Fănuș Neagu-Povestirile magice

Cu Fănuș Neagu și-o damigeană de vin bun puteai să stai la vorbă zile și nopți la rând, fără să epuizezi poveștile. Năzdrăvan, proaspăt, copilăros, nărăvaș, la fel de lesne își cucerea și cititorii și convivii. Doar sufletele uscate, coclite, ar fi putut rămâne în afara jocului. Și, au rămas… Discursul devenea serios și grav atunci când Fănuș evoca războiul. Pentru că războiul îl pleznise pe scriitor în adolescență, vârsta când analizezi, înțelegi, memorezi totul; momentul la care emoțiile și idealismul sunt la cote maxime și traumele lasă cele mai cumplite cicatrice. Nici despre anii ’50 nu discuta cu bucurie. Dar, fermecătorul povestitor brăilean știa cum să întoarcă veselia la masă! Vineri, 12 iunie, scriitorul Viorel Coman a lansat a doua ediție a volumului de critică literară Fănuș Neagu-Povestiri Magice, apărut la editura Tipo-Moldova. Au combătut și dezbătut directorul adjunct al Muzeului Brăilei, conf. univ. dr. Zamfir Bălan, Lucian Chişu, istoric şi critic literar,  criticul literar Radu Voinescu, scriitorul Vasile Datcu, editorul Aurel Ștefanachi, directorul editurii Tipo-Moldova. Moderator a fost directorul bibliotecii, Dragoş Neagu. Discuțiile au continuat și în cadru neoficial, în timp ce Viorel Coman oferea autografe. Au fost prezenți și doamna Doina Ciocan, viceprimarul urbei, doamna profesoară Maria Cogălniceanu, poetul Grigore Mărășanu și profesorul Nicu Negoiță, custodele inimos al casei memoriale din Grădiștea, casa din Crivăț, cum îi plăcea lui Fănuș să-i zică. Vorbitorii au căzut de acord că, în cartea sa, scriitorul Viorel Coman, cunoscător intim al literaturii, a scris cu rigoare și sudoare, cu erudiție și  pasiune pentru scrierile fănușiene. Nu am terminat cartea de citit, dar m-a prins, motiv pentru care am scris aceste rânduri cu întârziere de două zile. M-a apucat o lăcomie, să parcurg cât mai mult.  Obsedantul deceniu, teroarea istoriei, personajele pitorești, hoții de cai, descântecul, călătoria inițiatică, Cățelul pământului, Lupul bătrân, pământul fermecat, bostana, iubirea dintâi, Fluviul-Timp, Bărăganul sunt teme radiografiate în Povestirile magice. Scriitorul, îl plasează pe Fănuș între oglinzi paralele, îl raportează la mituri, simboluri, la marile teme literare, la Marin Preda, Arghezi, Lovinescu, Eliade. Arată ce-l apropie și ce-l depărtează de unii scriitori, arată alte unghiuri, alți versanți, subtilități nedescoperite de alți critici sau motive eronat etichetate. Bunăoară, disimularea fănușiană diferă de disimularea moromețiană. Realitate și ficțiune sunt puse pe talere. Tehnici narative, hiperbole, metafore sunt atent cântărite, stropii de sânge sunt puși sub lupă, diminutivele sunt corect diagnosticate, Viorel Coman nu uită niciun detaliu. Un Fănuș plasat în centrul magicului sau, dimpotrivă, situat în culise, pândind sau regizând magicul. O carte scrisă cu dragoste, cu mândrie, cu vână de brăilean. O carte ce ridică o columnă în vârful căreia este plasat Fănuș. Cărămizile construcției lui Viorel Coman sunt notele și studiile critice ale terților puse cap la cap. Ca un avocat versat, se bazează pe probe, pe dovezi, pe certitudini, pe propriile raționamente dar și pe leme. Citind cartea, parcă-l vezi pe cronicar cum întinde mâna să mai ia din bibliotecă o carte care să-i întărească teoria, sau alta pe care s-o corecteze cu exigență, după un cod pe care îl stăpânește ca un adevărat inițiat. Cine este Viorel Coman? Un literat? Un investigator meticulos, un critic literar cu fler? Toate acestea la un loc și mai mult decât atât! Este un mare iubitor de literatură care a pătruns demult în mintea lui Fănuș! Este păstrătorul miturilor și adevărurilor fănușiene! Cartea este, evident, elogioasă dar în același timp echilibrată și cinstită. Notele critice, trimiterile de subsol și bibliografia demonstrează că  volumul Fănuș Neagu-Povestirile magice nu este opera unui entuziast ci a unui literat profesionist.

