocara unei babe mustăcioase.

Cum sătulul nu crede flămândului, Nițică nu se sinchisi de foamea părințelului și ieși mulțumit din bucătării, fără să sufle o vorbă.

Se întoarse spre locul lui la masa popii.

Preoteasa era ieșită cu treburi muierești, așa că Nițică găsi la fix momentul să cerceteze copitele dumnealui. Chipurile, se împiedică de piciorul unui mesean și, până a prinde nefericita victimă de veste, năzdrăvanul agăță lampa de gaz din perete și-o repezi în poala popii. Vâlvătaia prinse sutana, ca o gură de Iad. Sătenii, aproape beți și neavând strop de apă la îndemână, că doar era nuntă, nu botez, aruncau cu țoiurile de țuică, întețind focul și disperarea popii.

Părințelul, fugind în mijlocul ogrăzii, își lepădă cu greu sutana, pârlindu-și părul de pe mâini și din sprîncene. Rămas în sfintele izmene din flanel, în culoarea bobului de fasole sau alb-murdar, cum ar zice răutăcioșii, dansa țonțoroiul pe sutana în flăcări.

Nițică se holba cu mirare că popa n-avea nici copitele la dânsul și nici coada! Dar nu era vreme de mirări! Malacul în izmene smulse o stinghie din gard și se porni spre el cu grabă mare.

Flăcăul se puse pe fugă voinicește, gândind cu groază că, la alergat, botinele nu prea-i erau prietene.

Nici părințelul nu se lăsa, dar nici Nițică nu-și putea lăsa bunătate de spinare în furia popii.

Era care pe care și tot satul lăsase nunta să vadă de partea cui o fi câștigul.

Furia popii ar fi rostogolit un munte dar tinerețea îl scoase biruitor pe Nițică. La marginea satului, cu toată suflarea pe urme, părințelul se lăsă păgubaș.

Se întoarse la nuntă, să nu piardă ospățul, nu înainte de a tocmi o ceată de bătăuși să-l aștepte pe nelegiuit la hotar.

Socotind că făcuse toate nefăcutele și trai bun nu va mai găsi printre ai săi, Nițică lăsă satul în spate și porni spre meleag mai prietenos.

*

 Gloria de odinioară a orașului port atrăsese venetici din peste 20 de nații.

Unii veneau pentru comerț cu grâne, alții interesați de piei, berbecuți, petrol, sârmă ori cherestea.

Aventurieri, curioși, proscriși, entuziaști, armatori, antreprenori și salahori își legaseră destinul de Brăila, trăind, iubind și îngrășând inevitabil țărâna primitorului  meleag.

Îmbogățindu-se aici, sporiseră și avuția orașului, ridicând adevărate palate pe bulevardele urbei ce încep și se sfârșesc la fluviu.

Ridicat pe cel mai înalt promontoriu al Dunării, cu urme de așezări omenești de peste 7000 de ani, locul cunoaște măriri și decăderi, dar ziduri și pietre nu înseamnă nimic fără oamenii și poveștile lor  pitorești.

Brăila a fost arsă în nenumărate rânduri, asediată, demolată piatră cu piatră, asemeni legendarei Troie, dar s-a reclădit mereu eroic și s-a reinventat, sporindu-și farmecul și misterul.

Măsura importanței strategice a Brăilei este dată de faptul că în decursul istoriei a fost râvnită de trei mari imperii.

Nu este o exagerare, armatele imperiului otoman, habsburgic și țarist s-au bătut pentru supremația asupra Brăilei.

Străvechiul fluviu hrănește orașul, îl ocrotește, îi spală malurile și-i poartă secretele, păcatele și legendele.  Orient și Occident s-au întâlnit pe străzile orașului să rescrie normele, să dea un nou sens normalității.

   Aici totul este exagerat, si averile și sărăcia, și frumusețea femeilor și curajul tâlharilor, trăirile oamenilor și firile lor.

Totul se petrece sub semnul senzaționalului, exoticului, incredibilului.

Meleagul dunărean seduce, fascinează, ridică sau doboară. Unii și-au clădit aici mari averi, tot aici alții și-si risipit toată avuția. Brăila a înfruntat istoria sub zodia excepționalului.

                                     

                                                                                  *

Guraliv, pirpiriu, bălai şi analfabet la cei 14 ani se pripăşi pe lângă anticariat.

