Canicula salvatoare


Căldură mare! Pârjol! Iadul își exportă văpaia pe pământ! Cald afară! Aer fierbinte în casă! Cui pe cui se scoate, așa o fi, dar ciocolata fierbinte nu mă convinge. O uit pe undeva… Abandonez canapeaua în favoarea terasei… Mai scriu la roman, mai conversez cu Mark, lupul meu deștept. L-am închis în padoc. Mârâie, îmi răspunde c-un lătrat. Mai arunc un ochi pe Fb. În curte aud un zgomot înfundat. Un lanț s-a rupt, o floare suspendată și-a câștigat libertatea… Vezi Marko, noroc că te-am închis! Pușcăria ți-a salvat viața! A lătrat iar; cred că m-a înjurat… Mai scriu la roman, mai ascult vântul ce se furișează prin copaci. Din casă se aude un zgomot înfundat. Sabrina strigă; alerg… Un tablou uriaș. 135cmx65 cm și-a câștigat libertatea… Sfoara a cedat ți tabloul s-a prăvălit peste canapea…. Acea canapea de pe care m-a alungat canicula! Bună și canicula la ceva! Noroc că Dumnezeu l-a ignorat pe Prea Fericitul și n-a dat cu ploaie! Tentația a fost să zic că m-a înjurat Mark… Dar, îmi amintesc perfect că am protestat de când a fost agățat tabloul cu o firfirică de sfoară… Rugbistule!!!!!!!!!!!!!!!!

tablou

Reclame

Șoc la coafor


În urmă cu 26 de ani eram studentă, îndrăgostită și mai aveam cam o lună până să mă mărit, dar eu încă nu știam, deși fusesem amenințată adesea. Deși aveam părul scurt, rugbistul a insistat să fac un permanent. Era întâiași dată în viață, așa că am ales coafor cu ștaif, vis-a-vis de Cișmigiu.

Cam șase ore a durat așteptarea, plus manevrele necesare, timp în care, flăcăul a stat cuminte lângă mine, ascultând bârfele doamnelor. Ba ne-a servit cu cireșe, ba a mai spus și el câte un banc. La un moment dat, a ieșit să fumeze.

Clientele, la unison cu coafezele, pornite, m-au tăbărât să-mi explice:

-Fată, hăi! La coafor, această instituție, exclusiv feminină, nu s-a pomenit niciodată ca doamnele să fie insoțite de bărbații lor!

Cea mai stăruitoare era doamna Rodica, o persoană drăguță, care lucra la radio sau la televiziune.

-În 25 de ani, de când sunt măritată, eu n-am pomenit să vin cu soțul la coafor și nici pe altcineva n-am văzut!- interveni și o altă clientă, susținută de doamna Rodica.

-Ne-ai produs un șoc, ne-ai pus pe jar, aducând un bărbat aici! Bine c-a ieșit! Eu trebuie să-mi epilez mustața!-sări alta, la fel de inflamată.

Doamna Rodica m-a prelucrat cu cel mai mult tact.

Le-am explicat că sunt de acord cu poziția lor

-Înțeleg că doamnele nu vin însoțite la coafor. Nici mie nu mi se va mai întâmpla peste 25 de ani! Dar, nefiind o doamnă ci o… studentă îndrăgostită, precis, am voie!- am concluzionat eu.

Nu m-am ținut de cuvânt. Am rămas suspendată tot undeva, la statutul de studentă. Coafeza mea este și frizeriță, chiar profesoară de hair-styling, astfel că merg adesea cu rugbistul la coafor. Culmea, majoritatea doamnelor vin cu soțul. De exemplu, pe doamna psiholog T am întâlnit-o adesea cu soțul, domnul T, fiind un proiectant-constructor cunoscut în oraș. Doamna pentru manoperă mai dichisită, dumnealui pentru un tuns rapid.

Iată, că nu s-a răstoarnat lumea din cauza mea! Deși, ținând cont că faptele incriminate se petreceau în vara lui 1989, se poate spune că lumea chiar s-a răsturnat în acest sfert de veac!

