Doctorița și papucii chinezești

La terminarea facultății am prins ultima generație de absolvenți cu repartiții guvernamentale. Banchetul de sfârșit de studenție a ținut până dimineață. A doua zi, la repartiții am ajuns toți în ultimul moment, cam mahmuri și cam perplecși, fiindcă ne-am trezit cu antipaticul Craiu, profesor de statistică, președintele comisiei de repartiție. Cum era un fustangiu notoriu, poreclă mai bună nu i s-a izbit, așa că a rămas Craiu și ca nume și ca supranume. Acest amănunt ar fi fost fără importanță, dacă acest pitic chelios-libidinos nu s-ar fi dat toată seara la colegele mele, care, știindu-se cu situația școlară încheiată, i-au dat flit din toată inima. Ba, chiar o colegă pe care a înghesuit-o în balcon i-a dat și un brânci, ha să-l arunce pe moș peste balustradă.  Și, imaginați-vă, acum eram la discreția piticaniei!

Dar în scurt timp ne-am liniștit: nu ne putea atinge nicio răzbunare!Toate posturile erau la țară, ceea ce era foarte enervant! Întindeam toți de o hartă, sperând să nimerim cât mai aproape de un mare oraș sau măcar să nu fie vreun sat de țigani. Eu am fost cea mai norocoasă, fiindcă am prins Silistraru, la 18 km de Brăila. Un alt personaj mulțumit era Manu, care prinsese o școală la 30 de km de satul lui.

După vreo șapte ani de la terminarea facultății, trec prin satul lui Manu și îl vizitez. Deși consătenii îi spun profesorul, amicul meu nu mai profesează, fiindcă acea comună în care primise repartiția este la 30 de km pe hartă dar, în realitate, trebuie înconjurat muntele; pe șosea sunt 130 de km!

Manu arăta prosper dar își trăgea un picior pansat cu meșteșug.

– Ce-ai pățit, prietene?- îl întreb plină de compasiune pentru suferința lui vizibilă.

Râde.

-Știi că io-s ca tata, care nu iartă nimic! A venit o doctoriță nouă în sat și m-a invitat pe la ea. Puteam să aștept până luni, că în timpul săptămânii nu-mi știe nimeni cărările, dar mă pune Aghiuță să-i promit că mă duc duminică dimineață. Aștept să plece nevastă-mea în grădină și mă îmbrac fercheș cu o cămașă albă și pantaloni de costum. Ies în curte și până să-mi fac pantofii cu cremă apare nevastă-mea. Las pantofii și mă duc la o platformă betonată la care lucrasem cu câteva zile în urmă, și-mi găsesc de lucru. Calc într-un oțel-beton ruginit, și-mi intră vreo trei centimetri, străpungând papucul ca pe cașcaval. Na, belea! Aproape leșinat de durere, îi dau nevestei indicații, s-o cheme pe doctoriță. Asta, având altă vorbă cu mine se cam izmenea, probabil se gândea că nevastă-mea a mirosit ceva și-o cheamă s-o păruiască. Vine gagica și mă pansează, îmi face un antitetanos, mă consolează pe furiș dar mie nu-mi mai ardea!

-Se pare că Doamne-Doamne ți-a dat un semn, că voiai să calci strâmb, amice!- zic eu, înclinând mai mult spre amuzament decât spre compasiune.

-Nu zău! Dacă primea taică-meu câte un semn pentru toate gagicile lui ar fi fost ciung, schilod, albinos și fără urechi! N-ai să vezi! Papucii au fost de vină, rebuturi chinezești!

Ada și curcanul

În ulțimele trei zile la mine în casă s-a copt și s-a gătit într-o întrecere formidabilă: Ada cu rețetele ei îndrăznețe contra mamei cu rețete tradiționale. Mare emoție, mare, fiindcă Ada a gătit pentru prima dată curcan umplut și fragezimea mărgelatului depinde de meșteșugul de a-l ține atât cât trebuie în cuptor.  Trebuie să fie masa bogată fiindcă îi am pe finii mei invitați la masă. Ieri spre seară fac un inventar: tobă, cârnați, pate de pui, drob de curcan, curcan umplut la cuptor, sarmale de curcan, salată boeuf, ciuperci cu maioneză, ciuperci la cuptor umplute cu șuncă și cașcaval, gogoși grecești ținute în miere și tăvălite prin miez de nucă prăjit și pisat, cozonac, pască și plăcinte de brânză. Mă declar mulțumită…

Și brusc mă apucă un râs nebun! Iar am uitat cu toții că finii mei sunt lacto-vegetarieni de vreo doi-trei ani! Nu văd altă soluție decât să încerc o negociere cu ei la telefon. Eu le explic că dom curcanul n-are colesterol, că are cea mai sănătoasă carne, finul mă combate, cică n-are încredere, că dumnealor curcanii sunt îndopați cu hormoni și că nu renunță la vegetale.

