Rolul Ambulanței pentru Literatură este să-i mai desprindă pe oameni din fața ecranelor. Prin poveste bună și umor, îmi cuceresc cititorii, ținându-i captivi între paginile cărților. După recentele evenimente, am înregistrat și câteva performanțe. O mostră mai jos:
Uităm să plângem când ne mor bărbații,
Și de-aia rar se mai nasc alții! (Adrian Păunescu)
La Revelionul din 1987 l-am întrebat pe Foca:
-Cristi, există bărbatul perfect?
-Sigur că da! Q este bărbatul perfect! Are o virilitate incredibilă, are cuvânt, este talentat, curajos, un prieten de toată nădejdea și cel mai reușit mascul de pe planetă!
De peste 40 de ani i se spune Q. Puțini însă știu de unde i se trage. Lui Cristi Poptean i se spunea Foca fiindcă era mare amator de pește. Q era foarte prompt și, într-o zi, a comis-o. Din viteză s-a recomandat MarinesQ! Acel Q buclucaș i-a devenit supranume!
La un miting aviatic, în urmă cu câțiva ani, l-am întâlnit pe Popescu, mecanic la Clinceni.
-Ce mai știi de băieți? – am întrebat eu.
–Foca e decan la Aviația civilă, Sorel și Mihăiță Pal nu mai sunt, Cioacă e mare director, Q s-a pensionat!
-Imposibil! Dacă Q s-a pensionat, înseamnă că eu am trecut de suta de ani și nici nu mi-am dat seama!
Q, un Sean Connery al aviației sportive românești, a fost eroul a sute de elevi care au deprins tainele manșei la Clinceni și membru în Hawks of Romania, echipa de elită a aviației acrobatice românești. Ar fi multe de povestit despre el, amintiri vesele, spumoase, care dau farmec anilor zglobii ai tinereții. Nu este momentul…
Într-o lume de fantoșe și împăiați, zborul te-a ridicat deasupra celor mulți și mici! Ai unit cerul cu pământul, ți-ai trăit visul, te-ai alăturat prietenilor din Ursa Mare!
Zbor lin printre Galaxii, Q!
.
Am găsit această postare în blogul meu. O puteau găsi și jurnaliștii, deontologii cum le place să-și zică, care s-au dezlănțuit împotriva mea în noaptea de 4 spre 5 august. Unii au înțeles c-au dat-o de gard, au șters mizeriile făcând loc adevărului, alții încă rătăcesc prin bălării, că de, le aduce trafic cât n-au visat nici după un cui ori un energizant cu etnobotanice.
Am văzut pe Discovery un documentar despre locuitorii din zona muntoasă a Daghestan-ului. Oamenii aceia trăiesc în bordeie semi îngropate; nu au nimic, nici măcar lemne de foc. Datorită altitudinii, nu cresc decât jepi şi capre. Pereţii bordeielor sunt tapetați de excremente de capră, pe care, după uscare, le folosesc la foc. Tizicul acesta este folosit ca să încălzească groapa în care coc lipii și cartofi. Pretind că sunt urmaşii dacilor. Aerul curat şi izvoare minunate îi fac fericiți.
Mi-am dat seama că asta fac şi eu: iau toate mizeriile şi toate răutăţile din viaţa mea, pe toţi psihopaţii şi toţi sadicii care mi-au stricat copilăria şi, prin proza mea afurisită, îi transform în zâmbete sau hohote de râs. Iar când am norocul să întâlnesc poveşti frumoase, mă bucur de ele şi le scriu pentru cititorii mei, fiindcă bucuria nu trebuie nici astupată, nici risipită.
Cu hohotul de râs înfrunt toată Răutatea Lumii…
https://doinapopescu.wordpress.com/2017/12/06/o-insemnare-mai-veche/
Nu ratați! Încă din 2015, cu sau fără Ambulanța pentru Literatură, Doina Popescu-Brăila era extrem de periculoasă! Apasă Play!
Fragment din romanul Dragoste și ciocolată
ISBN 978-606-94109-0-5
Locuiam în centrul oraşului, asta era de bine, într-o casă naţionalizată destul de mişto, pe care o împărţeam cu mai mulţi vecini la comun, ceea ce era al naibii de nasol. Şi de departe şi de aproape, Victor Iordache era cel mai nesuferit vecin. Arina râdea de chiloţii lui, fiindcă nu existau în comerţ asemenea dimensiuni şi, nevastă-sa, madam Mery, îi făcea, din cele mai ieftine materiale cadrilate, nişte enormităţi. Trei perechi de chiloţi, marca Grasu, încărcau o frânghie întreagă!
Sorin, vărul Arinei, se miră: ce feţe de pernă mari şi borâte au vecinii voştri!
–Nu-s feţe de pernă! Sunt chiloţii lu’ Grasu, băieţel!
