Tâlcuri noi la povești vechi

Într-o dimineaţă, să fi avut vreo patru ani, întorcându-mă cu mama cu sacoșile pline de sticle de lapte, pe strada şcolii, chiar la colţ, (Simion Bărnuţiu colţ cu Leningrad), pe acoperişul unui wc dansau trei copilaşi: Lenuţa Roman, Nicuşor Roman şi Doru Preda. Se ţineau de mână şi dansau o horă stângace, cântând în gura mare:  A murit, mămica! A murit mămica! A murit mămica!

Sinistrul refren m-a urmărit toată viaţa: o casă pe colţ, un wc zărit într-o curte în Chitila, o femeie grasă sau simplul nume de Lenuţa a fost destul să genereze un declic de coşmar: A murit, mămica! A murit mămica! A murit mămica!

Doamna Roman murise de icter iar în scurt timp, domnul Roman s-a însurat cu o femeie grasă din cale-afară.

Grasei, copiii îi spuneau mămiţica. Erau slabi, piele şi os, plini de vânătăi şi zgârieturi.

Lenuţa a devenit colega mea de clasă. În afara orelor de şcoală, purta chiloţi şi maieu tetra, fiindcă mămiţica era econoamă: iarna, zdrenţe căpătate din vecini şi ghete stâlcite în ultimul hal, pe ploaie- cizme de gumă şi un fâş caraghios.

Învăţătoarea o întreba de ce este plină de vânătăi:

-Am fost rea şi mămiţica m-a bătut, ca să mă facă mai bună!- răspundea Lenuţa mecanic.

Mămiţica era prea doamnă ca să muncească, aşa că Lenuţa şi Nicuşor duceau tot greul în casă.

Profesorii îl chemau pe domnul Roman la şcoală cerându-i să intervină în protejarea copiilor dar, acesta spunea invariabil că-şi iubeşte nevasta şi nu vrea s-o supere pentru fleacuri.

Dar, Lenuţa, veşnic flămândă, ne fura pachetele tuturor, inclusiv directorului şcolii, domnul Stănculescu, care avea cabinetul de aeromodelism pe un hol de trecere spre laboratoare.

La un moment dat, directorul îi lăsa intenţionat un pachet la îndemână.

Toţi eram copii necăjiţi şi cu diverse probleme acasă dar, ce se întâmpla cu cei doi frați era terifiant. Uneori ne nimeream să trecem pe drum exact când mămiţica îşi aplica corecţiile şi atunci ţipetele copiilor schingiuiţi ne provocau leşin.

Situaţia ne alarma pe toţi şi, prin clasa a şasea, mai mulţi colegi ne-am dus la poarta grasei s-o rugăm să se poarte omeneşte cu copiii.

Grasa a ieşit la poartă şi ne-a spus răspicat că o iubeşte pe Lenuţa şi se sacrifică să crească progeniturile răposatei.

Atunci, Lenuţa a izbucnit:

-Mămiţica ne iubeşte! Mămiţica este atât de bună, că mă trimite să-i iau îngheţată şi dacă o aduc neatinsă, îmi dă voie să dau o dată cu limba pe ea.

Grecii s-au pus pe sărbătorit. Subit, mi-am amintit de bucuria naivă a copiilor care jucau pe acoperișul wc-ului: A murit, mămica! A murit mămica!

Căutătorii de comori

 

 

Bătrânul doctor clatină din cap cu buzele strânse și bărbatul înțelese că din calea morții nu putea să se mai dea deoparte. Ceasurile-i erau numărate și, în fond, cine se pricepea la ceasuri mai bine decat el? În urma cu aproape jumătate de secol emigrase din România cu o nevasta nevrotică si un prunc firav și își croise visul american îmblânzind timpul în cutiuțe magice din alama, argint sau inox.