Citește și Fănuș Neagu- copilul de geniu al Bărăganului

PR din timpuri străvechi

Scrisoarea adresată principilor creştini de Ştefan cel Mare după victoria de la Vaslui — 25 ianuarie 1475

Către coroana Ungariei şi către toate ţările, în care va veni această prezentă scrisoare. Salutare.

Noi Ştefan voievod, din graţia lui Dumnezeu domn al Moldovei, amical şi cu plecăciune şi cu toată plăcerea tuturor cărora scriu vă doresc tot binele, şi vă spun domniilor voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost mult timp şi este nimicitorul întregii creştinătăţi, şi în fiecare zi se gândeşte cum să distrugă şi să supună toată creştinătatea.

De aceea noi facem cunoscut tuturor domniilor voastre că pe la Boboteaza trecută sus-numitul turc a trimis asupra mea în ţara noastră o mare armată în număr de o sută şi douăzeci de mii de oameni, al căror căpitan principal era Suliman-paşa beglerbegul şi cu el toată curtea sus-numitului turc şi toate seminţiile Romaniei şi domnul Munteniei cu toată puterea lui, Asan-beg, Ali-beg, Scander-beg, Grana-beg şi Osu-beg, Valtivubeg, Serefaga-beg domnul din Sofia, Cusenra-beg, Paier-beg şi fiul lui Isac-paşa, cu toată mulţimea lui de ieniceri, şi toţi aceşti sus-numiţi sunt toţi comandanţii cei mari ai câmpului de luptă, şi auzind bine şi văzând şi noi pentru apărare am luat spada în mână şi cu ajutorul domnului Dumnezeu am mers asupra lor şi i-am călcat în picioare, şi i-am trecut prin spadele noastre.

Şi pentru asemenea lucru lăudat să fie domnul Dumnezeu; şi după ce a auzit de această înfrângere păgânul împărat al turcilor şi-a pus în plan să se răzbune şi el însuşi în persoană cu toată puterea să vie în luna mai asupra noastră şi să supună ţara noastră care e poarta tuturor creştinilor, şi pe care poartă, care e ţara noastră, Dumnezeu ne-a ferit-o până acum, dar dacă această poartă va fi pierdută, Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva, toată creştinătatea va fi în mare primejdie. De aceea noi ne rugăm la amabilitatea voastră să ne trimiteţi în ajutorul nostru pe căpitanii voştri contra duşmanilor creştinătăţii, şi cât mai este timp, fiindcă turcul are mulţi potrivnici şi în multe părţi are de-a face cu oameni care nu au opinia lui, pentru apărare cu spada în mână stau contra lor, şi noi, din partea noastră, promitem cu jurământul nostru domnesc, cu viaţa noastră, că până la moarte ne vom apăra şi vom lupta pentru credinţa creştină. Şi similar trebuie să faceţi voi, şi pe mare şi pe uscat, pentru că după opinia pe care noi o avem, cu ajutorul lui Dumnezeu noi i-am şi luat mâna dreaptă, şi de aceea fiţi cu bunăvoinţă şi gata fără întârziere. […]

sursa: Bogdan Murgescu – Istoria Romaniei in texte

Tare mă miram în copilărie când într-un mic sătuc cu vreo 20 de case răsfirate în lunca Siretului, coana moașa le molipsise pe babe cu neologismele: evident, randament. https://doinapopescu.wordpress.com/2010/02/23/cocos-fara-randament/

La fel de tare m-am mirat citind pe site-ul historia.ro scrisoarea lui Ștefan cel Mare și Sfânt în care scrie principelui ungur și altor capete încoronate din lumea apuseană:

Şi similar trebuie să faceţi voi, şi pe mare şi pe uscat, pentru că după opinia pe care noi o avem, cu ajutorul lui Dumnezeu noi i-am şi luat mâna dreaptă, şi de aceea fiţi cu bunăvoinţă şi gata fără întârziere. […]

Similar, Măria Ta? Păi n-am învățat eu cu 30 de ani în urmă că similar este neologism și vine din franțuzescul similaire?  Și nu pot să nu remarc un stil epistolar bine rodat, sus-numitul zice domnitorul de vreo două ori în textul scrisorii, dar și talentul de PR-ist al domnitorului.