Şocat, a luat un metru de tâmplărie şi, seara târziu, după ce-a intrat Grasu în casă, i-a măsurat. Metrul avea cu zece centimetri mai puțin decât chiloții buclucași. Grasu stătea doar pe băncuța din curte, ori în casă în pat, fiindcă la un metru și zece, nu-i încăpeau bucile pe niciun scaun. Madam Mery ne povestea că noaptea dormea în fund, fiindcă dacă se întindea, îi presa slănina pe inimă și se sufoca. Sforăitul lui era la concurență cu zgomotul ce răzbătea până la noi din port, de la marfare, macarale și elevatoare. Ani de zile, Sorin a povestit la tot neamul ce dihănii de chiloţi i-a fost dat să vadă!
Grasu era antipatic şi fiindcă stătea veşnic la masă, în curte şi monitoriza tot, punând etichete răutăcioase şi tachinând pe toată lumea. Aceasta, în momentele paşnice, fiindcă dacă întârzia poştăriţa cu pensia, sau i se năzărea ceva, să te ţii; scandal zile întregi!
Arina îl fenta, primind toată corespondența la post-restant. Astfel, iubirile ei adolescentine rămâneau necunoscute cartierului.
Madam Mery, nevastă-sa, fără să fie scundă, să fi avut maxim 45 de kilograme cu ţigară şi portţigaret cu tot. Din spate păpușă, din față mătușă, era cumsecade, chiar dacă oamenii ziceau că-i slabă de-a dracu’ ce-i.
Cel mai tare se distra Arina când mergea Grasu la Aprozar. Avea platfus şi cei 200 de metri până la colţ îi făcea în jumătate de oră.
Ca să-i facă în ciudă, îl pândea când se-mbrăca şi ieşea pe poartă imediat în urma lui. Trecea agilă pe lângă el, stătea la coadă, făcea drumul de întoarcere şi el abia îşi târa şuncile în drum spre aprozar. Ajungea cu zarzavaturile acasă şi-avea timp berechet de o şuetă cu madam Mery.
Femeia obișnuia să spună că trăia rău cu răutatea lui, suferise mult, încă din tinereţe: o înşelase şi-o bătuse cu sălbăticie.
Nedumerită, îi punea aceleaşi vechi întrebări: de ce l-a luat, şi de ce nu l-a lăsat. Pentru ambele avea un singur răspuns: l-a iubit!
Pentru Arina era absolut incredibil. Cine l-ar fi putut iubi pe acest animal pisălog, arțăgos și răzbunător? Într-o zi, madam Mery scoase o veche cutie de pantofi şi-o răsturnă pe pat. Câțiva nasturi porniră de-a rostogolul prin pliurile cuverturii. Un superb actor de cinema, în haine elegante, râdea fericit în acele poze sepia, ori alb negru. Nu putea să creadă! Victor Iordache fusese un bărbat incredibil de frumos şi elegant! Madam Mery fusese robită frumuseţii lui! Băgând cutia la loc, Arina văzu în cămară şirul de cârnaţi şi-și aminti de-o nedumerire mai veche:
–Doamna Mery, zise ea, dacă tot mi-aţi dezvăluit acest secret, lămuriţi-mă, vă rog, de ce cârnaţii dumneavoastră au 75 de centimetri? De ani buni mă frământă întrebarea aceasta?!
–Eşti foarte tânără, drăguţă! Instinctiv, femeile fac cârnaţii după propriul ideal.
–Idealul dumneavoastră masculin este de şaptezeci şi cinci de centimetri?- întrebă fata uluită. Nici măcar Terente…
La lipsa ei de informaţii de la acel moment, funcţionând doar pe presupuneri şi imaginaţie, avea vreo 16 ani, tot ce era peste 45 era absolut inutil(sic!).
Şi, dacă istoria cu idealul era pe bune, deja era tragic: urmând exemplul mamei, ea făcea cârnaţii de vreo cinci ori mai mici! Era deja confuză!
–A, nu drăguţă!- zice madam Mery, eu sunt excepţia care confirmă regula. Eu fac cârnaţii de 75 pentru că Victor mănâncă o omletă cu patru cârnaţi. Adică o omletă de 16 ouă cu 4 cârnaţi.
Făcând calculul, Arinei nu-i veni a crede:
–Adică mănâncă 16 ouă şi trei metri de cârnaţi la o masă?
-Da’ dar, când locuieşti la comun şi toţi vecinii sunt cu ochii pe tine, vezi ce firesc şi inofensiv sună: nevastă, pregăteşte o omletă şi patru cârnați!
citeşte despre Grasu şi PUTEREA MINIJUPULUI
Am nășit în viața mea de două ori, la zece ani distanță și, coincidență, de fiecare dată la Cavnic, în Maramureș. În 1998, povestind unor tineri cum m-a cerut Piticu de nevastă după o oră, au căzut pe gânduri vreo săptămână. Pentru cine nu știe, ora de gândire a regățeanului este echivalentul săptămânii ardeleanului. Moroșenii sunt urmașii dacilor liberi și-s cei mai faini oameni! Ne-au sunat, hotărâți, joia următoare, că sâmbătă se căsătoresc și ne pun nași. Hopa! Cam din scurt! Și la Brăila, și-n Maramureș, între joi și sâmbătă, nu există decât vineri. Evident, am întârziat în trafic, ratând momentul de la biserică, dar am picat la țanc pentru un chef strașnic! Oamenii nu s-au supărat, fiindcă obiceiul zonei este ca mirii să aibă mai multe perechi de nași. Ceva gen, roata de rezervă, cu rol practic, la o nevoie, tinerii să aibă în naș un sfătuitor și un prieten.