Sătul să repare ceasuri ieftine americane, importase piese de orologerie elvețiană și se apucase să vândă ceasuri asamblate sub marca proprie. Ceasuri finisate cu dichis și cu multiple îmbunătățiri funcționale, fiecare mai izbutit decât cel dinainte, erau piese unicat, menite să măsoare cu precizie timpul și să-l cucerească. Când ochii îi lăcrimau înroșiti de concentrare, ridica privirea pe geam și privea în zare. Cu ochii minții vedea munții Moldovei și parcă aroma de brad îl amețea. În urechi îi răsunau glasurile vesele și prietenoase ale vecinilor, moldoveni hâtrii la vorbă, apoi privirile coborau pe caldarâmul New York-ului și dorul îi strângea inima în menghină parșivă. Se rugase mereu să-l mai rabde pământul să-și vadă flăcăul mare, să-l pună pe meserie și pe urmă s-o lăsa la voia sorții. Dar anii se scurseră în muncă grea și ipoteci la bănci și feciorul se arătă un pierde-vară și-un chefliu cum nu se mai întâlnise în neamul lor de evrei cumsecade.

Doctorul ieși în ușă și făcu semn familiei să intre. Maia îi sărută mâna și îngenunchie lângă pat:

-Ben, știu că Sam te-a supărat în ultimii ani dar, ești tatăl lui și trebuie să ai milă! Spune-ne ce-ai făcut cu banii agonisiți, să nu rămână băiatul dator la bănci, să-și pună capul zilelor! Te rog fierbinte! Spune unde i-ai ascuns!

Băiatul se aruncă și el în genunchi:

-Zău, tată! Jur să mă îndrept!

Bătrânul îi privi blajin:

-Sam, ascultă-mă bine, băiete! Tu și fii tăi, să nu renunțați niciodată să vorbiți limba română și, să nu vă lăsați de meserie! Niciodată, băiete! Am plătit toate ipotecile, să nu aveți grija băncilor și în contul firmei sunt 1000 de dolari. Bani buni…

-Beni, lasă mărunțișul, tu zi-ne unde ții ascunsă comoara!- strigă femeia ieșindu-și din fire. Știu că ai făcut bani buni în atâția ani de trudă! Spune!

Medicul tuși jenat și femeia își luă seama.

Bătrânul ceasornicar ridică un deget:

-Ascultați aici! Nu mai am mult! Trebuie să apuc să vă spun! În interiorul ceasurilor asamblate de mine am gravat câte o literă. În fiecare ceas am gravat pe altă piesă, la loc ascuns, să fie văzut numai de cel ce trudește și dezasamblează ceasul piesă cu piesă. Sunt și ceasuri în care n-am scris nimic, nu toate au indicii. Sunt 54 de ceasuri care au indicii… Cine colecționează toate ceasurile norocoase va ajunge la comoară…

-Bărbate, ești capiu? Ce-ai scris în ceasurile alea, nebunule?- se isteriză femeia zguduindu-i mâna.

– Am străbătut pământul… dar… comoara este în… Muribundul se poticni dar femeia nu se lăsă:

-Unde, nebunule? Unde? În România?

-În ceasuri!  Ceasurile!… Căutați și desfaceți ceasurile!

-Dar nu le-ai vândut, nebunule?! Ce să mai desfacă sărmanul băiat?

-Găsiți-le, desfaceți ceasurile și veți găsi comoara…- mai zise bătrânul și capul îi alunecă pe pernă.

Medicul se apropie și îi puse stetoscopul pe inimă. Clătină din cap:

-Ceasul lui a încremenit definitiv! Uite un ceas pe care bătrânul meșter n-a izbutit să-l repare!

Sam se întoarse spre medic:

-Oskar, tu ai fost prietenul lui! Tu trebuie să știi ceva! Unde a ascuns comoara?

-Sam, îți înțeleg supărarea dar… bătrânul Ben nu mi-a spus nimic în plus. Va trebui să răscumperi ceasurile vândute de Ben în timp, să le desfaci pe fiecare în parte, să-ți notezi indiciile și să găsești comoara!

