Cu dicționarele, tombak-ul și puținele haine pe care le avea, Rita plecă la Bran să-și găsească gazdă.
Se cază la madam Jeni, femeie în putere, trecută de 40 de ani. Un borș de cocoș o convinse pe Rita că mâncarea este excelentă. Se învoi să plătească o cazare piperată cu pensiune completă.
–Ca să nu fie vorbe mai târziu, vreau să stabilim reguli concise: poți primi musafiri doar dacă achită tariful de cazare pentru cameră separată. Bărbații pot dormi aci doar cu țidulă de la primărie. Clar?
–Clar! – confirmă avocata. Nu mă paște pericolul să primesc vizite!
–Uite, mândruțo! La noi, ca la țară; după uluci vecinii vegheză, gata să-și neglijeze ograda, ca să ție evidența găinaților din bătătura mea! Aici te faci de baftă una-două! Ca să poată pune piciorul în prag, o femeie trebuie să fie virtuoasă!
După un discurs aspru despre moralitate, îi explică necazul cu polițistul din sat care o verifică dacă taie chitanță pentru fiecare turist, amenințând-o că-i retrage autorizația. După două țuici, îi mărturisi c-a fost măritată de cinci ori și tot de atâtea ori divorțată. Trăgea nădejde ca al cincilea soț să se întoarcă la ea, îl iubea, era și cel mai valabil la pat. După ce își suflă nasul și mai răsturnă un pahar pe gât, își aminti că era în negocieri cu primul soț, cioban cu 700 de oi, să-i dea bani ca să-și tragă gaze. În primăvară, când își schimbase tabla pe casă, tot el plătise toată daraua.
Jeni n-avea angajați, dar un vecin văduv, nea Sandu, îi mătura curtea, mai dădea cu sapa, spărgea lemne, să aibă turiștii de grătar. Era blajin, dar suferea de alergie. Nu purta batistă și-și trăgea nasul.
Rita intră sub aripa unei maestre(1) și intră în pâine. Visa la procese răsunătoare și se trezi plimbând hârtii: divorțuri, încăierări pentru un țăruș ori o sfoară de pământ, litigii meschine, scandaluri între vecini, veri ori cumetri. Brănenii, oameni cu stare, erau obișnuiții sălilor de judecată; mereu puși pe sfadă pentru avere, erau chitroși când trebuiau să achite onorariile.
Gălbenușurile erau rupte din soare, laptele avea gust, Jeni gătea cu meșteșug. În uliță, decapita fără milă găini ori gâște, cu mâini dibace și inimă de tinichea. Nea Sandu asista lovit, cu ochii zămoși. Turiștii, orășeni cu gene de sălbatici, erau hipnotizați de spectacolul agoniei. Unii susțineau că pasărea se zbătea căutând căpățâna căzută în țărână, alții își adjudecau târtița, pulpele ori pieptul.
Condițiile de cazare erau rezonabile, prima lună decurse perfect. Severa Jeni, moralista din prima zi, se dovedi o persoană caldă, chiar simpatică. Avea liceul terminat și, dacă n-o lua prea tare pe țuici, aveau ce discuta. Uneori, la grătar, turiștii mai săreau calul, se mai lăsa cu chiloman, dar nu se făcea gaură-n cer.
Un admirator secret îi lăsa zilnic pe pervaz un buchețel de flori de câmp. Urmărindu-i cu atenție pe bărbații eligibili, în final, concluzionă că vinovatul este un motociclist chipeș pe care-l întâlnea la magazin. Își încrucișau privirile, el zâmbea misterios, dar tăcea și nici ea nu încercă să spargă gheața. Când avea mai puțină treabă, dacă nu pleca la escaladări în Grohotiș, se plimba prin împrejurimi și se simțea ca-n tabără. Primii ghiocei iviți pe pervazul ferestrei o găsiră pedalând în rutină în limite suportabile. Într-o zi se întoarse de la Judecătorie puțin după ora trei. Curtea era vraiște, Jeni beată cui și niciun fel de mâncare. Căută în cuibar după ouă, cumpără o ulcică de lapte din sat și nu făcu un capăt de țară. A doua și a treia zi situația se repetă, în timp, devenind obicei. Era o zi calduroasă de martie, dar soarele ardea ca într-o zi de vară. Rita îmbrăcă un tricou cu mânecă scurtă, își cumpără un șir de covrigi și o sacoșă cu Eugenia și se instală în foișor, să aprofundeze limba turcă. Admiratorul se strecură în curte și-i așeză un buchețel cu zambile la locul știut.
–Nea Sandu, dumneata îmi aduci flori în fiecare zi? – întrebă ea nedumerită.
–Eu, nepoată!