–Care ți-e numele, băiete?-îl întrebă cu blândețe anticarul.

Chibzuise tot drumul să-și lepede numele ca să-și schimbe norocul și, cum numele de Niță îi era urât de când se știa, zise într-un suflet:

Leopard!

Mușterii din prăvălie izbucniră în hohote de râs.

–De unde ești de loc, bre Leoparde?-întrebă moș Tălpic.

–Megieș cu Insula Mică, moșule!- ocoli flăcăul răspunsul.

–Oho!  De bună seamă ai venit pe Dunăre

Băiatul dădu din cap:

–Îhî!

–Acu’ pricep!- se dumiri moșul. A venit leopardul pe Dunăre și-a intrat la apă! Cată-te bre, în oglindă, să vezi că din leopard ai rămas un biet chisic!

Hohotele de răs nu mai conteneau. Se urcau în plafoanele înalte, se prăvăleau în pereții încăperii, se izbeau de alămuri și, amplificate, se întorceau în urechile băiatului, învăpăindu-i obrajii.”

[1] Personajul principal din cartea COPILUL DUNĂRII

[2] Mama lui Nițică, cunoscută cititorilor din cartea COPILUL DUNĂRII

[3] O ispravă a lui Nițică din volumul Copilul Dunării șterse din mintea sătenilor numele preotului ortodox Lisandru, devenit părințelul Făcăleț  (COPILUL DUNĂRII)

[4]  Isprava din Copilul Dunării

Cartea este scrisă, binele sau răul a fost deja facut! Dacă 13 imi va aduce noroc ori ghinion, de acum numai voi, dragii mei cititori o să decideți.

Fericire la pret redus este a șasea apariție editorială după Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Copilul Dunării, Ardei iuți și Pisica cu papion.

Speed, umor, personaje puternice sau pitorești, acțiune gasiți in toate romanele mele dar Fericire la preț redus este cartea pe care am scris-o cu o mare bucurie în suflet.

Publicat în COPILUL DUNĂRII, Fericire la pret redus, FERICIRE PE BANI PUŢINI, ZÂMBETE | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Lansare Gaudeamus

This gallery contains 4 photos.


Pentru cine are chef de privit pe gaura cheii, vă prezint în premieră romanul Dragoste și ciocolată. Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , | 4 comentarii

Vulpi și corbi


Vulpile s-au îngrăşat întotdeauna pe seama corbilor!

Toată lumea a blamat vulpea!

Dar corbul? Nimeni nu s-a întrebat de unde a furat corbul caşcavalul! Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , | 1 comentariu

Moartea a ratat un chitarist


Ca să poți trece senin prin viață, ai nevoie de chiloți de tablă: ca să-și rupă dinții cei ce te mușcă de fund dar, mai ales, să mai atenuezi câte un șut în dos primit de la soartă.

Am să vă spun un banc vechi, cu vrăbiuța.

Ger afară, o vrăbiuță îngheață și cade din pom în colbul drumului. Trece o căruță, calul se balegă peste ea și, vrăbiuța, încet-încet își revine. Trece un motan și, dintr-o mișcare, înhață vrăbiuța și-o devorează. Morala: Nu oricine te bagă în rahat îți vrea răul! Nu oricine te scoate din rahat îți vrea binele!

Bancurile, asemeni aforismelor, proverbelor, zicătorilor și fabulelor, au un miez de înțelepciune populară pe care doar proștii îl ignoră.

Bancul de mai sus m-a amuzat la vremea lui dar, cu timpul, s-a insinuat în viața mea, în varii forme, reinventându-se iar și iar.

Colaboram cu o firmă de importanță europeană, firmă competitivă, cu active de sute de milioane de euro, privatizată mișelește pe 2 milioane de dolari, în anul 1997. Ca să aveți o idee de ridicolul sumei, vă spun doar că negocierile au decurs cam în aceeași perioadă când Gică Hagi își ceda piciorul stâng pe un an de zile la Galata Saray pe 4 milioane de dolari. Cumpărătorul, un investitor elvețian, în realitate evreu de la Craiova, colaborator al DIE, escroc internațional de anvergură.

Cum a permis SRI-ul ca acest bandit să distrugă o bijuterie a industriei românești este o mare enigmă. Sau, nu!

