O derogare, două derogări…

Într-o stranie coincidență, cu excepția Australiei, țară greu încercată de incendii și a Argentinei, toate membrele grupului G20 sunt sub asediu Covid 19.
O sarabandă a informațiilor, recomandărilor urmată de negări, reinterpretări și contraziceri te fac să te întrebi ce salată de ciuperci consumă unii oficiali pandemici. Academiile lumii discută sexul Covidei, marii savanți trag cu ochiul la catrenele lui Nostradamus ducând totul în derizoriu, până și Teoria relativității lui Einstein. Trendul în afaceri nu mai este dat de cotațiile la bursă ci de rata de multiplicare a industriei videochat.
Medici, psihologi, sociologi și matematicieni abordează subiectul, individual sau în laborator, încearcând să dezlege misterul acestui inamic planetar. Este clar că autopsiile sunt cheia pentru a înțelege câmpul tactic al Covidului, dar OMS-ul se opune, alimentând teorii conspiraționiste.
De vreo 30 de ani limbajul de lemn a fost înlocuit de cel de plastic. În modă, afaceri sau politică se discută despre modele fluide și adesea discutabile. În derută, lipsite de cultură, rebuturi ale sistemului șchiop de educație, elevele își abandonează studiile sperând să devină amante de fotbaliști. Este modelul maxim de succes în viață promovat de știriștii televiziunilor autohtone, traficanți de emoții acoperiți c-o foaie de plăcintă…
Dar modele sunt multe… Pentru responsabilitatea în siguranța construcțiilor și prevenția seismică, un model de urmat este Peru. Și Covidul lansează hiturile sale. Coreea de Sud pare că gestionează exemplar sistemul medical, având și capacități de export pentru materiale de luptă covidică. Criza de sistem generată de pandemie a scos încă o dată în față modelul suedez, reper pentru pentru toleranță, educație, calitatea vieții facilitată de orientarea autorităților spre binele public. Fără panică, având încredere în autorități, suedezii au păstrat economia funcțională, restaurantele deschise, calendarul cultural și-a urmat cursul. Au pierdut bătălia în azilele de bătrâni, urmând trendul G20, dar punctează maxim la nivel economic.
Pe noi, tunurile trase de profitorii pandemici ocrotiți de cururi înalte ne aduce în discuție ca antimodel, la fel și Șparanghelionul. În țara-pușcărie înghesuiala de la aeroportul din Cluj s-a făcut cu derogare înaltă, dar neasumată.
Vă amintiți ce emoție s-a stârnit când domnul Raed Arafat a jurat pe Constituție, refuzând și Biblia și Coranul?
După ce 1200 de români, victime ale pandemiei, nu musai ale virusului, au fost îngropați goi, în doi saci de plastic, cu participarea a opt persoane dintre care unul a fost preotul, altul dascălul, în cazul mitropolitului Pimen s-a făcut încă o derogare, de peste 1000 de persoane.
Acum aflăm din gura domnului Raed Arafat că pentru dulăi nu există Constituție!
„Este solicitarea personală a Mitropolitului Moldovei și Bucovinei. E foarte greu să refuzi când e vorba de așa ceva…”
Ei bine, în timp ce televiziunile vă țin ocupați cu Marghioala de la Clejani, eu vă dau o știre care să vă pună pe gânduri: grupul de Fb de peste 5600 de persoane cu numele ”Susțin Raed Arafat” și-a schimbat numele în ”Jos dictatura sanitară!”

De unde mai furăm?

De unde mai furăm? Coronacash 2020

Se pare că aceasta este întrebarea ce-i frământă permanent pe politicieni, păpușarii care ne afundă vârtos în crize cu repetiţie.