Johny Răducanu a zâmbit din stele

Pe 27 decembrie, la sala nou amenajată Johny Răducanu de la Centrul de Creație Brăila, a avut loc Gala Premiilor Culturale Brăilene, ediția I, sub patronajul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național la inițiativa doamnei dr Ana Hărăpescu, directorul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Brăila. Sponsorul a fost Clubul Rotary și de înmânarea premiilor s-a ocupat președintele clubului, domnul Iulian Grigorescu.

Suportul artistic a fost asigurat de elevii de Școala Populară de Artă Vespasian Lungu.

Au fost premiați brăileni sau prieteni ai culturii brăilene, arheologi, muzeografi, păstrători ai tradițiilor etnografice și folclorice, artiști din sfera teatrului, muzicii, graficii dar n-au fost uitați nici cei care transpiră pentru propășirea culturii scrise: profesorul Ion Munteanu-monograful Brăilei, domnul Aurel Furtună- corectorul scriitorilor brăileni, editura Istros ce suflă praful de pe cronici. Pentru întreaga activitate a fost premiat cu un trofeu de excelență profesorul Teodor Buculei, autorul mai multor cărți dar mai cu seamă a  dicţionarului enciclopedic Prezenţe brăilene în spiritualitatea românească, apărut în 1993, cu un cuvânt înainte de Edmond Nicolau – savant brăilean. Cea de-a doua ediţie, apărută în 2004, însoţită de un cuvânt introductiv al criticului literar Gabriel Dimisianu, a a avut 730 de articole față de doar 452 la prima ediţie. Profesorul  Toader Buculei a trudit în biblioteci şi arhive, a corespondat cu un număr impresionant de persoane și a elaborat un Larousse autohton. Seriozitatea lucrării este conferită de referințele critice și notele bibliografice. „Vom constata, cu uimire că, practic, nu există domeniu al culturii – fie că este vorba de gândirea abstractă a filosofului sau matematicianului, fie de artele plastice sau interpretative, de literatură – în care Brăila să nu fi fost prezentă cu valori de prima mărime”-scrie brăileanul Edmond Nicolau.  Criticul Gabriel Dimisianu- el însuși de rasă brăileană- subliniază că Brăila a reușit „să furnizeze culturii române, şi nu doar acesteia, un atât de mare număr de personalităţi creatoare, sub privegherea benefică, s-ar zice, a unui geniu fast al locului”.

Cu siguranță maestrul Johny Răducanu a zâmbit din stele când s-a văzut gazda acestor oameni de ispravă. Am recunoscut pe mulți dintre premianții acestei Gale, oameni serioși și muncitori care au trudit pe șantiere de arheologie, pe schele, la reconstituirea plasticii arhitecturale a caselor de patrimoniu, în arhive și își merită premiile. Cum să nu-și merite trofeul Costel Pătrășcan, caricaturistul care poartă după el la vernisaje scheletul unui tip care a trăit bine, și care și-a adunat trofeele din 39 de țări? Dar, fără să fi trudit din greu, fără transpirație, numai pe inspirație,  ei bine, cine credeți că a mai primit un premiu?

N-o să ghiciți așa că vă spun eu: pișicherul de Nițică ajutat de gânsacul Toderaș! Răsfățat de Gheorghe A Stroia în Dincolo de vitralii, băgat în seamă de revista Armonii culturale în foileton în fiecare joi, năzdrăvanul a cucerit acest juriu de oameni serioși și a pus mâna pe o diplomă de onoare. Nu vă lăsați păcăliți de textul savant de pe diplomă: se acordă doamnei Doina Popescu pentru talentul evocării atmosferei satului brăilean și artei narative a scrierilor sale. Nu! Cel care a sedus juriul a fost Nițică! Și cu siguranță a chibițat un pic și gânsacul Toderaș…

Această prezentare necesită JavaScript.

Harap Alb și Cenușăreasa

De câte ori se discută despre împărțirea bugetului, miniștrii mai grei ori mai orientați pun mâna pe grosul banilor uitându-se mereu de chestii minore precum învățământul ori sănătatea. De cultură nu prea mai încape vorbă, zice-se că ar fi un fel de Cenușereasă. Păi dacă tot e Cenușăreasă, atunci este musai să ortografiem cu literă mare:  Cultura!