Unii vor crede că este incompetență dar, evreul se lăuda că varsă cash în buzunare încăpătoare la SRI, Garda Financiară, Vama, presă locală și centrală(știu precis cui anume, ce sume și în ce ritm), primarului  de atunci și unor oficialități locale, ministrului coliliu care se ocupase de privatizare și care n-a fost deranjat cu minime interogatorii din partea Parchetului. Într-o zi, bătrânul cotizant, trecut de 85 de ani, căzu la pat și, neajungând în țară la data stabilită ca să-și plătească taxele de protecție, Garda Financiară lansă un banal control de avertisment. Informat de descinderea Fiscului, bătrânul evreu, asemeni lui Cănuță, om sucit, căzu iar la pat, răpus de nervi pe pricină măruntă. În sinea lui, se simțea trădat de cei pe care-i hrănise din palmă. Familia evreului, fiică și nepot, era sătulă de tirania acestuia și, dornică să ajungă cât mai repede la sutele de milioane de franci elvețieni din seiful acestuia, cunoscut că ura băncile și banii și-i ținea în seifuri performante, pe proprietățile lui, îl urcă într-un avion privat, cu plinul făcut și cu rezervoare suplimentare. Bătrânul fu cuplat la aparate de monitorizare cardiacă dar, fără perfuzii sau alt tratament. Famiglia plăti cu larghețe pilotului, să-l plimbe pe cerul patriei de împrumut, până când funcțiile vitale vor fi pe zero. Deși hoțiile falsului investitor au ieșit la iveală, la nivel de multe zeci de milioane de euro, s-a pus batista pe țambal. Au fost târâți în justiție doar acarii Păun.

Precum șarpele Boa, familia evreului se hrănește din colosul industrial înghițit de versatul escroc internațional, statul român nefiind capabil să recupereze imensul prejudiciu. Trei mii de familii brăilene încă își ling rănile și încă suspină după anii când aveau locuri de muncă stabile la una din cele mai valoroase fabrici de mobilă, de talie europeană.

Dar, povestea nu-i simplă deloc. În ziua când au expirat cei cinci ani contractuali cu FPS-ul, evreul, patron atotputernic, l-a chemat pe directorul general, fost căpitan de vas:

– Marinare, de mâine dai în șomaj pe toată lumea. Oprești 30 de oameni pentru pază și pentru niște lucrări de întreținere în Combinat.

-Fabrica merge perfect, avem comenzi de jumătate milion de euro pe lună la export, cam tot atât la intern și livrări de câte 40.000.000 de chibrituri lunar, fiind singura fabrică rămasă pe piața de profil, adică, concurență zero pe chibrituri. Avem nevoie de încă 200 de oameni și am pregătit și o listă de utilaje.

-Ești un marinar limitat! Dacă tăiem tot la fie vechi și vindem terenurile, fără să mai muncim și fără să hrănim atâția nepricopsiți, câștigăm de 100 de ori mai mult. Donald Trump s-a îmbogățit din imobiliare,  nu din chibrituri.

-Ce vreți dumneavoastră este nebunesc și imposibil!

-Atunci, dacă te porți ca o duduie nevricoasă, îți plătesc să pleci la un curs de perfecționare în management pentru trei ani în Germania și la întoarcere vei găsi treaba făcută de mine!

-Adică, să faceți măgării pe mandatul meu? Nu! Prefer să plec!

-Vânt în pupa, marinare! Vei fi primul pe lista de disponibilizați!

Soția directorului general, director economic cu mare vechime în fabrică, ceru și ea să fie trecută pe lista disponibilizaților, din solidaritate cu oamenii cu care făcuse echipă peste 20 de ani, oameni loiali fabricii, loviți de strâmbă soartă.

A doua zi, orașul vuia, un cancer devoră cea mai performantă firmă din oraș, peste noapte oamenii se treziră șomeri, directorii concediați. Fură păstrați o mână de oameni și numite directoare două fătuci culese de prin birouri, aproape la întâmplare. Până să se trezească fetele, ajunse directoare, din beția puterii, hachițele patronului le zvârli în șomaj, după un scandal la limita infarctului.

Ca să demonstreze urbei că nu pe șmecheriile lui închisese o firmă prosperă, declanșă directorilor patru procese în instanță. Îi cunoșteam din 1992, din vremurile când lucram în presă. Relațiile de afaceri s-au derulat corect și prompt de ambele părți și s-au transformat într-o prietenie durabilă.

Loviturile veneau exact când Dan, fiul lor dădea Bacul și admiterea la facultate. Singura bucurie din acea vară teribilă fu că Dan intră pe unul din puținele locuri de la Conservatorul din București.