Am găsit o schiță în blog, nepublicată în 2011. Dar, întrebarea din titlu, de unde furăm, este foarte actuală, li se asortează tuturor celor ajunși la clape. Astăzi, în 2020, ni s-a servit o criză beton cu Covidul cel nou. Eu am botezat-o Coronacash. La semnalul BNR-ului, că românii s-au relaxat și au pus un ban deoparte, politicienii au clocit o ordonanță cu amenzi de 4200 de euro, aplicate voios băbuțelor cu pensia de 150 de euro. Adică dacă tot scapă de Covid, să le crape inima de la amenzi, să ne facem și noi planul la decese coronacash, că am ajuns codașii Ioropei! 

Astăzi, CCR-ul le-a arătat cartonașul galben guvernanților și a declarat ordonanța neconstituțională. Dar, cine-a plătit, are de luptat în instanțe pentru recuperarea banilor. La cele 200.000 de procese anuale ce sufoacă instanțele, se vor adăuga cele 300.000 pentru anularea amenzilor.

Mai jos, vechiul articol, să vedeți cum se ciordea din buzunarul românului în urmă cu nouă ani.

Croind legi halucinante, în 21 de ani politicienii au pus la punct o maşină performantă de spoliat populaţia. Ca să ţină în viaţă CET-urile falimentare dar excelente surse de jefuit bani publici, doi bondari parlamentari, nu le-am reţinut numele şi nici nu-mi bat capul să-i caut pe net, vor să impună o taxă pe centralele de apartament. Borbely bate din pinteni bucuros, arătând că-i musai, că vrea şi UE o astfel de taxă, pedeapsă pentru cei ce au posibilitatea să-şi ia căldura centralizat dar îndrăznesc să plătească doar cât consumă prin centralele proprii.

Nici Senatul nu şomează, pe pledoaria lui Borbely, un ministru tot mai greţos, scoate la interval altă alba-neagra cu taxa auto ca să-i jumulească şi pe cei care au cumpărat maşini înainte de 2007. Taxe retroactive după patru ani? Este ilegal, imoral dar perfect asortat lăcomiei guvernanţilor!

Să plătească fraierii biruri vechi şi noi pentru forfetarele lor, pentru indemnizaţiile de şedinţe- şedinţe la care chiulesc voios- pentru lefuri babane, vile, maşini, curve de lux şi vacanţe exotice.

Am oprit maşina la Hanu Conachi şi am cumpărat pere şi struguri de la un ţăran. Avea o găleată cu pere cu mănerul rupt.

Îl tachinez:

-Lasă bre, ce să dai bani pe altă găleată, că vine campania electorală şi vă aduc ăştia găletuşe nou-nouţe de toate culorile!

-Pe primar îl votez iar, că-i merge bibilica şi ţine cu satu’ da’ când or veni lupii ceia cu blană de oaie cu autobuzele ca să ne mânjească cu un kil de undelemn şi-un carici, să ne prostească să le dăm voturile îi dăm pă Siret.

Căutătorii de comori

Astăzi vă propun fragmente din romanul ”Menage a trois cu Diavolul”, autor Doina Popescu-Brăila, editura Torent Press.
Pentru cine a citit romanul în întregime, evenimentele în desfășurare acum, se găsesc, ca într-o cutiuță a Pandorei, între filele acestei cărți. Povestea scriitorului din cartea lansată la Gaudeamus, în noiembrie 2017, anunță aventurile prin care am trecut în perioada decembrie2019-februarie 2020.

Dar, acum, nu povestea scriitorului v-o propun, ci pe cea, nu mai puțin incitantă, a ceasornicarului evreu.

Bătrânul doctor clatină din cap cu buzele strânse și bărbatul înțelese că din calea morții nu putea să se mai dea deoparte. Ceasurile-i erau numărate și, în fond, cine se pricepea la ceasuri mai bine decat el?
În urma cu aproape jumătate de secol emigrase din România cu o nevasta nevrotică si un prunc firav. Își croise visul american îmblânzind timpul în cutiuțe magice din alama, argint sau inox.