Eu pot fi de acord cu această comparație doar din perspectiva magiei care însoțește basmul Cenușăresei și a poveștii de dragoste care se înfiripă în timpul dansului. Apoi mă impresionează tenacea căutare a iubitei, destul de democratică, fără a ține cont de condiția socială a fetei și finalul fericit în care dragostea triumfă. Astfel privind lucrurile, sunt de acord că poți compara Cultura cu Cenușăreasa.

Mica mea afacere presupune o legătură permanentă cu clienții, astfel că nu-mi permit să închid telefonul nici noaptea. Singurul loc unde îl închid este teatrul, pentru a nu deranja actorii dar, mai ales, pentru că nu vreau să las nimic să-mi tulbure bucuria. În anii adolescenței, mai mult decât acum, n-am ratat niciun vernisaj și nicio lansare de carte din urbea mea, iar cărțile mi-au fost tovarăși siguri și de mare ajutor în toate timpurile.

Florin Piersic

Ieri, de ziua iubitului nostru artist Florin Piersic, privind o înregistrare cu Harap Alb, m-am gândit la toate momentele de mare bucurie pe care le-am trăit urmărindu-l în filme, în piese de teatru, în scheciuri și am zis:

-Doamne, cu sufletul și cu talentul acestui om poți să faci scară la cer!

Dacă fiecare dintre noi am putea să dăruim semenilor măcar o fărâmă din toată bucuria pe care o primim de la marii actori, dacă toată înțelepciunea și învățătura pe care o întâlnim în cărți ne-ar mai înălța un pic, dacă toată căldura din tablori și toată armonia muzicii am pune-o în voce când ne-am adresa celorlalți, am trăi într-o lume aproape perfectă sau, poate, am reclădi Raiul pe Pământ.    

Oameni buni! Traseismul politic al celor 22 de ani de zisă democrație ne-a arătat că acolo nu-i loc de fecioare, nici de onestitate, nici de mari speranțe și nici de Alba ca zăpada!

Lăsați politicienilor hoțiile și Distonocalmul și, pentru a răzbi în aceste vremuri grele, întoarceți spatele dușmăniilor și redescoperiți cărțile, înlocuiți zgomotul cu muzica, îndrăzniți să vă umpleți viața de culoare!

Dar, mai ales, nu uitați că artiștii sunt la fel de valoroși ca munții, aerul, pădurea, apa de izvor! Artiștii sunt tezaure vii, dar vai, nu sunt veșnici!

Dragii mei, cât mai suntem, cât mai sunt, mângâiați-i pe artiști!

Florin Piersic. Cum să nu-l iubeşti?!

În 1984 am cunoscut o adolescentă din Titan, Ana, care a încercat să se sinucidă. Mi-a spus că-l iubea atât de mult pe Florin Piersic încât nu putea trăi fără el. I-am explicat că pe el îl iubesc şi fetele, şi doamnele şi babele şi că dacă s-ar sinucide toate ar rămâne bărbaţii singuri şi ar muri şi ei ori de plictiseală ori de foame;  ar rămâne ţara nepopulată de ni s-ar stinge neamul!

Am dus-o pe Ana la o îngheţată la cofetăria Bucureşti şi i-am explicat cât s-ar mâhni Florin de gestul ei, aşa că s-a potolit.

Cu Ana am pierdut legătura de vreo 20 de ani dar astăzi, ziua norocoasă, la târgul de carte Gaudeamus, Florin Piersic, actorul inimilor noastre a venit să lanseze cartea lui Andy Kesller, Toby şi omul cu două nasuri.

Andy Kesller este scenaristul care a scris celebrul moment umoristic Crastavetele, jucat antologic de Florin Piersic.

Ei bine, aşa cum ne-am aşteptat toţi, Florin Piersic a făcut o lansare de zile mari. Acest om este regele umorului. Cum să nu-l iubeşti?!

Dar, după ce a provocat cascade de hohote de râs, discursul artistului s-a încheiat cu o lacrimă: a fost în vizită în Ungaria, la Ana Szeleş, fosta lui soţie şi la un magazin scria mare pe un panou, în limba română: NU FURAŢI! Nu în italiană, nu în franceză ori cehă ci doar în română!

Mareşalul Antonescu se întoarce acasă?