–Cine te trimite?
–Nimerica!
–Ia, spune, nea Sandule! De ce îmi aduci flori?
Bărbatul se scărpină după ureche, își trase nasul, apoi zise cu aplomb:
–Ie-te, duduiță, sunt văduvior, dar mă țin balamalele și trag nădejde să mă însor! Îți dau scris averea mea! Am casă cu gospodărie răsărită la șosea cu trei vaci și douăzeci de pogoane de pământ! Cu zece dolari metrul pătrat, face măcar un milion, fetică! Așa ginerică, cu milionul de dolari la teșcherea, unde mai găsești?! Mă vrei? Azi te duc la primărie!
Noroc că era întinsă la sol și n-avea de unde să se prăbușească.
–Nea Sandu, suntem în post! Săptămâna asta nu mă mărit! Bărbatul lăcrimă, își trase nasul și spuse dezamăgit:
–Te aștept cât vrei tu! Așa cum te iubesc eu, nu te-a mai iubit nimeni!
Precis! – gândi Rita și-și văzu de citit.
Clar, n-avea noroc la bărbați! În liceu Grandma o terorizase și n-avusese curaj să-și facă prieten fiindcă dumneaei o urmărea și-i contoriza fiecare minut. Marea iubire, din tabără, îi frânsese inima. În facultate învățase pe brânci și n-avusese niciun pretendent mai de ispravă; ieșise pentru scurte perioade de timp cu câțiva băieți, dar toți voiau să-i țopăie în pat după primele întâlniri. Pe David îl plăcuse un pic și se alesese praful, iar motociclistul chipeș își flutura genele lungi: privea și tăcea!
Problema stringentă nu era flirtul, ci Jeni care înnoda beție după beție și haosul din pensiune. Sughițând și articulând cu greu cuvintele, până la urmă veni să i se plângă. Polițistul care o hărțuia, controlând-o dacă taie chitanțe, i-a promis c-o slăbește cu verificările dacă se culcă cu el. Oferta era de nerefuzat, așa c-a lepădat morala pe făraș! Zis și făcut! Bărbatul era tandru și priceput, dar n-a avut noroc! Anunțat de vecinele grijulii, a venit Vasile, al cincilea soț, i-a găsit în acțiune, l-a bătut crâncen pe polițist, a bătut-o și pe ea. I-a învinețit un ochi, dar i-a părut rău și s-a apucat s-o consoleze. Bărbătoi vârtos cum era, i-a smuls destule țipete cât să se oftice vecinele. Dar, ghinion statornic, a auzit și Neculai, primul bărbat, care venise de la stână prin grădină și se apucase să-i ridice căpiță. L-a altoit pe Vasile c-un prepeleac, de-a scăpat prăpăditul fugind fără izmene. Apoi goală, cum fusese în așternut, ciobanul a târât-o de păr până în bătătură. Că s-a lins pe bot de banii pentru gaze i-a spus clar, dar nebunul i-a omorât câinele și s-a jurat că-i smulge și tabla de pe casă!
Fără bani de gaze și neconsolată, Jeni și-a spălat amarul cu țuică de la Valea Urdii până după Paște. Băutura i-a șters memoria, a uitat că înțelegerea a fost cazare plus pensiune completă! A pretins aceeași bani, dar fără focuri și fără să asigure mâncarea. Deși contractul era beton, Rita a preferat să se mute: nu s-ar fi judecat cu Jeni, ci cu distilatul de prună.
Se mută la țața Natalia, care îi impuse o unică regulă: fără bărbați! Gazda amână să semneze un contract. Nu avea probleme cu verificările; polițistul îi era nepot de soră. Pioasă, dar iscoditoare, o pândea din dosul perdeluței lucrate cu iglița cum studia turca. Programul de supraveghere începea de la șapte seara până la zece fix, când îi deșuruba patroanele de la curent.
Fiind pocăită, gazda mergea în fiecare dimineață la biserică: o sectă nouă, venită din America, promitea o mântuire mai profitabilă. Dimineața, la șase fix, îi ciocănea violent în geam, cerându-i să elibereze camera. N-o lăsa singură în casă, de grijă să nu-i fure ceva! Rita era cu nervii la podea. Nici la slujbă lucrurile nu miroseau a roze: procese cu mize mari sau ridicole, ușor de evitat fără atâta lăcomie, mândrie, ranchiună. Oameni mici antrenați în scandaluri mari!
La țața Natalia rezistă trei zile, după care se mută la pensiunea doamnei Ioana, femeie blajină, machiată excesiv, strămutată de curând de la Galați. Doamna ceru o chirie modică, fără mâncare, dar cu prăjituri și dulcețuri la discreție din partea casei. La atâta amabilitate, Rita se oferi să furnizeze cafeaua.