-Nebunie! Tatăl meu a fost un idiot! I-di-ot! A vândut mii de ceasuri! Îmi vor trebui șapte vieți să răscumpăr toate ceasurile vândute de el, să le desfac piesă cu piesă! Gândește-te Oskar! Poate unul din indicii este într-un ceas al unui marinar de pe Titanic. Poate unii au murit în accidente sau de moarte naturală și au fost îngropați cu ceasurile! Poate unul s-a aruncat de pe podul Brooklyn și acum zace pe fundul fluviului Hudson cu ceasul la mână! Ce să fac, Oskar! Ce să fac, mamă? Să dau un anunț la ziar să-mi doneze lumea ceasurile de milă?

-Bravo, Sam! Nu-i o idee rea cu ziarul! Cine vine cu vechiul ceas, primește un ceas nou la jumătate de preț!

-Oskar! Uiți un lucru elementar! Eu nu-s bătrânul Benjamin, vrăjitorul ceasurilor! N-am avut niciodată tragere de inimă spre meserie și, ce-am făcut pe lângă tata, a fost numai în silă! Sunt un ceasornicar jalnic! Bătrânul a fost un sadic că a lăsat indiciile în interiorul ceasurilor când eu sunt atât de bocciu în meserie! Eu sunt bun la dans, la poker și la biliard! Deh! Fiecare cu talentele lui…

De voie de nevoie, Sam luă ceasornicăria în serios, dar așa cum intuise de la bun inceput, desi colecționă peste o mie de ceasuri, nu găsi decât vreo opt litere în interiorul ceasurilor, insuficient pentru a-și face o idee de locul comorii. Pe patul de moarte, își adună pe cei doi feciori lângă el:

-Dragii mei! Dragă Daniel, dragă Nathaniel! Sper că după ce mă voi stinge, nu mă veți blestema, așa cum am făcut eu cu bunicul vostru! Povestea comorii o știți, ați crescut cu ea și din copilărie ați fost părtași la munca mea și la strădania de a găsii indiciile în interiorul ceasurilor. Vă las moștenire colecția de ceasuri. Să nu le vindeți fiindcă apoi vă treziți că le mai răscumpărați și le demontați încă o dată pe cele luate deja la mână! Păstrați-le în prăvălie, că nu cer de mâncare! Eu bani prea mulți să vă las nu am, fiindcă tot ce-am avut am investit în răscumpărarea ceasurilor dar, vă las cu o meserie din care să vă câștigați traiul și nu-i puțin lucru! Căutați, dragilor, căutați comoara! Este a noastră, a familiei și trebuie găsită! Să rămâneți sănătoși și să aveți mai mult noroc decât mine!

Anii treceau și cei doi frați, Daniel și Nathaniel îmbătrâniseră în căutări. Vremea ceasurilor mecanice apusese demult. Ceasurile pe bază de quartz cuceriseră lumea și invazia asiatică ucisese vechea industrie. Benjamin, fiul lui Daniel era negustor de ceasuri de lux, folosindu-și îndemânarea de ceasornicar doar pentru a demonta ceasurile în căutarea indiciilor. Ema, îl ajuta în hățișul birocratic, fiind expert în probleme vamale. De altfel, moștenise talentul familiei, demonta și asambla un ceas mecanic și cu ochii închiși  și în alte vremuri ar fi făcut carieră. Deja aveau peste 8000 de ceasuri în colecție dar găsiseră doar 46 de litere din 54, litere care păreau să nu aibă nicio noimă.

Era duminică și toată familia se adunase în sufragerie pentru masa de prânz.

Ema intră ultima și își sărută tatăl pe frunte, apoi se așeză în capul mesei, loc pe care și-l câștigase prin farmec personal  dar și datorită lui Benjamin care îi recunoscuse cu fair-play abilitatea în afaceri și talentul cu care-și scotea adesea familia din inerentele încurcături financiare. În 2008, falimentul Lehmann-Brothers măturase siguranța financiară a întregii lumi iar industria de lux a New York-ului în care era implicata familia fusese izbită în plex.