În adolescenţă aveam vecini o familie de evrei. Domnul profesor Adolf Lessen avea părul alb-alb şi des şi stătea ore întregi pe băncuţa din curte fără să scoată o vorbă. Stătea într-o casă naţionalizată, cu mai mulţi locatari şi eu mergeam adesea în curtea lor, la Flori, o puştoaică de vârsta mea. Doamna Lessen mă servea cu câte o pară sau cu prăjiturele şi era mai vorbăreaţă dar când ne încingeam cu discuţiile despre război, el ridica privirea şi spunea trist:

-Lasă! N-o să priceapă niciodată ce spui tu, ei învaţă alte poveşti la şcoală. Istoria o scriu conducătorii după interesele lor. Apoi către mine: -Dacă le spui la şcoală că pe vecinul tău evreu l-a salvat de la moarte Mareşalul probabil te arestează. Ai învăţat la şcoală cine-i Mareşalul?

-Da.

-Mă mir! Aveţi poza lui în cartea de istorie?

-Nu, dar bunicile mele care au prins ambele războaie mondiale mi-au povestit multe. Domnul Lessen a făcut un semn şi doamna a adus nişte reviste şi almanahuri vechi. Atunci am văzut prima dată fotografii cu Antonescu. Răsfoind un almanah am dat şi de poza lui Stalin pe care îl vedeam de asemenea pentru prima oară.

-Ăsta ce caută aici?- a zis bătrânul mirat şi a smuls foaia apoi, cu răbdare l-a rupt pe tătucul popoarelor în bucăţele mici-mici.

Am spus mai demult că o carte cinstită şi acceptată despre mareşalul Antonescu nu o poate scrie decât un evreu. O personalitate puternică care se va putea ridica deasupra prejudecăţilor şi care va rezista presiunilor propriilor conaţionali.

Pe 15 noiembrie la librăria Sadoveanu se va lansa Mareşalul Ion Antonescu- o biografie, sub semnătura scriitorului Teşu Solomovici, o carte document de 812 pagini. Obsedat de peste 70 de ani de personalitatea mareşalului- de când copil fiind l-a întâlnit pe o stradă din Focşani şi şi-au intersectat privirile- scriitorul îşi deapănă propria experienţă de viaţă dar foloseşte şi un important fond arhivistic cunoscut sau mai puţin circulat, inclusiv jurnalul rabinului Safran, pe care mulţi evrei preferă să-l treacă sub tăcere.

Aştept cu nerăbdare cartea, pe care într-un interviu în ziarul Adevărul chiar domnul Teşu o numeşte o carte cinstită şi, sper ca Mareşalul să-şi regăsească în sfârşit locul în istoria românească. Nu albit politic, nu demonizat politically correct ci în toată dimensiunea personalităţii sale.

„Într-un fel îi datorez viata aceluiasi maresal Ion Antonescu si ca mine îi datoreaza lui Antonescu viata aproape toti evreii din vechiul regat”- afirma Teşu Solomovici într-o emisiune televizată, afirmaţie reluată şi în interviu, aici

 

Fănuş- copilul de geniu al Bărăganului

Plecând pe drumul ce leagă Brăila de Râmnicu Sărat, să deschizi bine ochii, călătorule, fiindcă Bărăganul îşi are taine fără număr. Culturile de grâu, rapiţă şi floare vorbesc de oameni gospodari: ori fi italieni, or fi turci?  Cai albi şi fântâni cu ciubăr hârbuit şi cumpănă vei întâlni la tot pasul.

Întâi ar fi să te opreşti la Movila Miresii, unde cele patru lacuri sărate şi nămolul virgin au remarcabile proprietăţi terapeutice. Ajungând la Şuţu, de te vei plimba pe uliţele satului, vei constata cu uimire că păşeşti într-o Brăilă în miniatură. Planul urbanistic este aidoma cu al oraşului Brăila, astfel că străzile sunt în arc de cerc: pornesc şi se închid pe cursul Buzăului, ce-i drept, un arc mai strâns decât în cazul oraşului port la Dunăre. Secretul este că bătrânul logofăt Şuţu, ce deţinea moşii întinse în zonă a profitat de prietenia cu generalul Kiseleff şi a sistematizat satul ce-i poartă numele după planuri urbanistice similare cu ale Brăilei. Pe segmentul de la Şuţu şi până la satul Custura, Buzăul devine când nehotărât, când năbădăios, dantelându-şi malurile cu o râvnă ce nu o mai întâlnim nicăieri pe tot cursul lui, de la izvoare şi până vărsarea în Siret. Tot aici, în Pădurea Şuţeşti, Buzăul croieşte o ciubotă uriaşă, singura insulă atât de mare pe tot cursul său.