Gazda, fostă profesoară de latină, era ferm convinsă că nimeni nu poate supraviețui fără ablative(2) și fără pisici. Fără să fie femeie rea, fusese a treia nevastă a unui marinar, acum însurat cu alta. Avea o listă nesfârșită de aforisme în limba lui Virgilius, care o ignora, prizonier într-un bust din gips. Adecvate sau nu situației, le servea tuturor în doze indigeste.
Rita suferea de lipsa spațiului privat. Cele șase mâțe aveau alergie la aventurile tracului Aeneas, declamate cu dicție, în original. Atrase mai mult de dicționarele ei de turcă, se refugiau la ea în cameră. Dacă ușa era închisă, blănoasele săreau pe clanță și mieunau exasperant până când ceda. Prin ușa deschisă se auzeau clar și distinct fantezistele dialoguri ale gazdei cu Marc Antoniu. Mirosul de pipi de pisică era bonus. O problemă era când trebuia să mănâce. Mâțele o înconjurau pofticioase și încercau să-i fure mâncarea de sub nas. După mai multe bătălii frustrante, se decise să mănânce numai în oraș sau pe coclauri. Și baia era o mare provocare fiindcă, dacă nu le primea, mâțele îi săreau pe clanță până reușeau s-o lase goală, în cadă, cu ușa deschisă. Nici dacă le primea nu era bine. Se cocoțau pe polițe răsturnând câte ceva, fiindcă le plăcea să supravegheze încăperea de la înălțime. O mică dramoletă se petrecu într-o seară. Intrase în baie și le primise și pe mâțoase. Șoni, o pisică bălană, făcu un salt direct pe rama geamului deschis, chiar deasupra căzii. Rama geamului nu avea mai mult de patru centimetri, astfel că Rita se temea că pisica îi va cădea în cap. După câteva minute, fata cedă și renunță la baie. Abia apucă să iasă, că pisica își pierdu echilibrul și căzu cu pleznet în baie. În cădere, disperată, mâța îi sfâșie mâneca halatului, trasându-i trei paralele dureroase de la umăr la cot. Se obloji cu Rivanol și strânse din dinți.
După o săptămână, spre consolare, gazda îi oferi emoționată bustul în ipsos al lui Ovidius și un dicționar român-latin. O oră mai târziu, veni c-un tabel, o listă de semnături, și i-o puse fetei sub nas:
–Asta pentru ce mai este?
–După revoluție s-a dat liber la statui! Am făcut presiuni asupra primarului să ridicăm în parc o statuie pentru Cezar! A zis să revin după ce obțin semnăturile cetățenilor și finanțarea! Dacă semnezi tu, ca avocată, vecinii vor fi impresionați și vom sparge gheața.
–De unde obții finanțare?
–Dacă fiecare cetățean își cedează zece la sută din venituri, în trei ani avem toți banii! – exclamă profa.
–Dacă… – replică avocata laconic.
–De dragul lui, toți vor semna!
Șopti oftând: Cezar, dragostea mea!
–Care Cezar? Suetonius a scris despre Viața celor 12 Cezari…– întrebă Rita distrată, cu gândul la colegul ei supraponderal, dependent de Eugenia.
–Cezar Augustus! Mă refer la Iulius Cezar, desigur!
–Acel Cezar… – zise fata.
–Nu te încântă propunerea mea? – ridică Ioana o sprânceană. Tu nu știi cine a fost Cezar, fetițo! – o mustră ea binevoitoare.
–Din păcate, chiar știu!
–Ce vrei să sugerezi? – întrebă gazda sufocată de indignare.
–Nu sugerez nimic, îți spun direct! Convertind în aur valoarea flotei bithiniene, rezultă că Cezar a fost cea mai costisitoare curvă din istorie!
Rita își luă tombak-ul, rucsăcelul de haine și îi spuse profesoarei auguri! Plecă în Brașov să-și caute altă gazdă. Maestra ei, brașoveancă, îi aranjă pentru două nopți să doarmă, contra cost, la menajera ei. Rita stătea într-o cameră de babă, cu ochii ațintiți în tavan, ca să nu mai vadă mileurile de macrame și odiosul pește de pe televizorul alb-negru, pe care rulau doar purici. Se întreba cum ar fi fost călătoria prin Europa la brațul unui prinț.
[1] Activitatea unui avocat stagiar poate fi îndrumată numai de avocaţi definitivi cu reputaţie profesională și cu vechime de cel puţin 6 ani.
[2] ablativ –Întâlnit de elevii români în cartea de latină, conform dex este un caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau altă circumstanță.
Doina Popescu Brăila 