A doua oară, în 2008, din prevedere, ne-am adunat de joi. Eu am venit cu alai serios, că doar Brăila n-o fi la capăt de lume! Ca noi, au venit prietenii Zanilor din toate colțurile țării, ba chiar și din Spania, și de joi au început petrecerile. Nunta a ținut ca în basme, o săptămână, pentru că prietenul meu, Ștefan Zan, era mare iubitor de feciori, de prieteni și de voie bună! Ce de povești, ce de pălincă, ce mai amintiri!
Cununia s-a ținut sâmbătă, pe 23 august, la biserica din Cavnic, dar fiind cazați la Ocna Șugatag, am comis-o din nou! Năzdrăvanii nuntași, veniți din Brăila, au vrut să se convingă de minunea despre care le tot povestisem, unde mașina urcă singură la deal. Și-a urcat, frate! Și pe la casa mirelui am întârziat, fiindcă un vornicel a povestit în versuri viețile mirilor și a celor două perechi de nași. De zece ani eram prieteni ce nea Ștefan, socrul mare și, cum pălinca mi-a dat spor la povestit, vornicelul știa și ce uitasem noi despre tinerețile noastre. Dar, și mai mare uimire ne-a produs ușurința cu care versifica acest Adrian Păunescu de Maramu!
Și, ca să nu mai lungesc vorba, că-i poveste de cuprins între filele unei cărți, în Maramureș oamenii nu știau proverbele și aforismele auzite de la mine și considerate de ei… brăilenisme. Dar și eu am avut multe mirări… Acolo, nu primarul este cel mai respectat personaj din localitate, ci acela care are mai mare meșteșug la pălincă. Auzi mereu expresia femeia asta trăiește cu fiu-su!, cu referire la femeile coapte, avide de iubiți mai verzi, obicei întâlnit și la femelele elefant care îi inițiază pe tineri. Când o familie vrea să anunțe în comunitate că are fată de măritat, pune oale vechi într-un pom. O altă uimire a fost să văd penisuri din piatră la geamuri. Și mai aveau oamenii locului un obicei. Turcia le era peste mână, sau peste țară, așa că treceau vama de la Petea, cumpărându-și tricoaie de la non-stop, din Ungaria.
Astăzi, un moroșan a încălcat protocolul funcției și a vorbit colocvial, ca între prieteni. Poate au tresărit doamnele, auzind nonșalanța cu care chipeșul secretar de stat a rostit cuvântul tricoaie, dar pentru cine și-a făcut măcar două concedii în Maramureș nu mai este niciun mister: așa spun ei la tricouri.
Oameni buni! Iubiți graiurile, regionalismele, argoul, jargonul, zicerile bășcălioase, căci ele dau culoarea, savoarea și efervescența limbii române! Prefer tricoaiele, limbajului de rumeguș!
Vizitați Maramureșul și păstrați-vă umorul!
Pentru clarificarea situației şi pentru corecta informare a opiniei publice, Direcția Generală de Poliție a Municipiului Bucureşti face următoarele precizări:
Ieri, 04 iulie 2018, în jurul orei 23.30, o femeie a sesizat prin apel 112 faptul că a fost agresată de un grup de persoane, pe o stradă din sectorul 1.
La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţişti ai Secţiei 3, iar din primele verificări s-a stabilit că femeia, care se afla într-o autospecială în culorile şi cu anumite însemne specifice ambulanţei, staţionată în faţa unui imobil de pe raza sectorului 1, a suferit anumite vătămări.
Poliţiştii au identificat mai multe persoane pe care le-au condus la sediul subunităţii pentru audieri.
Persoana vătămată a primit îngrijiri medicale de specialitate, în incinta secţiei de poliţie, dar a refuzat transportarea la spital.
Cu privire la vehiculul în care se afla victima, s-a stabilit că este unul privat, nu aparţine sistemului de ambulanţă şi nu are utilitate medicală.
La acest moment se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violente şi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul şi tragerea la răspundere penală.
La nivelul Poliţiei Capitalei nu există în instrumentare cauze privind dispariţia vreunui minor în care să existe suspiciuni de răpire şi nici nu a fost activat sistemul de alertă răpire copil.
De asemenea nu există nicio sesizare cu privire la găsirea vreunui cadavru care să prezinte lipsa unor organe interne.
În situaţia în care o persoană are la cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni să informeze imediat poliţia, fie direct, fie prin sistemul 112.
Vă asigurăm că în situaţiile de interes public vă vom ţine la curent cu toate informaţiile necesare.
Facem apel la calm şi vă rugăm să ne sprijiniţi în transmiterea informaţiilor reale, verificate şi probate pentru a nu lăsa loc unor speculaţii şi reacţii ce pot crea, fără nicio justificare, panică şi care pot conduce la evenimente nedorite.
https://b.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/informare
Doina Popescu Brăila 