Situație disperată! O mobilizez pe mama să facă o fasole bătută și ce i-o mai trece prin cap, să am ce pune creștinilor pe masă.

-În fond, și curcanul este vegetarian! încearcă mama să salveze situația. Ăsta mănâncă doar verdeață și grăunțe!

Cum musafirii noștri vegetarieni vin abia peste vreo cinci ore, ne-am apucat să răzbim singuri curcanul. Nu știu cum or fi creațiile vegetariene ale Adei dar, curcanul, tot de ea meșterit, este absolut delicios! Vă urez tuturor Crăciun fericit!

Interviu pe poloboc

Alături de lapte, ouă, brânză și miere de albine, vinul este un aliment ale căror virtuți nu ar trebui neglijate. Și pentru că 50% din laptele de pe piață este contrafăcut sau sub standarde nici cu vinul nu stăm mai bine, așa că încerc să mă documentez, măcar să nu mă otrăvesc.

Văd un interviu în evz.ro în care unul din frații de viță, frumușelul Cătălin Păduraru imprimă un ritm săltăreț interviului. Chiar mă prinde! Toate bune până când, în încercarea de a ține pasul cu fermecătorul interlocutor, o comite musiu reporterul:

De sute de mii de ani, viaţa tihnită a românului se mişcă asimptotic între Crăciun şi Paşti. Între porc şi miel, cu vinul la mijloc. Să descriem mijlocul…

Și uite-așa, reportajul ia o turnură poetico-filosofică eminesciană: anii grei ne par ca clipe, clipe dulci ne par ca veacuri , căci, cum altfel s-ar putea traduce plasarea nașterii lui Isus, formarea poporului român și  încreștinarea românilor cu câteva sute de mii de ani în urmă. Și uite-așa, mintea tihnită a ziaristului inventează o viață tihnită a românului, cum numai în versurile idilicului Alecsandri mai găsești.

Cum viața mea este un fel de proiecție a modelului brownian, evident că nu pot înțelege mișcarea aceasta asimptotică între Crăciun și Paști. A, în sens spiritual, poate ne întâlnim cu Paștele și Crăciunul undeva pe la infinit, circa și ceva! Dar cu porcul, mielul și vinișorul avem nenumărate puncte de tangență: degete, limbă, esogag, stomac și restul traseului. Când ai cunoștințe limitate  de aritmetică, nu te avânta pe tărâmul limitelor din analiza matematică! Cunoaște-ți limitele!

Dar stimate reporter, ai o scuză numai dacă, în logica domniei tale, în valoare absolută Paște=miel și Crăciun=porc.

Dar, nu te considera încă scăpat! Scapi de corigență numai dacă domnul Cătălin Păduraru ți-a dat să deguști câteva pahare de vin și te-a trotilat! Recunoaște c-ai luat un interviu pe lângă poloboc și te-a doborât recuzita și gata: ești iertat!

Precizare: Nu am dat numele reporterului ca să nu-și facă sânge rău, fiindcă dacă-i tânăr are timp să îmbătrânească și să capete experiență, eventual să uite și de asimptote iar dacă a fost beat, între timp a băgat niște zeamă de murături și e ca nou.

Citiţi mai mult: “Dacă bei o găleată de vin, îţi mai revii. Dar dacă bei o găleată de cafea, mai scapi? ” – EVZ Special > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/daca-bei-o-galeata-de-vin-iti-mai-revii-dar-daca-bei-o-galeata-de-cafea-mai-scapi.html#ixzz1hDY9zKdY
EVZ.ro

Dialoguri cinstite

Această prezentare necesită JavaScript.