După ce laşi moşia logofătului Şuţu în urmă, să nu apeşi prea tare pe acceleraţie fiindcă imediat ce treci apa Buzăului o să dai de satul Grădiştea, veche aşezare geto-dacă. Cum treci de primărie, cea mai cochetă din judeţ de altfel, coteşti pe prima uliţă la stânga, apoi faci dreapta şi iar stânga şi gata, ai ajuns!  În curtea cu nuc şi casă bătrânească să intri cu băgare de seamă, fiindcă gospodarul nu-i acasă: s-a dus  colo sus, în ceruri, să  povestească îngerilor despre caii albi ai Bărăganului, despre meşteşugul vinului şi despre  poveştile ce au rămas nescrise când timpul a încremenit.

Ieri, 2 iulie, la 40 de zile de la moartea lui Fănuş Neagu, căsuţa în care a copilărit scriitorul, renovată cu fonduri de la Consiliul Judeţean Brăila şi amenajată prin eforturile Muzeului de Istorie Brăila a intrat în circuitul caselor memoriale, alături  de Casa Memorială Perpesicius, Casa Memorială Panait Istrati şi Centrul Cultural „Nică Petre”.

Anita Jianu, fiica scriitorului,  a avut alături pe scriitorul Viorel Coman autorul volumului „Fănuş Neagu-Povestirile magice” dar şi numeroşi prieteni, membrii familiei, săteni şi oficialităţi: Gheorghe Bunea Stancu- preşedintele CJ, Aurel Simionescu- primarul Brăilei, Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăila, Zamfir Bălan, directorul adjunct al muzeului şi director al editurii Istros, Ion Rotaru- senator, Ioan Marian- arhitect şef al Brăilei şi Petre Andrei- primarul Comunei Grădiştea.

Preşedintele Academiei Române, criticul Eugen Simion, a amintit în speach-ul său că a venit însoţit de trei academicieni dintre care l-am reperat doar pe  D.R. Popescu. Dintre colegii de redacţie de la „Literatorul” i-am întâlnit pe scriitorii Nicolae Grigore Mărăşanu, Răzvan Voncu, Nicolae Iliescu, Lucian Chişu, Grigore Traian Pop.  Actorul Ion Besoiu a fost o prezenţă discretă în timp ce doctorul-scriitor  Dan Claudiu Tănesescu a debordat de energie. În mulţime i-am descoperit pe poeţii brăileni Constantin Gherghinoiu şi Aurel Buricea alături de scriitorul Corneliu Antoniu, preşedintele USR Galaţi-Brăila.

Cei prezenţi au avut în piept câte un spic de grâu copt şi un crâmpei de tricolor, ca şi când se adunaseră la o nuntă: o nuntă tragică la care, vai, mirele nu era acolo!

Fănuş Neagu a lăsat moştenire opera sa, dar personalitatea sa ingenuă şi în acelaşi timp copleşitoare va lipsi cu siguranţă prietenilor săi. Ca şi Panait Istrati, Fănuş a avut vocaţia prieteniei şi mărturie ne stau Cartea cu prieteni şi A doua carte cu prieteni. 

De câte ori veţi întâlni un cal alb ori o fântână cu cumpănă, să vă amintiţi de Fănuş- copilul de geniu al Bărăganului!

O dâră de foc sfânt

Testament alcătuit de Grupul Carpatin-Făgărășan în primăvara anului 1954, în muntele Buzdugan (ciorna acestui testament a fost găsită de Securitate la profesorul Remus Budac)

„Pe potecile munților, acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria și conștiința libertății neamului nostru, alături de durerea ceasului de față, în inima și creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri și gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri și gânduri, izvorâte și călite în dragoste pentru neamul nostru.

Și așa am înțeles noi, neamul nostru: o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremurilor, în care din loc în loc strălucesc sori și luceferi, într-o ploaie de stele, și care izvorăște din hăul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori. Iar înaintea noastră, în continuarea dârei de foc, printre crestele de brazi, vedem aceeași dâră de lumină, din ce în ce mai puternică, terminată în visul nostru la picioarele Domnului Hristos în Ziua cea Mare.

Și-n această dâră de foc, din urma și dinaintea noastră, noi, câțiva fii ai acestui neam, pe care destinul ne-a adunat pe aceste creste, ne aducem aportul nostru de foc, candela iubirii noastre de neam, jertfa noastră.