-Am o veste bună! -începu Ema și toată lumea deveni atentă. Am găsit ceasul cu indiciul numărul 47!

Benjamin ridică din umeri și nici cei doi bătrâni nu păreau prea entuziasmați.

-Hei! Nu se bucură nimeni?- se miră fata.

-Am primit notificare de la bancă, Ema! Vor 100000 de dolari în 30 de zile sau ne sigilează magazinul! Nu mai avem timp să găsim cele 7 indicii! Vom pierde prăvălia bunicului! Ce ne facem? Bătrânul a venit din România și a construit o afacere care azi se năruiește pe mâna noastră! Se pare că după patru generații este rândul nostru să facem drumul înapoi, să  emigrăm în România!- zise Benjamin cu tristețe în glas.

-Stați! Știe cineva cum se ortografiază România?- întrebă Ema.

Daniel scoase un pix Mont Blanc și scrise pe un șervețel, apoi îl întinse Emei.

-Evrika!- strigă fata apucând șervețelul. Litera găsită astăzi este acest a cu căciulă din cuvântul România. Mesajul este scris în română, de aceea nu are nicio noimă pentru noi! Unde găsim pe cineva care să vorbească perfect româna?

-Ema, locuim într-o comunitate românească!

-Sigur, dacă toți vorbesc românește cât noi!… Ce știm noi în română în afară de sarmale, mămăligă și murături?

Daniel se ridică:

-Fug la biserică! Preotul tine cursuri de română la biserică. Sigur ne poate ajuta!

-Vin cu tine!- strigă Ema alergând după Daniel.

Preotul Gabriel Bar era nou în parohie dar bârfele din comunitate îi ajunseseră rapid la urechi. Știa povestea familiei și zâmbi îngăduitor. Luă un joc de scrabble și-și alese cele 47 de litere apoi încercă diverse combinații.

-Deci, ziceți că ați demontat peste 8000 de ceasuri și ați găsit doar 47 de indicii?

-Doar…- confirmă Ema. Oricum, mă gândesc să le luăm iar la mână pe cele verificate de bunicul Sam. Se spune că nu prea-l trăgea ața la meserie și poate i-a scăpat ceva…

-Dar știți care sunt cele verificate de el?

-Da, Putem stabili cu precizie. Fiecare ceas a fost pus într-un plic pe care este trecut modelul,  data achiziției, de la cine a fost cumpărat și cu cât și dacă are sau nu indiciu în el; peste 8000 de plicuri arhivate ca la carte!

-Am nevoie de un cuvânt cheie… Vă mai amintiți cuvintele bătrânului Benji?

–Să nu uitați limba română și să nu uitați meseria!- zise fata într-un suflet.

Preotul zâmbi:

-Se pare că cheia este chiar limba română! Dacă indiciile care vă lipsesc sunt patru de ă, un â și doi de e avem următoarea frază:

Am străbătut pământul căutând comori dar comoara este meseria!

Ema și Benjamin îl priveau dezamăgiți:

-Sunteți absolut sigur? Nu există niciun indiciu pentru comoară? Suntem distruși! Banca va pune sechestru pe magazin! Magazinul bunicului!- se lamentă Benjamin.

-Dragii mei, ascultați la mine! Familia voastră a cumpărat în timp cam toate exemplarele disponibile, astfel că acum ceasurile bunicului vostru scoase la vânzare sunt rare și foarte vânate de colecționari. Sunt ceasuri elvețiene, robuste, de calitate, cu balansierul modificat de bunicul vostru ca să reziste la șocuri. Pe ebay se vând cu 600-800 de dolari. Dacă vindeți la repezeală și fără să țineți la preț, să zicem că luați 500 de dolari pe bucată. Aveți în casă o colecție de 8000 de ceasuri- piese unicat- colecție care valorează minim 4 milioane de dolari!

-Formidabil! Am fost mereu obsedați să cumpărăm, nu am luat niciodată în calcul că le putem vinde!- spuse Benjamin uluit.

cautatorii de comori

-În România este o vorbă: nu vezi pădurea din cauza copacilor!