Prin generozitatea filantropului Dumitru Ionescu, Brăila a moştenit un palat monumental care găzduieşte Teatrul Dramatic Maria Filotti. Sărbătorile prilejuite de Zilele Brăilei, desfăşurate în perioada 30 noiembrie-6 decembrie ne-au dat prilejul să ne lăudăm cu edificiul fabulos al teatrului. Invitaţii veniţi din toate colţurile României au avut ocazia să-i vadă la treabă pe talentaţii artişti brăileni. Ca şi în adolescenţă, am păşit plină de emoţie pe scara somptuoasă: urma vizionarea piesei Scandal în culise.

Ingrid şi Sabrina au fost invitate într-o lojă centrală iar eu am împărţit lojă laterală cu un călugăr foarte simpatic, dotat cu un monocular ce mărea totul de zece ori, să nu scape domnia sa niciun detaliu. Şi ce detalii mai oferea piesa!

Reprezentaţia spumoasă şi-a câştigat cinstit hohote de râs în cascade şi aplauze viguroase. La pauză Ingrid intră voioasă în lojă şi întreabă:

-Ai văzut ce funduleţ mişto are regizorul?

-Din unghiul meu nu prea l-am văzut pe regizor dar Viki, în desu-urile acelea sexi, arată beton!-zic eu.

-La asta vă uitaţi voi?- întreabă stupefiat călugărul.

-Ar trebui să apreciezi că-i un dialog cinstit!- zic eu cu aplomb.

Că, organizatorii, aflând că-i un călugăr invitat la manifestări, au programat această piesă cu frumoase despuiate ori că drăguţul de călugăr a zis de dimineaţă dă-mi Doamne o zi minunată şi Doamne-Doamne a dat, nu vom afla niciodată. Cert este că a fost o seară grozavă şi vă invit să vizionaţi piesa Scandal în culise.

La noi, la Brăila…

Brăila! Cine învaţă să-i asculte salcâmii sunători va prinde şi miezul poveştilor şi spusa oamenilor de la noi. Bătrânii oraşului zic că aici a fost Pământul Făgăduinţei şi, cum să nu-i crezi, când atâta şir de popoare şi-a legat destinul de aceste locuri: greci, armeni, nemţi, austrieci, ovrei, lipoveni, leşi, sârbi, bulgari, ucrainieni, italieni, englezi, tătari, turcafleţi şi câţi alţii!  Bărăganul mănos şi Dunărea, cu generozitate de boieroaică, i-a hrănit pe toţi fără să-i pese nici unuia nici celuilalt de-s spelbi ori tuciurii, creştini, păgâni ori tăiaţi prinprejur.  

Brăila începe la Dunăre şi se termină la Dunăre dar, farmecul ei este fără început şi fără sfârşit. Arcele bulevardelor, desenate cu rigoare matematică ne spun poveştile  bătrânelor case ale armatorilor- poveşti de iubire, gelozie, trădare, faliment şi jale. Sunt casele din care-au fost izgoniţi proprietarii pentru a găzdui vremelnic ciocoi comunişti ori oameni prea simpli pentru a înţelege cu câtă suferinţă a fost plătit confortul lor. În aceste zile, musafiri din toată ţara sunt veniţi la Brăila ca să descifreze genomul de brăilean. Nu că cele ce arătăm noi în aceste zile ar fi ascunse dar, cine vine fugar, mânat de treburi ori doar în trecere, nu apucă să descopere decât, poate, întîmplător, o mică parte din bogăţia spirituală a oraşului nostru. Biserica evanghelică, biserica armenească, mitropolia de rit vechi, catolica, mozaica, bulgăreasca, fosta moscheie ce poartă numele de Sfinţii Arhangheli, biserica greacă ori catedrala Sfântul Nicolae, strada Regală, palatul monumental al teatrului, fostul hotel francez, Grădina Mare ori faleza Dunării sunt doar o parte din vectorii ce au făcut parte din planul nostru de seducţie.  Municipalitatea a instalat recent plăcuţe indicatoare spre reperele istorice ale oraşului dar a uitat să scrie pe ele un avertisment important: Străinilor, fiţi cu băgare de seamă! Cine va iubi Brăila, nu se va mai vindeca niciodată!

Aşa se face că noi, brăilenii, avem atât de mulţi prieteni din soiul cel mai bun!

Mulţumesc tuturor prietenilor care au fost astăzi prezenţi în foaierul Teatrului Maria Filotti, unde s-a lansat volumul de proză afurisită Copilul Dunării. Promit să mă laud mâine.