Vrem să aducem pe altarul patriei tot ce se va găsi mai bun în slaba noastră ființă pământeană: libertatea noastră, tinerețea noastră, renunțările la o viață tihnită. Și de candela ce-am aprins-o va cere, pentru a lumina, însăși viața noastră, nu vom ezita să o sacrificăm. Nu am luat arma în mână să luptăm pentru ambiții deșarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni.

Cu atât mai mult suntem departe de meschinele probleme materiale, de pofta de îmbogățire în viitor. Nici unul din noi nu avem averi de apărat, nici interese de clasă. Niciodată, nici noi, nici părinții noștri, nu am exploatat munca și viața nimănui. Din contră, suntem din rândul acelor care în viață au cunoscut mai mult foamea și lipsurile, decât tihna și belșugul.

Ceea ce ne-a mânat aici, a fost dragostea de acest neam, liberă de orice meschinărie. Am învățat să privim neamul nostru, ca de altfel orice în lume, prin prisma dragostei. EXIȘTI ÎN MĂSURA ÎN CARE IUBEȘTI; ȘI TE ÎNALȚI ÎN MĂSURA ÎN CARE TE JERTFEȘTI PENTRU ACEASTĂ IUBIRE.

Noi nu admirăm neamul nostru, nici nu căutăm să-l înțelegem și să-l studiem în virtutea nu știu cărui principiu scornit de mintea omenească. Noi îl iubim. Așa cum e. Așa cum își iubește copilul părinții lui. Și nu l-am schimba cu oricare altul, nici în gând, cum nici o mamă din lume nu și-ar schimba copilul ei. În inima și mintea noastră, n-au încolțit niciodată visuri și gânduri de emigrare prin nu știu ce țări fericite. Voim să rămânem aici părtași ai durerilor și bucuriilor neamului, al destinului său, în valul căruia voim și noi să ne contopim soarta noastră.

Noi nu admirăm și nu lăudăm în cuvinte deșarte pe Ștefan cel Mare. Nici nu-i folosim numele ca soclu, pe care să înălțăm statuia nimicniciei noastre, noi îl iubim cu iubirea oșteanului care s-a jertfit sub comanda domnului, pentru libertatea Moldovei, la Valea Albă. Și ne plecăm spinarea alături de aprodul Purice, ca domnul să încalece. Auzim ca o adiere dulce cuvintele de mulțumire ale lui Ștefan. Întindem o mână de frate peste veacuri, apărătorilor Sarmizegetusei, arcașului lui Ștefan, oșteanului în opinci de la Rovine, pandurului lui Tudor și moților lui Horea și Iancu. Comunicăm de la suflet la suflet cu orice român de totdeauna, focul sfânt și cald al familiei românești.

În acești ani am găsit în suflete de români, adesea umili și nebăgați în seamă, atâta noblețe și atâta frumusețe, încât nu o viață, dar și o mie de vieți de ai avea, merită să le jertfești. Ne-am lovit însă și de atâta răutate, ipocrizie, interese, ambiție prostească, zgârcenie și mai ales nepăsare, încât ni s-a umplut sufletul de durere, amărăciune și dezgust. A trebuit să primim pe obrazul nostru, nu odată, sărutul scârbos a lui Iuda și, nu odată, otrăviți cu roadele amare ale josniciei omenești, am ajuns în pragul deznădejdii. Ne-am coborât atunci în adâncuri și din istorie ne-am luat din nou seva dătătoare de viață. Ne-am cuminecat din jertfa tuturor câtor și-au dat viața pentru acest neam. Iar voi dragi camarazi căzuți din rânduri, ne-ați legat prin jertfa voastră cu putere, în lupta din care nu putem să ieșim decât biruitori sau morți.

Și mai ales am simțit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu, atunci când slabele noastre puteri omenești ne-ar fi dus la moarte și deznădejde. Aici, pe crestele munților, am simțit cuvintele Domnului, care ne-a spus că fără El nu putem face nimic. Și noi, prin suferința noastră, am învățat să-L iubim. Căci până nu vei suferi tu însuți, măcar o palmă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înțelege, drama de pe Golgota. Aceste gânduri, adânc frământate în nopți lungi de iarnă, îngropați în zăpezi pe crestele Carpaților sau în ceasurile de veghe cu arma-n mână, vi le închinăm vouă, tineri din sate și orașe, ca semn al dragostei ce v-o purtăm, ca unora ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, să vadă și să desăvârșească marea și strălucita biruință românească.”

Grupul carpatin-făgărășan, muntele Buzduganu, Săptămâna Mare, anul 1954.