Frumusețea curajului

Suntem martorii unor vremuri în care totul se monetizează.  Trăim într-o lume care se pune în mișcare doar dacă apare un ce interes  sau dacă există un răspuns satisfăcător la întrebarea  mie ce-mi iese la afacerea asta. Ceea ce până ieri a fost normă astăzi este anti-normă. Se demolează spitale dar se construiesc cu frenezie biserici. Suntem spectatorii tragici ai unei societăți care-și devorează valorile pe ritm de manea. Nu mai știm cine e în spatele cui, totul se reduce la interese de grup, de partid sau de oligarh. Ne otrăvim cu alimente procesate cu E-uri, ne otrăvim mediatic prin manipulare și manelizare. Televiziunile ne biciuesc retina cu pițipoance, mahalagioaice, politicieni autiști și amante de partid și de stat. Gazetarii poartă tricouri roșii, galbene, portocalii, la concurență cu fotbaliștii, care se remarcă mai puțin prin joc și mai mult prin amante. Nu se mai fac declarații de dragoste, se dăruiesc poșete la preț de garsonieră.

La toate acestea George A. Stroia le răspunde prin Armonii Culturale.  Astăzi, când demersul cultural stă sub semnul celor mai vitrege auspicii, când ziarele își suprimă edițiile de print și urcă în online, George A. Stroia își asumă curajul nebun de a face exact pe dos, astfel că, după un an de existență în online, revista Armonii Culturale își pregătește prima ediție de print.

Dacă prin folosirea excesivă cuvântul eveniment a fost tocit și aruncat în derizoriu, redacția revistei Armonii Culturale ne oferă un veritabil eveniment cultural.

Guvernul 007

Iarna aceasta ne-a adus zăpadă din abundență, un ger năpraznic și o rocadă la vârf între uteciști. După demisia în bloc a guvernului Boc 006 un prim ministru nou-nouț a fost instalat la Guvern, nimeni altul decât spionul șef al României, fapt ce a rupt încă o dată țara în două.

În blogosferă, la mall, între partenerii de afaceri aud aceste întrebări:

Este un alt pion al președintelui? Va conduce prin dosare și șantaj? Vom avea un stat polițienesc?  Intimitatea, libertatea cuvântului, libertatea de expresie și libertatea internetului vor deveni istorie? Este agent în slujba unei puteri străine?-după cum afirma Ulieru, fostul purtător de cuvânt al SRI. Este omul lui Mark Rich? Contractele de consultanță ale soției sale- medic anestezist – cu OMV-ul ascund un deal păgubos pentru economia națională? Este omul lui Soroș? Va apăra Roșia Montana și interesul național sau va face jocul corporației?  Întrebări, întrebări…

Oamenii s-au săturat de instabilitate, de criză, de statul spoliator care nu-i oferă servicii minime, decente, statul care a plătit timp de 22 de ani nemunca, revoluționari închipuiți și alogeni cu BMW. Românii s-au săturat să stea la cozi ca să-și plătească taxele către un stat nepăsător, risipitor, supradimensionat, cu sute de agenții guvernamentale inutile și hrăpărețe prin care sunt stipendiați generos amicii și afinii partidelor de guvernământ, cu 570 de organisme de control care se calcă pe picioare, șantajând agenții economici.

Deciziile politice și faptele noului premier din perioada următoare pot șterge temerile oamenilor sau le pot confirma.

Este nevoie ca titlurile, diplomele și pregătirea universitară a primului ministru să lucreze pentru țară și nu împotriva ei cum au făcut-o atâția politicieni nevolnici sau netrebnici!

Pentru STABILITATE, pentru ÎNCREDERE, pentru SPERANȚĂ! 