Când se scufundă corabia, șobolanii fug primii. De regulă, pe 4 august, când doamna director economic își serba ziua de naștere, avea alături peste 50 de musafiri. Acum, când erau șomeri și sufocați de procese, eram doar trei familii, adică eu și soțul meu și două familii de marinari, plus sora sărbătoritei.

Marinarul ar fi putut pleca pe vas. Doamna director economic se bucura de un prestigiu enorm în urbe. Ambii ar fi putut să se aranjeze foarte repede în posturi convenabile, dar au vrut să dea o șansă oamenilor care rămaseră instantaneu șomeri. Cum procesele erau în desfășurare, exista riscul ca bătrânul evreu, cu armata lui de avocați, să le pună mâna pe toată averea, astfel că investiția s-a derulat pe numele surorii mele și eu m-am ocupat de constituirea tinerei firme,  achiziția halelor și a utilajelor.

Au achiziționat utilaje sh dar mult mai performante decât la bătrâna fabrică, punând gaj la bancă patru case ale familiei: a lor, cea a soacrei, mamei și cumnatei, și angajând câteva sute de oameni în trei schimburi. Timp de trei ani lucrurile au mers bine, nu foarte bine fiindcă muncitorul roman nu se sinchisește că patronul și-a pus casa la bancă și multe livrări la export erau însoțite de retururi sau comentarii negative din partea neamțului.

Unul dintre procesele cu moșul era legat de materiile prime rămase în stoc la închiderea fabricii. Directorii au demonstrat în instanță că erau cantitățile normale și necesare în stoc, ce se consumau cam în decurs de trei săptămâni de producție și că nu s-ar fi rămas cu ele, dacă patronul n-ar fi închis fabrica brusc și fără motivație. Nu-mi amintesc celelalte motive de proces, toate artificiale, important este că bătrânul evreu a pierdut toate cele patru procese și a și fost obligat de instanță să plătească o serie de despăgubiri directorilor.

Cam la doi ani și două luni de la deschiderea firmei, când afacerea era pe cai mari, ne-am întâlnit la restaurantul chinezesc să sărbătorim câștigarea proceselor. Marinarul a răsuflat ușurat când i-am propus ca a doua zi să mergem la notariat să transferăm toată afacerea de pe numele surorii mele pe numele lor. Au întrebat cu timiditate ce procent îmi opresc eu, cât îi revine surorii mele și cât le revine. Le-am spus că este firma lor și vreau să și-o transfere integral pe numele lor. Am crezut că discuția este clară dar, a doua zi, în timp ce erau la notariat cu sora mea, m-au sunat și au insistat să le spun ce procent vreau să-mi păstrez și cât să-i lase Adei. Le-am cerut să-și treacă afacerea 100% pe numele lor, fiindcă prietenia este singura plată ce-mi doresc pentru aportul meu la lansarea și dezvoltarea afacerii. Cât sora mea, le-am explicat că dacă au un bulgăre de aur și nu știu unde să-l dosească, să-l lase Adei. Peste 10 ori 20 de ani îl vor primi intact și dacă este cazul și cu oarece dobândă. E greu de stabilit cu precizie dar, măcar de la Panait Istrati până în prezent, prietenia este cel mai de preț dar pentru brăileni. În copilărie am citit pe undeva, că prietenul trebuie să fie o oglindă, dar nu ca să-ți faci sprîncenele ori să-ți cănești mustața.

Fabrica s-a dezvoltat, productivitatea a crescut, s-au angajat noi credite pentru utilaje. În iunie 2008, când noi încă dansam pe puntea superioară a Titanicului, ca să parafrazez un politician parșiv (pleonasm, evident), neamțul a simțit adierea crizei și și-a luat primele asigurări, trăgând o splendoare de țeapă firmei brăilene.