Sătul să repare ceasuri ieftine americane, importase piese de orologerie elvețiană și se apucase să vândă ceasuri asamblate sub marca proprie. Finisate cu dichis și cu multiple îmbunătățiri funcționale, fiecare mai izbutit decât cel dinainte, erau piese unicat, menite să măsoare cu precizie timpul și să-l cucerească. Când ochii îi lăcrimau înroșiti de concentrare, ridica privirea pe geam și privea în zare. Cu ochii minții vedea munții Moldovei și parcă aroma de brad îl amețea. În urechi îi răsunau glasurile vesele și prietenoase ale vecinilor, moldoveni hâtrii la vorbă, apoi privirile coborau pe caldarâmul New York-ului și dorul îi strângea inima în menghină parșivă. Se rugase mereu să-l mai rabde pământul să-și vadă flăcăul mare, să-l pună pe meserie și pe urmă s-o lăsa la voia sorții. Dar anii se scurseră în muncă grea și ipoteci la bănci. Feciorul se arătă un pierde-vară și-un chefliu cum nu se mai întâlnise în neamul lor de evrei cumsecade.

Doctorul ieși în ușă și făcu semn familiei să intre. Maia îi sărută mâna și îngenunchie lângă pat:

-Ben, știu că Sam te-a supărat în ultimii ani, dar ești tatăl lui și trebuie să ai milă! Spune-ne ce-ai făcut cu banii agonisiți, să nu rămână băiatul dator la bănci, să-și pună capul zilelor! Te rog fierbinte! Spune unde i-ai ascuns!

Băiatul se aruncă și el în genunchi:

-Zău, tată! Jur să mă îndrept!

Bătrânul îi privi blajin:

-Sam, ascultă-mă bine, băiete! Tu și fii tăi, să nu renunțați niciodată să vorbiți limba română și să nu vă lăsați de meserie! Niciodată, băiete! Am plătit toate ipotecile, să nu aveți grija băncilor și în contul firmei sunt 1000 de dolari. Bani buni…

-Beni, lasă mărunțișul, tu zi-ne unde ții ascunsă comoara!- strigă femeia ieșindu-și din fire. Știu că ai făcut bani buni în atâția ani de trudă! Spune!

Medicul tuși jenat și femeia își luă seama.

Bătrânul ceasornicar ridică un deget:

-Ascultați aici! Nu mai am mult! Trebuie să apuc să vă spun! În interiorul ceasurilor asamblate de mine am gravat câte o literă. În fiecare ceas am gravat pe altă piesă, la loc ascuns, să fie văzut numai de cel ce trudește și dezasamblează ceasul piesă cu piesă. Sunt și ceasuri în care n-am scris nimic, nu toate au indicii. Sunt 54 de ceasuri care au indicii… Cine colecționează toate ceasurile norocoase, va ajunge la comoară…

-Bărbate, ești capiu? Ce-ai scris în ceasurile alea, nebunule?- se isteriză femeia zguduindu-i mâna.

– Am străbătut pământul, dar… comoara este în…
Muribundul se poticni, dar femeia nu se lăsă:

-Unde, nebunule? Unde? În România?

-În ceasuri! Ceasurile!… Căutați și desfaceți ceasurile!

-Dar nu le-ai vândut, nebunule?! Ce să mai desfacă sărmanul băiat?

-Găsiți-le, desfaceți ceasurile și veți găsi comoara…- mai zise bătrânul și capul îi alunecă pe pernă.

Medicul se apropie și îi puse stetoscopul pe inimă. Clătină din cap:

-Ceasul lui a încremenit definitiv! Uite un ceas pe care bătrânul meșter n-a izbutit să-l repare!

Sam se întoarse spre medic:

-Oskar, tu ai fost prietenul lui! Tu trebuie să știi ceva! Unde a ascuns comoara?

-Sam, îți înțeleg supărarea, dar bătrânul Ben nu mi-a spus nimic în plus. Va trebui să răscumperi ceasurile vândute de Ben în timp, să le desfaci pe fiecare în parte, să-ți notezi indiciile și să găsești comoara!