Eu sper că spionul șef al României, în postura de prim ministru ar putea fi un om providențial pentru țară:

-dacă va pune economia pe roți fără a se mai împrumuta la bănci pentru refinanțare ci prin măsuri de stimulare a IMM-urilor, prin ajustarea fiscalității la gradul de sărăcie al populației, dacă va lua un set de măsuri astfel încât să relanseze consumul, dacă va stopa defrișările criminale, dacă va închide robinetele hoției la nivel macro…

-dacă se vor crea premisele pentru o agricultură responsabilă, stimulând fermierii să producă natural, interzicând urgent experimente ucigașe cu fungicide cancerigene gen INITIUM

-dacă va continua reformele în justiție decapitând mafia în robe, dacă va aduce în instanță toate dosarele de mare corupție care sunt fluturate în campanii electorale și apoi îngropate prin complicități de algoritm…

-dacă va avea ca priorități însănătoșirea sistemul sanitar, demanelizarea țării, promovarea culturii și consolidarea educației…

-dacă va modifica legea electorală astfel încât să intre în Parlament și alte formațiuni politice mai curate și mai uscate, ca să nu mai fim șantajați pe față de UDMR pentru obținerea majorității parlamentare, dacă va tăia mita de stat către minorități, dacă va organiza alegeri corecte și imparțiale…

Dacă va fi un bun român, domnul 007 va fi un premierul pe care românii l-au visat timp de 22 de ani. Dar cel mai important, va deveni un candidat prezidențiabil cu șanse reale.

Inginerie solară cu bunici

Învățind de la mișcarea desculților 

Un bun prieten care-mi face des cadouri inspirate mi-a trimis pe e-mail un link.

Am să vă dezvălui doar o poantă: restul vă las să descoperiți singuri:

-Care este cel mai bun mijloc de comunicație: -Televizorul? Nu! Internetul? Nu! Mobilul? Nu!

-Spune unei femei!

Fractura logică din discursul președintelui

Am avut încăpățânarea să-mi urmez visele copilăriei și curajul să-mi trăiesc viața după propriile mele tipare. De aici mi-au venit destule necazuri dar și cele mai mari bucurii. Uneori mi-am julit genunchii, alteori am fost zdrobită. M-am ridicat de fiecare dată cu ajutorul cărților, am muncit pe brânci și am pipăit fericirea poate mai des ori mai conștient decât alții. Am știut să mă bucur de ce-am văzut, de ce-am citit, de ce-am izbutit, fără să pun la suflet ce n-am dobândit.  

Nu foamea mă face să mă revolt în aceste zile, deși au fost destule momente în copilărie, studenție ori în primii ani în învățământ când am cunoscut foamea la modul intim, permanent. Mă revoltă statul nefuncțional, mișel, spoliator, mă revoltă că fiecare lege sau ordonanță este croită în dușmănie față de oameni. (http://www.jurnalul.ro/observator/afacerea-rovinieta-2011-602672.htm)

Mă revoltă deznădejdea oamenilor sărăciți de criză și de guvernarea șuie, mă revoltă disperarea prietenilor mei care și-au pierdut afacerea, casa, aparatamentul mamei, surorii și soacrei, jefuiți de finanțe, bănci și cămătari.

Mă revoltă că judecătorii de la Înalta Curte sunt în cârdășie cu bancherii și casele de avocatură și CSM-ul închide ochii într-o complicitate vinovată.

Mă revoltă politicienii opoziției care încearcă să politizeze protestul din Piață și să-și aroge merite închipuite. Mă revoltă tupeul unui Orban ori Petre Roman de a merge la Universitate: încercarea de a se amesteca printre oameni onești nu-i va face niciodată onești.

Mă revoltă politicienii care pledează pentru distrugerea celor șapte munți, otrăvind cu cianuri Roșia Montana pentru ca aurul dacic să ajungă în seifurile unor străini.

Mă revoltă discursul președintelui fiindcă sfidează logica:

-Nu conduc eu PDL-ul fiindcă eu l-aș fi condus mult mai bine!- zice mister president.

Deci, PDL-ul este condus prost! De cine? De domnul Boc!

Dar domnul Boc e șeful guvernului! Dacă domnul Boc conduce prost propriul partid, evident că domnul Boc conduce prost și guvernul! Exact ce scandează și demonstranții din Piețe, domnule președinte!