La 800 milioane vechi curentul și cam tot atât factura la gaze, sigur că-ți este cam greu să plătești și miliardul aferent cheltuielilor cu impozitele pe muncă, fiindcă guvernul roman se întrece în a oferi facilități investitorilor străini, punând perna pe față companiilor românești. Astfel, după elaborata țeapă germană, alegând să plătească utilitățile pentru a continua producția, firma a întârziat plata dărilor către stat. Vigilența Fiscului a funcționat fără cusur, conturile fiind imediat blocate. De aici la insolvență a fost un pas foarte mic. Deși datoriile către bănci erau achitate în proporție de 80%, din lipsă de numerar, s-a amânat radierea unor ipoteci. Banca Comercială a profitat și s-a declarat stăpână peste toate activele firmei dar și peste  toate casele ipotecate. Prin dobânzi și penalități datoria achitată în mare parte și rămasă cât bobul de orez s-a ridicat la nivelul Ceahlăului. Marinarului îi trebuia cash. Singura cale de a funcționa și de-a asigura salariile a fost să ia bani de la cămătari. La fel de ticăloși ca cei în costume Armani, cămătarii bronzați și-au primit banii înzecit dar presiunile lor sunt de neoprit și la acest moment. Bună ziua ai dat, belea ți-ai căpătat!

Cum Dracul este foarte vigilent în astfel de cazuri, se însinuă și în complicata ecuație pe care v-o expun. Altfel zis, directoarea tehnică, viclean copil de casă, în realitate domnișoară bătrână, exersând tehnica facerii copiilor cu mulți bărbați însurați, se strecurase de multă vreme în patul marinarului. Orbit de meșteșugul din scutece, acesta ignoră că domnișoara director sustrage vopsele, lacuri, cherestea și produse finite de mobilă din fabrică cu…  tirul. Teapa neamțului, uriașa impozitare a muncii, intransigența Fiscului, nesătula amantă hoață, patima pentru păcănele a marinarului, au făcut ca prietena mea, directoarea economică, să gestioneze singură o bombă cu ceas ce urma să-i spulbere afacerea, casa, familia, sănătatea și să-i lase fără cuib pe toți ai casei, mamă, soacră, soră, ce giraseră cu casele.

M-am întrebat mereu de ce această femeie excepțională, care ajutase mii de oameni, trebuie să treacă printr-o încercare atât de teribilă. Din poziția ei de director economic a fost ca o moașă comunală: omul care face bine oricui cere ajutor. Nimeni nu cred că se poate plânge c-a fost în audiență la ea să nu fie sprijinit, rezolvat, încurajat. Ca patron de firmă, a fost corectă, caldă, înțelegătoare.

Dan, fiul lor, absolventul de Conservator își lăsă marea pasiune pentru rock și pe prietenii din trupa  Thunderbird și se întoarse în urbea natală să-și ajute mama. Arar, o fugă de-o zi în București să-și întâlnească prietenii și să-și vadă iubita, o fată admirabilă, care l-a iubit și susținut, o unguroaică cu destin de Penelopă.

Cât au trecut? Doi ani, trei ani de muncă înrobitoare? Într-o țară în care firmele mici sunt zdrobite de impozite și controale, muzicianul de talent și-a amanetat chitara, laptopul și sculele muzicale, a luptat să resusciteze firma, să plătească salarii și datorii la cămătari, suspinând după fată și după trupa care se destrămase după plecarea lui. Cărând apă cu ciurul, anul acesta, într-o zi de mai, s-a declarat învins de sistemul cinic și de societatea autistă în care trăim. A plecat în străinătate, să-și găsească un rost, să muncească, până vremurile îi vor permite să ia din nou chitara în mână și iubita de nevastă. Cum românii fac muncile cele mai riscante și nu se sinchisește nimeni de siguranța lor, din prima săptămână a căzut de la câțiva metri înălțime și și-a rupt piciorul. Accidentul de muncă a fost mușamalizat, doar victima era un roman oarecare. S-a refăcut și muncește îndârjit, fiind apreciat ca un foarte bun specialist.

Azi noapte pe la patru, ora două după fusul orar pe care muncește acum, și-a sunat mama cu un hohot de disperare în glas: Mamă! Aproape toți prietenii mei au murit! Alex se zbate între viață și moarte!

Tinerii din trupa Goodbye to Gravity sunt colegii lui Dan de la trupa Thunderbird. O mare nenorocire l-a extras pe Dan din trupă și l-a aruncat departe de țară, departe de tragedia din clubul Colectiv.

Mi-am reproșat ani de zile că am această fire săritoare, că i-am ajutat atunci să-și facă firmă, le-am cumpărat halele și utilajele. Dacă eu și sora mea nu ne-am fi zbătut atunci, marinarul pleca pe mare, doamna director economic ar fi acceptat propunerea prefectului Manea de a merge director în prefectură și talentatul muzician Dan Șuțu și-ar fi urmat destinul de rocker. Mi-am reproșat mereu că, ajutându-i pe acești oameni în 2003, de fapt i-am aruncat în IAD.