Sursa: aici

Minunaţii actori ai copilăriei mele

Numeroasele lipsuri materiale şi necazuri ale copilăriei mele au fost astupate de cărţi şi de minunaţii actori ai generaţiei de aur: Ştefan Bănică, Dem Rădulescu, Toma Caragiu, Stela Popescu, Draga Olteanu Matei, Tamara Buciuceanu, Rodica Popescu-Bitănescu, Rodica Tapalagă, Octavian Cotescu, Silvia Dumitrescu-Timică, Iurie Darie.
De prea puţini ne mai putem bucura astăzi. Unii au plecat la stele, alţii au fost exilaţi într-o existenţă meschină de legi nedrepte, de ignoranţa şi lipsa de preţuire arătată de guvernanţi şi de politica susţinută împotriva tuturor valorilor naţionale.
Astăzi ne luăm rămas bun şi de Rodica Tapalagă, tonică şi genială actriţă de comedie.

Scrisoare către Moş Crăciun

Dragă Moşule,

Bun şi generos cum ai fost în fiecare an, eşti aşteptat cu drag de noi toţi. copii, părinţi şi bunici deopotrivă!

Anul acesta, pentru că este criză şi înţelegem că ai bugetul limitat, te rog să nu te mai repezi în supermarket-uri ca să să ne cumperi diverse prostioare scumpe şi sclipicioase. Destul s-au închis toate micile afaceri de cartier datorită supermarketurilor, destul plătim nota de plată a globalizării prin această criză care ne sufocă, nu pentru că am fi noi mai leneşi decât în 2008, ci pentru că suntem în mâna păpuşarilor: bănci şi multinaţionale!

Deci, Moşule, pe site-ul editurii dacica.ro, pe care eu o iubesc mult-mult de tot, toate cărţile sunt la jumătate de preţ. La fel şi hărţile şi cosonii. Şi nu sunt nişte cărţulii oarecare ci cărţi excelent documentate despre istoria bravilor daci! Aceste cărţi au fost tipărite prin efortul Aurorei Peţan, lingvist de prestigiu, redactor al revistei Formula AS.  Când politica oficială aruncă la coş intelectualitate, cultură, patriotism, spirit civic, istorie naţională, noi, românii, trebuie să ne apărăm valorile.

Aşa că, Moşule, anul acesta te rugăm să ne aduci cadouri de suflet: veşti despre daci şi legendele celor mai viteji şi mai drepţi dintre traci!

Te îmbrăţişez cu drag,

Doina Popescu ot Brăila

http://dacica.ro/blog/

Ce e val, ca valul trece…

GLOSSA   Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rau si ce e bine Tu te-ntreaba si socoate; Nu spera si nu ai teama, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama, Tu ramâi la toate rece. Multe trec pe dinainte, In auz ne suna multe, Cine tine toate minte Si ar sta sa le asculte?… Tu asaza-te deoparte, Regasindu-te pe tine, Când cu zgomote desarte Vreme trece, vreme vine.

Păunescu: cel mai mare poet al limbii române în ultima jumătate de veac

Dinu Săraru: „De la Goga nu am avut un glas mai puternic în poezia civică până astăzi”

 

„A fost cel mai mare poet al limbii române în ultima jumătate de veac, o personalitate culturală covârşitoare, un mare gazetar, un mare polemist, o mare conştiinţă civică. A reuşit încă de foarte tânăr să se impună, astfel încât să poată vorbi în numele celor mulţi şi celor obidiţi, cu o forţă extraordinară, aşa cum a făcut-o până în ultima clipă. A fost omul care a răspândit numai bine în jurul lui.

Sfinxul poeziei româneşti s-a mutat în cer

Sfinxul poeziei româneşti s-a mutat în cer.

Omul a murit, poetul a intrat în nemurire.

Este momentul când cei ce l-au iubit îl vor plânge neconsolaţi, cei care l-au uitat îşi vor aduce aminte de el, este momentul când cei ce l-au ignorat îşi vor da seama că poporul român a rămas orfan.

Adrian Păunescu a urcat la stele lăsându-ne mai trişti şi mai disperaţi. 

Plângeţi, români, pentru că a murit ultimul patriot!  

Condiţia geniului în România

Deşi s-a bucurat de o faimă mondială pentru realizările sale în domeniu aviatic, Aurel Vlaicu a fost ignorat în România.
Se pare că vreme de 100 de ani nu s-a schimbat nimic în această ţară.