Vând pisica!


23473027_1895218297174120_6747492502145228723_nÎn 1992, fiind profesoară de matematică c-un salariu mizer, fără să am habar de ce se întâmplă pe planetă, nu era net pe la noi, am reinventat publicitatea la Brăila. Am făcut primele cărți de vizită directorilor, am proiectat sigle, firme luminoase și foi cu antet pentru corespondență. Am făcut machete cu design personalizat pentru reclame în ziare, trăsnaie pentru care mă înjurau culegătorii tipografi și linotipistul. În decembrie 1992 am scos primul ziar brăilean integral de publicitate. Tiparul clasic era depășit de complexitatea graficii. Mi-am mituit propriul patron cu o sticlă de vodcă și una de Rio, ca să accepte tehnoredactare pe calculator și tipar offset. Toate spațiile publicitare le-am vândut în 48 de ore. Singură… Mai fusese o încercare de ziar tipărit pe offset cu câteva săptămâni înainte dar a eșuat. În 1993 am început să fac ștampile pe o mașină proiectată și confecționată de mine cu ajutorul soțului. Ieri, în urma unei discuții bășcălioase la guvern, a fost eliminată ștampila din documentele firmelor. Liber la hoție, liber la fraudat fonduri europene! N-am să mă înscriu la șomaj. De mâine trebuie să reunesc Comisia Zurich pentru consultări, să-l chem pe Copilul Dunării să-mi procure un Monstru pe care să-l gătesc cu Ardei iuți, să prind Pisica cu papion ca să-i … vând papionul pe OLX. Dacă mă gândesc bine, am și rată la bancă… Musai vând și pisica: Albastru de Rusia, în general o splendoare, momentan cam odârlit… Deh, suferă din dragoste… În rest, ce pot să sper, decât puțină Fericire la preț redus? De ce-a votat guvernul o astfel de inepție? Probabil că Dumnezeu era-n vacanță… Rămâne să-i pedepsesc pe vinovați în Zodia zmeilor. Alta acum! Mi s-a defectat o tastă și nu pot să pun ghilimele… Ghinion!

Tâlcuri noi la povești vechi


Într-o dimineaţă, să fi avut vreo patru ani, întorcându-mă cu mama cu sacoșile pline de sticle de lapte, pe strada şcolii, chiar la colţ, (Simion Bărnuţiu colţ cu Leningrad), pe acoperişul unui wc dansau trei copilaşi: Lenuţa Roman, Nicuşor Roman şi Doru Preda. Se ţineau de mână şi dansau o horă stângace, cântând în gura mare:  A murit, mămica! A murit mămica! A murit mămica!

Sinistrul refren m-a urmărit toată viaţa: o casă pe colţ, un wc zărit într-o curte în Chitila, o femeie grasă sau simplul nume de Lenuţa a fost destul să genereze un declic de coşmar: A murit, mămica! A murit mămica! A murit mămica!

Doamna Roman murise de icter iar în scurt timp, domnul Roman s-a însurat cu o femeie grasă din cale-afară.

Grasei, copiii îi spuneau mămiţica. Erau slabi, piele şi os, plini de vânătăi şi zgârieturi.

Lenuţa a devenit colega mea de clasă. În afara orelor de şcoală, purta chiloţi şi maieu tetra, fiindcă mămiţica era econoamă: iarna, zdrenţe căpătate din vecini şi ghete stâlcite în ultimul hal, pe ploaie- cizme de gumă şi un fâş caraghios.

Învăţătoarea o întreba de ce este plină de vânătăi:

-Am fost rea şi mămiţica m-a bătut, ca să mă facă mai bună!- răspundea Lenuţa mecanic.

Mămiţica era prea doamnă ca să muncească, aşa că Lenuţa şi Nicuşor duceau tot greul în casă.