-Nebunie! Tatăl meu a fost un idiot! I-di-ot! A vândut mii de ceasuri! Îmi vor trebui șapte vieți să răscumpăr toate ceasurile vândute de el, să le desfac piesă cu piesă! Gândește-te, Oskar! Poate unul din indicii este într-un ceas al unui marinar de pe Titanic. Poate unii au murit în accidente sau de moarte naturală și au fost îngropați cu ceasurile! Poate unul s-a aruncat de pe podul Brooklyn și acum zace pe fundul fluviului Hudson cu ceasul la mână! Ce să fac, Oskar! Ce să fac, mamă? Să dau un anunț la ziar să-mi doneze lumea ceasurile din milă?

-Bravo, Sam! Nu-i o idee rea cu ziarul! Cine vine cu vechiul ceas, primește unul nou la jumătate de preț!

-Oskar! Uiți un lucru elementar! Eu nu-s bătrânul Benjamin, vrăjitorul ceasurilor! N-am avut niciodată tragere de inimă spre meserie și, ce-am făcut pe lângă tata, a fost numai în silă! Sunt un ceasornicar jalnic! Bătrânul a fost un sadic, lăsând indiciile în interiorul ceasurilor când eu sunt atât de bocciu în meserie! Eu sunt bun la dans, la poker și la biliard! Deh! Fiecare cu talentele lui…

De voie de nevoie, Sam luă ceasornicăria în serios, dar așa cum intuise de la bun inceput, desi colecționă peste o mie de ceasuri, nu găsi decât vreo opt litere în interiorul ceasurilor, insuficient pentru a-și face o idee de locul comorii. Pe patul de moarte, își adună pe cei doi feciori lângă el:

-Dragii mei! Dragă Daniel, dragă Nathaniel! Sper că după ce mă voi stinge, nu mă veți blestema, așa cum am făcut eu cu bunicul vostru! Povestea comorii o știți, ați crescut cu ea și din copilărie ați fost părtași la munca mea și la strădania de a găsii indiciile în interiorul ceasurilor. Vă las moștenire colecția… Să nu le vindeți, fiindcă apoi vă treziți că le mai răscumpărați și le demontați încă o dată pe cele luate deja la mână! Păstrați-le în prăvălie, că nu cer de mâncare! Eu bani prea mulți să vă las nu am, fiindcă tot ce-am avut am investit în răscumpărarea ceasurilor, dar vă las cu o meserie din care să vă câștigați traiul… și nu-i puțin lucru! Căutați, dragilor, căutați comoara! Este a noastră, a familiei și trebuie găsită! Să rămâneți sănătoși și să aveți mai mult noroc decât mine!
……………………………………………………………………………………….

Anii treceau și cei doi frați, Daniel și Nathaniel îmbătrâniseră în căutări. Vremea ceasurilor mecanice apusese demult. Ceasurile pe bază de quartz cuceriseră lumea și invazia asiatică ucisese vechea industrie.
Benjamin, fiul lui Daniel era negustor de ceasuri de lux, folosindu-și îndemânarea de ceasornicar doar pentru a demonta ceasurile în căutarea indiciilor. Ema, îl ajuta în hățișul birocratic, fiind expert în probleme vamale. De altfel, moștenise talentul familiei, demonta și asambla un ceas mecanic și cu ochii închiși; în alte vremuri ar fi făcut carieră!
Deja aveau peste 8000 de ceasuri în colecție dar găsiseră doar 46 de litere din 54. În plus, păreau să n-aibă vreo noimă…
…………………………………………………………………………………………

Era duminică și toată familia se adunase în sufragerie pentru masa de prânz.

Ema intră ultima și își sărută tatăl pe frunte, apoi se așeză în capul mesei, loc pe care și-l câștigase prin farmec personal, dar și datorită lui Benjamin care îi recunoscuse, cu fair-play, abilitatea în afaceri și talentul cu care-și scotea adesea familia din inerentele încurcături financiare. În 2008, falimentul Lehmann-Brothers măturase siguranța financiară a întregii lumi, iar industria de lux a New York-ului, în care era implicata familia, fusese izbită în plex.

-Am o veste bună! -începu Ema și toată lumea deveni atentă. Am găsit ceasul cu indiciul numărul 47!