Scriu aceste rânduri plângând. Eu plâng ciudat, Sabrina se miră mereu. Mie, un ochi îmi râde și altul îmi plânge. Plâng pentru toți tinerii din clubul Colectiv, chiar dacă au murit, au fost răniți ori sunt aproape teferi. Plâng chiar și pentru acei norocoși care sunt în viață. Plâng fiindcă și-au pierdut prietenii… Pentru ei, viața nu va mai fi niciodată la fel! Plâng pentru cei doi chitariști ai trupei Goodbye to Gravity, plâng pentru toate mamele care și-au pierdut copiii în infernul de la club. Plâng pentru toate mamele care și-au pierdut copiii…

Dar celălalt ochi îmi râde, fiindcă chitaristul Dan Șuțu, fiind prea ocupat să înfrunte Iadul, a ratat The Day We Die„.

Nu oricine te bagă în rahat îți vrea răul! Nu oricine te scoate din rahat îți vrea binele!

  

Publicat în club colectiv, LUPTĂ PENTRU VIAŢĂ!, Mari artişti, PISICA NEAGRĂ, ZÂMBETE | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Braila 2015 Festival de C’ARTE

This gallery contains 8 photos.


Braila, Festivalul de C’ARTE 2015 , ediția I, ziua inaugurală. În viața unui scriitor există momentul magic, când cartea se scrie singură, într-un ritm nebun, tandru și șăgalnic. Și mai există acel moment de grație, când cititorul vine să-ți spună … Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , | 4 comentarii

Canicula salvatoare

This gallery contains 2 photos.


Bună și canicula la ceva! Noroc că Dumnezeu l-a ignorat pe Prea Fericitul și n-a dat cu ploaie! Tentația a fost să zic că m-a înjurat Mark… Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CU PENISUL ÎN ŞERVEŢEL


Doina Popescu-Brăila

Prin ’96 aveam un angajat model: nu ştia să facă nimic dar era un bun rezoneur, aprobând orice idee a mea înainte să apuc să o emit şi asta mă enerva grozav. Îl păstram totuşi fiindcă dintr-un colectiv de 19 angajaţi, fusese singurul care nu participase la un furt de proporţii în firmă. Dar, eram exasperată că în doi ani nu învăţase nimic şi nici nu încerca să se facă util decât prin fraze elogioase la adresa mea, jignindu-mi practic inteligenţa. Într-o firmă privată ai nevoie ca omul să fie eficient, nu să-ţi zică într-una c-ai un sacou mişto şi că părerile tale de şef sunt excelente. Mă seca dar,…era cinstit. Neîndemânatic, incapabil să folosească PC-ul dar, avea o calitate rară… era cinstit.

Ce-i drept, aveam sandwich-maker şi frigider la firmă şi permanent diverse preparate să facem sandwich-uri. Se-ntâmpla adesea să radă tot de unul singur fiind cam găman şi…

Vezi articol original 421 de cuvinte mai mult

Publicat în ZÂMBETE | Lasă un comentariu

Șoc la coafor


Iată, că nu s-a răstoarnat lumea din cauza mea! Deși, ținând cont că faptele incriminate se petreceau în vara lui 1989, se poate spune că lumea chiar s-a răsturnat în acest sfert de veac! Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , , | 2 comentarii

SEX PRIN EUROPA


Doina Popescu-Brăila

Pe vremea când făceai tumbe pentru o viză de Germania, erau agenţii de turism care rezolvau problema rapid, pentru nişte tarife, evident, piperate.

Deşi agreez turismul individual, a trebuit să merg  la un târg, la Frankfurt, cu un miniautocar, adaptându-mă cu greu la sistemul de opriri în toate benzinăriile, sub dictatura majorităţii fumătoare. Că de, îi ardea la lingurică după o feştilă, cam o data la juma’ de ceas!

Combinat cu prudenţa excesivă a şoferului, un ingineraş de 27 de ani în premieră absolută la volan pe şoselele Europei, ne târam cu 60 la oră, albind pe drum şi ajungând târziu în noapte la hotelurile unde aveam rezervări.

Pe autostradă la unguri şoferul a…

Vezi articol original 1,651 de cuvinte mai mult

Publicat în ZÂMBETE | Lasă un comentariu