Profesorii îl chemau pe domnul Roman la şcoală cerându-i să intervină în protejarea copiilor dar, acesta spunea invariabil că-şi iubeşte nevasta şi nu vrea s-o supere pentru fleacuri.

Dar, Lenuţa, veşnic flămândă, ne fura pachetele tuturor, inclusiv directorului şcolii, domnul Stănculescu, care avea cabinetul de aeromodelism pe un hol de trecere spre laboratoare.

La un moment dat, directorul îi lăsa intenţionat un pachet la îndemână.

Toţi eram copii necăjiţi şi cu diverse probleme acasă dar, ce se întâmpla cu cei doi frați era terifiant. Uneori ne nimeream să trecem pe drum exact când mămiţica îşi aplica corecţiile şi atunci ţipetele copiilor schingiuiţi ne provocau leşin.

Situaţia ne alarma pe toţi şi, prin clasa a şasea, mai mulţi colegi ne-am dus la poarta grasei s-o rugăm să se poarte omeneşte cu copiii.

Grasa a ieşit la poartă şi ne-a spus răspicat că o iubeşte pe Lenuţa şi se sacrifică să crească progeniturile răposatei.

Atunci, Lenuţa a izbucnit:

-Mămiţica ne iubeşte! Mămiţica este atât de bună, că mă trimite să-i iau îngheţată şi dacă o aduc neatinsă, îmi dă voie să dau o dată cu limba pe ea.

Grecii s-au pus pe sărbătorit. Subit, mi-am amintit de bucuria naivă a copiilor care jucau pe acoperișul wc-ului: A murit, mămica! A murit mămica!

Surprinzătoarea Minerva


Acasă îi spuneau Mioara. Mergând la șapte ani la școală, a aflat cu stupoare că în acte o cheamă Mița. Nășicu’ Niculescu, notar în sat, se iubea cu o profesoară, Mița Bostan. Se pare că atât cât a ținut idila, onorabilul notar Niculescu le-a botezat Mița pe toate nou-născutele din comună. Totul s-a dat în fapt când fetițele au ajuns la școală. Mamei nu i-a plăcut cum sună Mița și a optat pentru Minerva. Așa îi spun și eu. Pănă la 54 de ani, mama mea nu a fost niciodată în concediu. A crescut trei fete și două nepoate, a muncit, a muncit, a muncit! Din 1993, împreună cu soțul meu, am luat-o în majoritatea concediilor. A făcut o pasiune pentru montagne russe-ul din Satul de Vacanță din Mamaia. Din mare era greu de scos. Cel mai des o aduceau salvamarii din larg, în barca lor, pretinzând că Minerva încearca să treacă la turci înot. La munte s-a cocoțat voinicește până la cuibarele vulturilor. Greu am ținut pasul cu ea. Măcar de vreo zece ori s-a îndrăgostit de natura montană și și-a căutat casă în zonă: la Azuga, în Maramureș, pe valea Oltului, în jurul Bicazului… Neavând suficienți bani, s-a resemnat pe mai departe cu traiul la câmpie. Muncă în gospodărie, plăcinte, nepoți… A frânt și inimi, a fost cerută de nevastă de vreo patru ori în ultimii douăzeci de ani: un colonel de aviație cu casă în Doctor Lister, nea Vasile din Slatina de Suceava, un pensionar militar în Cișmigiu, un voinic în Maramureș. A declinat cu grație… Monogamă hotărâtă! A avut bărbat… nu merită deranjul încă o dată!
În mai a împlinit 76 de ani.Văzând că n-o putem decupla de la treburile casnice, rugbistul a hotărât să ne trimită pentru câteva zile în capitală.
Într-o săptămână am făcut-o pe mama dependentă de ciocolată, capuccino ar bea cu butoiul, din aparatele fitness din Cișmigiu am dat-o jos doar după ce s-a antrenat serios în toate.
Sunt mândră de vacanța cu mama! După această experiență, mă simt în stare să-i destructurez programul și lui Dalai Lama!