Benjamin ridică din umeri și nici cei doi bătrâni nu păreau prea entuziasmați.

-Hei! Nu se bucură nimeni?- se miră fata.

-Am primit notificare de la bancă, Ema! Vor 100.000 de dolari în 30 de zile sau ne sigilează magazinul! Nu mai avem timp să găsim cele 7 indicii! Vom pierde prăvălia bunicului! Ce ne facem? Bătrânul a venit din România și a construit o afacere care azi se năruiește pe mâna noastră! Se pare că, după patru generații, este rândul nostru să facem drumul înapoi, să emigrăm în România!- zise Benjamin cu tristețe în glas.

-Stați! Știe cineva cum se ortografiază România?- întrebă Ema.

Daniel scoase un pix Mont Blanc și scrise pe un șervețel, apoi îl întinse Emei.

-Evrika!- strigă fata apucând șervețelul. Litera găsită astăzi este acest ”a” cu căciulă, din cuvântul România. Mesajul este scris în română, de aceea nu are nicio noimă pentru noi! Unde găsim pe cineva care să vorbească perfect româna?

-Ema, locuim într-o comunitate românească!

-Sigur, dacă toți vorbesc românește cât noi!… Ce știm noi în română în afară de sarmale, mămăligă și murături?

Daniel se ridică:

-Fug la biserică! Preotul tine cursuri de română la biserică. Sigur ne poate ajuta!

-Vin cu tine!- strigă Ema alergând după Daniel.

Preotul Gabriel Bar era nou în parohie, dar bârfele din comunitate îi ajunseseră rapid la urechi. Știa povestea familiei și zâmbi îngăduitor. Luă un joc de scrabble și-și alese cele 47 de litere apoi încercă diverse combinații.

-Deci, ziceți că ați demontat peste 8000 de ceasuri și ați găsit doar 47 de indicii?

-Doar…- confirmă Ema. Oricum, mă gândesc să le luăm iar la mână pe cele verificate de bunicul Sam. Se spune că nu prea-l trăgea ața la meserie și, poate, i-a scăpat ceva…

-Dar știți care sunt cele verificate de el?

-Da, Putem stabili cu precizie. Fiecare ceas a fost pus într-un plic pe care este trecut modelul, data achiziției, de la cine a fost cumpărat și cu cât și dacă are sau nu indiciu în el; peste 8000 de plicuri arhivate ca la carte!

-Am nevoie de un cuvânt cheie… Vă mai amintiți cuvintele bătrânului Benji?

-Să nu uitați limba română și să nu uitați meseria!- zise fata într-un suflet.

Preotul zâmbi:

-Se pare că cheia este chiar limba română! Dacă indiciile care vă lipsesc sunt patru de ă, un â și doi de e avem următoarea frază:

”Am străbătut pământul căutând comori, dar comoara este meseria!”

Ema și Benjamin îl priveau dezamăgiți:

-Sunteți absolut sigur? Nu există niciun indiciu pentru comoară? Suntem distruși! Banca va pune sechestru pe magazin! Magazinul bunicului!- se lamentă Benjamin.

-Dragii mei, ascultați la mine! Familia voastră a cumpărat în timp cam toate exemplarele disponibile, astfel că acum ceasurile bunicului vostru scoase la vânzare sunt rare și foarte vânate de colecționari. Sunt ceasuri elvețiene, robuste, de calitate, cu balansierul modificat de bunicul vostru ca să reziste la șocuri. Pe ebay se vând cu 600-800 de dolari. Dacă vindeți la repezeală și fără să țineți la preț, să zicem că luați 500 de dolari pe bucată. Aveți în casă o colecție de 8000 de ceasuri- piese unicat- colecție care valorează minim 4 milioane de dolari!

-Formidabil! Am fost mereu obsedați să cumpărăm, nu am luat niciodată în calcul că le putem vinde!- spuse Benjamin uluit.
Preotul Gabriel Bar îi privi cu îngăduință:

-În România, bătrânii au o vorbă: ”nu vezi pădurea din cauza copacilor!”