Boc conduce prost! Aduceți un guvern de tehnocrați să repună țara pe șine și patria vă va fi recunoscătoare, domnule președinte!

Și  amintiți-vă că și lui Carol al II-lea și lui Ceaușescu Elenele le-au adus ghinion. Dumneavoastră aveți două!

Criza la purtător

Marţi eram în Bucureşti în discuţie cu un furnizor când, sună telefonul:

-Ai văzut ce prăpăd e pe bursele din străinătate? Şi la Bucureşti e jale! -Era sora mea mai mare.- Ai o soluţie? Ce-i de făcut?- îşi continuă tirul de întrebări.

-Soro, de regulă am idei, dar salvatorul planetei nu sunt! Vorbim mai târziu fiindcă sunt ocupată. Închid.

Mai schimb două vorbe cu furnizorul meu şi din senin acesta mă întreabă:

-Ei, ce facem cu căderea asta pe bursă?… Ce-o să faceţi acum?

-Domule, dacă vine apa, caut un colac de salvare, dacă e cutremur mă bag sub tocul uşii, dar pentru un tsunami financiar nu am cum să am soluţii. „Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război!” Eu fac ce-am învătat, muncesc şi învăţ în continuare, îmi strâng baierele pungii dar, să pun umărul să opresc căderile de pe bursă nu-s în stare!

-Dar, totuşi, o să vină o criză nouă, nu?- nu se lasă furnizorul meu.

-Zău? Nou-nouţă? Eu am încă în stoc din aia veche!- o dau pe glumă.

-Totuşi, haideţi să găsim o soluţie!- zice el frecându-şi mâinile.

-Ca să mă scoateţi din criză? Sigur: termen de plată 90 de zile, reduceri de preţ, dublarea discounturilor, sunt deschisă la orice formă de ajutor ca să scap de criză!- zic eu voioasă.

-Haideţi, că vă ţineţi de glume! Eu vorbesc serios de criză şi mă luaţi peste picior!

-De altfel, eu sunt aici în calitate de client! În vânzări e şi contraproductiv să discuţi despre criză fiindcă cel din faţa ta va fi mai puţin dispus să încheie un contract ori va alege un pachet mai anemic de produse. Gata, mulţumesc pentru cafea, nu mai achiziţionez nimic!- zic eu spre stupoarea interlocutorului.

Între timp angajata lui îmi aduce facturile, le semnez şi omului îi vine inima la loc abia după ce încarc produsele.

M-am întors în Brăila şi cum munca în vânzări mă pune în contact cu zeci de persoane zilnic, toată lumea îmi serveşte acelaşi refren:

-Ce facem domnule cu bursa asta?

-Aveţi bani în acţiuni?- întreb eu.

-Nu, dar e o chestie care ne afectează pe toţi!

-Este adevărat, cursul o ia razna, dobânzile cersc, la nivel macro ne afectează pe toţi dar, decât să ne pierdem câte 10 minute ca să „vorbim vorbe”, mai bine ne vedem fiecare de muncă, fiindcă este singura soluţie şi pe ploaie şi pe vreme bună şi pe criză!

Un calcul simplu îmi arată că dacă ne jeluim câte 10 minute pe zi în discuţia cu 20 de colaboratori, deja bursa începe să ne afecteze direct şi imediat, pentru că trei ore de muncă s-au dus pe apa sâmbetei. Prefer ca în cele zece minute să-i spun clientului un banc, să-l cuceresc şi să-mi semneze contractul relaxat, cu zâmbetul pe buze.

Oameni buni! Lăsaţi criza duşmanilor şi haideţi la treabă! Mai că-mi vine să zic că peste holera asta de criză mondială, criza şi-o mai face şi omul cu gura lui!