Brăila, orașul lui Panait Istrati și al lui Terente

Fix în urmă c-un veac, teroarea, amplificată exponențial de presa mondială, în goană după senzațional și de interesele liberalilor aflați la cârma țării, a devalizat bugetul public, ținând armata în bălți și pe străzile Brăilei vreme de șapte ani. Nu Covidul era inamicul public ci banditul Terente.

Un fragment din romanul ”Terente – zodia zmeilor”, (Editura Torent Press, autor Doina Popescu-Brăila ISBN 978-606-94109-2-9) prezintă orașul devenit teatru de război:

Dar, cum Brăila a fost mereu orașul măririlor și decăderilor, steaua luminoasă a eroului nostru fu astupată de nori grei. Idolii sunt de sticlă și se sparg, statuile sunt acoperite cu găinaț de porumbei, zeul cel nou alungă vechii zei… Oamenilor le-a fost hărăzită uitarea, ca un dar ori ca un blestem! Dacă inimile femeilor din urbe băteau năvalnic pentru chipeșul profesor, Velarul concurând cu nonșalanță o sumă de burlaci notabili din cartierul Poligon, într-o zi fu dat uitării. Pur și simplu, se întâmplă! Așa cum uiți o valiză într-o gară, o umbrelă la cafenea, o gazetă la frizer… Sau ca atunci când privești după comete și nu mai observi motanul care se răsfață la picioarele tale! Opera italiană, opera franceză, Lirique, Trianon și Teatrul Bufonilor din Paris, trupele autohtone de teatru Constantin Tănase, Mihail Pascaly, Fani Tardini, Iorgu și Costache Caragiale, Matei Millo, Aristizza Romanescu, când puneau în scenă o piesă, premiera veneau s-o joace în orașul de la Dunăre. La Brăila se stabilea de trece au ba! Dacă actorii erau aplaudați, piesa intra în repertoriul trupei și se juca la București sau în turneu, în toate orașele unde teatrul era iubit. Dacă piesa era huiduită, murea pe scena brăileană, fără să se mai joace vreodată. Brăila și-a croit legenda unui mare podium, ca să te-nalți în lumina reflectoarelor ori să pieri! Brăila! Cine învaţă să-i asculte salcâmii sunători, acompaniați de pocnetul castanelor pe legendarele bulevarde ori jocul vânturilor pe chei, printre babale, ori în vârtejuri rătăcite printre magaziile din port, poate va prinde și miezul extraordinarelor poveşti, şi spusele oamenilor de la noi. Bătrânii oraşului zic că aici ar fi fost Pământul Făgăduinţei. Și, cum să nu-i crezi, când atâta şir de popoare şi-a legat destinul de aceste locuri: turcafleţi, greci, armeni, ovrei, lipoveni, sârbi, bulgari, ucrainieni, tătari, machidoni, leşi, aristocrați bizantini. Călătorind zvonul că pe aici se plimbă câinii cu covrigi în coadă, nemţi, austrieci, unguri, italieni, englezi şi… câţi alţii, și-au luat nevoile și nădejdile drept bagaj, debarcând în portul Brăilei, în goana după chilipir. Bărăganul mănos şi Dunărea, cu generozitate de boieroaică, i-a hrănit pe toţi fără să-i pese, nici unuia nici celuilalt, de-s albei ori tuciurii, creştini, păgâni ori tăiaţi împrejur. Brăila începe la Dunăre şi se termină la Dunăre, farmecul ei este fără început şi fără sfârşit… Având grația unei volute de cariatidă și vigoarea ce-a făcut-o să renască iar și iar, de-a lungul istoriei a fost nodul ce a ținut strâns Orientul de Occident, un Turn Babel, o Arcă a lui Noe, o Pasăre Phoenix… La răspântie de imperii, arsă mereu și mereu reconstruită, prin foc a fost purificată și nu nimicită!
Arcele bulevardelor brăilene, desenate cu rigoare matematică, ascund secretele somptuoaselor case de armatori: povești de iubire, gelozie, trădare ori ruină. Cine vine fugar, mânat de treburi ori doar în trecere, nu apucă să descopere decât, poate, întâmplător, o mică parte din bogăţia legendelor și clocotul portului dunărean. Armatori, misiți, cherestegii, comersanți, agenți de navlosire și Pescăriile Statului progresau, sporind fala portului și prosperitatea tânărului regat al României Mari. Din sudoarea hamalilor, temuții cuțitari ce opinteau cu sacul de grâu pe cheiul Brăilei, încărcând ori descărcând câte 80 de vapoare zilnic, în întâiul port românesc de export, țâșneau valutele spre vistieria patriei. Hamalii încărcau grâul în saci pe care-i purtau pe umăr. Ca să nu risipească conținutul, sacul trebuia țesut la gură cu mare viteză și meșteșug desăvârșit, astfel că se ajutau de sfoară și cuțit. Sfârșitul zilei îi găsea proptiți în cârciumile din port ori, ca al doilea popas, în cele din mahalale. Sub aburii rachiului, din orgolii ori pricini mărunte, cuțitul scăpa iute între coastele tovarășului de băutură. Și cine n-a auzit despre cuțitari ori despre Brăilița, acest cartier căreia bătrânii îi ziceau Brăila dezmierdată? Niciun băiat din oraș ori din alte cartiere nu se aventura pentru vreo fată dincolo de podul Brăiliței fiindcă, era știut! – nu scăpa cu viață… Dar Brăila, locul unde se vindea și se cumpăra orice, oraș modern și cosmopolit, cu silozurile sale gigantice, cu cheiul și danele unde Anghel Saligny folosise în premieră mondială betonul armat, unde se încărca ori descărca zilnic câte o sută de mii de căruțe și 1.500 de vagoane, cu viața artistică clocotitoare ce răzbătea din teatrele sale, cu femeile sale frumoase și iuți, cu oamenii sclipitori ce i-a dăruit nației, astupa barbara încleștare de cuțite! Mitropolia de Rit Vechi, biserica evanghelică, calvină, mozaică, bulgărească, catolică, armenească, biserica Sfinţii Arhangheli, Catedrala Elenă ori catedrala Sfântul Nicolae, strada Regală, palatul teatrului Rally, Marele Hotel Francez, Grădina Mare cu Ceasul Floral și vestitul Castel de Apă ori Faleza Dunării sunt doar o parte din vectorii de seducţie ai urbei. Nații de diferite confesiuni au găsit aici o nouă patrie, au conviețuit în pace și bună înțelegere; cât ai străbate țara, nicăieri n-o să întâlnești mai multe proverbe ca aici.
Poți să te cerți cu neamurile, dar nu cu vecinii!-spuneau bătrânii și vorba veche se făcuse lege în oraș. Dar fiecare nație, după pravila adusă din țara ei, a rămas zăvorâtă în dogme, cutume, tradiții, obiceiuri și prejudecăți. Dând culoare și strălucire locului, l-au limpezit cu lacrimi, căci toate diferențele dintre seminții s-au dovedit potrivnice dragostei. Brăilei i s-a dus vestea prin iubirile pătimașe, imposibile, uneori sfârșite în Dunăre, alteori în juvăț ori lovituri de cuțit. Un evreu se întâmpla să iubească o româncă, stârnind împotrivirea neamurilor ori o armeancă pica cu tronc unui italian într-un amor fără viitor, ori un grec bogat din Poligon se prăpădea după o lipoveancă săracă din Comorofca, mezalianțe imposibile, război între familii, dragoste plătită cu suspine și sânge. Romeo și Julieta s-au tot reîncarnat la Brăila sub același cer vitreg, jucând aceeași piesă sub mii și mii de chipuri, destine tragice, nedrepte și adesea anonime. Piesa Take, Ianke și Cadâr s-a derulat, viu, concret și dureros printre negustorii urbei, în toate combinațiile posibile nu cu trei, ci cu optsprezece nații. Hohotul de râs a răzbătut peste năduful năpăstuiților amorezi, umorul cicatrizând răni dureroase. Bărbații și-au găsit refugiul în sutele de bordeluri, o afacere la fel de profitabilă precum exportul de grâne; la Tanti Elvira, amorul se revendica a fi a opta artă. Așa se face că, măcar în componenta ei feminină, Brăila era pregătită pentru intrarea în scenă a lui Terente! Urbea dunăreană s-a împodobit cu pădure de coarne și așa începe povestea: cerbii orașului s-au transformat în vânători!