Un blogger şi-o criză

Duminică, Rugbistul le-a promis fetelor un film la Multiplex- fetele la noi în casă sunt în număr de cinci- dar în final s-a dat rănit şi m-a trimis pe mine, în calitate de şofer şi sponsor. Urăsc să fac kilometri prin Mall printre cocalari în şlapi şi piţipoance stridente, dar nu puteam s-o dezamăgesc pe Sabrina; m-am dus cam fără voioşie.  Cum pe vremea mea biletul la cinema era 3 lei, apoi s-a scumpit la 6; n-am ştiut că trebuie să aştept chenzina ca să mă aventurez la un film. Dezastrul era total, taman ce trecusem pe la pompă şi băgasem benzină nesimţit de scumpă şi mai aveam doar vreo 20 de lei în buzunar. Am mai fost recent la Vacanţă de la căsnicie– filmul acela indecent pe care vă sfătuiesc să-l vedeţi cu minorii, ca să-şi ia puştii toate răspunsurile despre sexualitate şi astfel să scăpaţi de întrebări incomode. Atunci au plătit fetele şi n-am luat seama ce sume se vehiculează. Am scos cardul, îl folosesc rar, mare minune că am mai ştiut pin-ul, apoi Sabrina şi-a luat un tomberon de popcorn, tapându-mă şi de cei 20 de lei cash şi am intrat în sală. Rula Larry Crowne, un film cu Tom Hanks şi Julia Roberts. Subiectul, foarte cunoscut: criza. Film cu buget redus, ne-a adus în prim plan doi grei ai ecranelor fără fard şi fără retuşuri, pe fundalul unor realităţi mizerabile.

Morala este una singură: deşi am îndurat lăcomia băncilor şi valul de scumpiri timp de trei ani, criza ce ne-a zgâlţâit pe noi, românii, a fost apă de trandafiri pe lângă cataclismul american.

Mesajul în schimb este ferm: dacă înveţi, dacă evoluezi, dacă munceşti, dacă economiseşti, dacă ai mintea deschisă şi te pliezi pe situaţiile favorabile, vei depăşi greutăţile şi viaţa ta va fi exact cum îţi doreşti.

Vai, să nu uit esenţialul: Sabrina m-a convins să merg la film povestindu-mi ceva despre un blogger. Într-adevăr, soţul Juliei Robert era blogger: un parazit întreţinut de nevastă, obsedat de pornografie şi uşor alcoolic. Vă vine să credeţi au ba, blogger-ul este personajul cel mai antipatic din film.

Iubesc bloggerii, dar nu pe toţi!

Tocmai pentru că este foarte diferit de formatul clasic de film american, filmul merită văzut.

Inginerie 2011

 

De ani buni, politicienii noştri îşi tratează junghiurile în spitalele vieneze. Cândva Brăila era numită mica Viena. Cu siguranţă, nu datorită spitalelor!

 Săraca ţară bogată! Priviţi cu atenţie ingeniosul sistem de închidere al uşii de spital! O păpuşă metalică înfăşurată în bandaje la capătul unui cablu ce ţine glisează pe un scripete ţine locul unui întinzător care închide uşa automat. Având în vedere că un întinzător costă doar 50-60 de lei… această improvizaţie capătă accente tragice! Uşa acestui spital din România anului 2011 arată ca o uşă de grajd, ori de abator…   

Ţara artiştilor

Ziua muncesc şi pe salariul meu plătesc impozit 16%, CAS, contribuţie la şomaj, sănătate, Itm.

Noaptea scriu. Noapte de noapte, un roman, două, şapte. Scriu noaptea fiindcă ziua muncesc. Pentru că nu am siguranţa zilei de mâine şi pentru că statul nu acordă niciun fel de facilităţi cretorilor.

Soluţia rapidă pentru ieşirea din criză

„Un lucru este sigur, spun neurologii: persoanele fericite şi satisfăcute nu descoperă continente şi nu revoluţionează ştiinţa.” Descoperă, nr 2, martie 2006, p. 49

Citind aceste rânduri, am înţeles cauza adâncirii crizei în 2010, deşi la cuvântarea din noaptea de Revelion, preşedintele ne anunţase voios că în acest an scăpăm de criză.