Covidul, Vidma și turbinca

Pe 1 Aprilie 1878, Ion Creangă publica în revista Convorbiri Literare, năzdrăvana poveste, Ivan Turbincă.
Atenție, în contextul Cocovirusului, povestea revine în actualitate cu sensuri adânci.
Întors din război, Ivan dăruiește celor doi cerșetori, aflați la capetele unui pod, singurele două carboave ce le avea asupra sa. Filotimia lui îi mișcă inima lui Dumnezeu, căci el era deghizat în primul cerșetor, cel de-al doilea fiind Sfântul Petru, și se oferă să-i facă rusului un hatâr. Ghidușul Ivan nu dă în lăcomie, cerând doar ca turbinca lui să devină temniță la purtător pentru oricine nu-i este pe plac. Cu așa armă strategică bagă spaima-n draci, îl trage de barbă pe Scaraoțchi, devine invincibil…
Generos Creangă cu aliatul… Să nu uităm scrisoarea Marelui Duce Nicolai către principele Carol: „Turcii, adunând cele mai mari mase de trupe la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fusiune, demonstrațiune și, dacă se poate, să treci Dunărea cu armata după cum dorești…”
Dar să revenim la poveste:
Ivan nu deprinsese încă năravul ceasurilor, căutând doar tabacioc, vodcă, lăutari și femei. Pentru că nu le găsește în Rai, se cazează vremelnic în Iad unde află belșugul. Turbinca lui Ivan bagă boala-n draci și doar Talpa Iadului, cu o psihologie brici, speculează rutina soldatului. Muma dracilor confecționează o darabană dintr-o piele de câine întinsă peste o putinică și, la auzul trâmbiței ostășești, muscalul se lasă ademenit. Pierzând huzurul Iadului, pleacă la Poarta Raiului să se pună în slujba lui Dumnezeu.
În audiență la Atotputernicul, se înființă însăși Moartea, evident, pe persoană fizică.
-Pașol na turbinca, Vidma! – poruncește el hâdei, apoi merge la Dumnezeu.
„— Doamne, nu știu dacă ai la știință ori ba, dar eu slujesc la Poarta Raiului de multă vreme. Și acum vine Moartea și întreabă ce mai porunciți.

— Spune-i, Ivane, din partea mea, că poruncesc să moară trei ani de zile de-a rândul numai oameni bătrâni, așa ca tine… zise Dumnezeu, zâmbind cu bunătate.

— Bine, Doamne, zise Ivan, uitându-se cam lung la Dumnezeu. Mă duc să-i spun cum ai poruncit.

Și, ducându-se el, scoate Moartea de la închisoare și-i zice:

— Dumnezeu a poruncit ca să mănânci trei ani de zile de-a rândul numai pădure bătrână; de cea tânără să nu te-atingi! Înțeles-ai? Hai, pornește și-ți fă datoria!

Moartea, atunci, pornește prin codri, supărată ca vai de ea, și începe a roade la copaci bătrâni, de-i pocneau fălcile.”
După 142 de ani, povestea lui Creangă revine în actualitate cu adânci semnificații… geopolitice și geostrategice.
Și dacă cele două carboave v-au dat frisoane, ca să nu vă scadă imunitatea, înlocuiți, pur și simplu, cu parai, coco, yoani, lire sterline sau ruble!
Iar Vidma, s-a învârtoșat, mănâncă pădure tânără cu colți din oțel austriac, dar mușcă și din bunicii noștri.