Copilul Dunării- lansare la Maria Filotti

Începând de mâine, 30 noiembrie, Brăila intră în sărbătoare până pe 6 decembrie. Brăileni de pretutindeni se întorc acasă, dar şi musafiri de soi vor poposi în urbea noastră, unde vânturile din Bărăgan şoptesc Dunării cele mai stranii poveşti. Primăria Brăila i-a pus pe jar pe turci, lipoveni, greci, armeni, bulgari şi români deopotrivă, adică toţi ce şi-au făcut casă bună în oraşul nostru să-şi arate portul, dansul, năravul şi bucatele tradiţionale.

De la aşa aleasă adunare nu putea să lipsească nici Niţică, fiul bulgăroaicei. Ştiu că nu v-am mai povestit de multă vreme despre Niţică dar sunt sigură că nu l-aţi uitat!

Ei bine, vineri la 17,30 Niţică îşi pune hainele de oraş şi vine la teatru. Nu la orişicare ci taman la Brăila, la Maria Filotti, unde se adună lumea să-l admire, fiindcă are loc lansarea volumului de proză afurisită Copilul Dunării. Vă aştept pe toţi, copii, mămici şi bunici să-l cunoaşteţi pe chiznovatul de Niţică şi pe fudulul de Toderaş- gînsacul vorbitor. Pentru cine a venit mai tîrziu în bătătura mea, îl găsiţi pe Niţică aici şi aici.

Şi pentru că Niţică este un personaj adorabil, se vor aduna să-l răsfeţe domnul Aureliu Goci, critic şi istoric literar, venit din Bucureşti împreună cu studentul la actorie Andrei Goci, de la Timişoara doamna Maria Grapini, preşedinta Asociaţiei Femeilor de Afaceri şi, de la Iaşi, directorul tehnic al Centrului Cultural Misionar Doxologia ce păstoreşte editura Doxologia şi radio Trinitas, Serafim Pantea. 

Gazde la teatru ne vor fi regizoarea Anca Cismaru, actriţa Liliana Ghiţă şi actorul Dan Moldoveanu.

Florin Piersic. Cum să nu-l iubeşti?!

În 1984 am cunoscut o adolescentă din Titan, Ana, care a încercat să se sinucidă. Mi-a spus că-l iubea atât de mult pe Florin Piersic încât nu putea trăi fără el. I-am explicat că pe el îl iubesc şi fetele, şi doamnele şi babele şi că dacă s-ar sinucide toate ar rămâne bărbaţii singuri şi ar muri şi ei ori de plictiseală ori de foame;  ar rămâne ţara nepopulată de ni s-ar stinge neamul!

Am dus-o pe Ana la o îngheţată la cofetăria Bucureşti şi i-am explicat cât s-ar mâhni Florin de gestul ei, aşa că s-a potolit.

Cu Ana am pierdut legătura de vreo 20 de ani dar astăzi, ziua norocoasă, la târgul de carte Gaudeamus, Florin Piersic, actorul inimilor noastre a venit să lanseze cartea lui Andy Kesller, Toby şi omul cu două nasuri.

Andy Kesller este scenaristul care a scris celebrul moment umoristic Crastavetele, jucat antologic de Florin Piersic.

Ei bine, aşa cum ne-am aşteptat toţi, Florin Piersic a făcut o lansare de zile mari. Acest om este regele umorului. Cum să nu-l iubeşti?!

Dar, după ce a provocat cascade de hohote de râs, discursul artistului s-a încheiat cu o lacrimă: a fost în vizită în Ungaria, la Ana Szeleş, fosta lui soţie şi la un magazin scria mare pe un panou, în limba română: NU FURAŢI! Nu în italiană, nu în franceză ori cehă ci doar în română!

Hai la Gaudeamus!

Începând de astăzi, 23 noiembrie până duminică ne vedem la Târgul de carte Gaudeamus, pe ultimul nivel, standul 310, lângă stâlpul 4. Pentru mine este a noua participare la un târg naţional de carte şi nouă este un număr norocos. Mi-am luat cu mine un pix mişto pentru autografe, cărţi la ofertă şi evident pe… Ada.

Vă aştept!

FMI păpuşarul

Blestemul poporului nostru este că nu-şi cunoaşte istoria, nu-şi cunoaşte eroii şi nu-şi bănuieşte nici duşmanii. Lumea se dă cu roţile în sus, 23 noiembrie 2011 ar putea veni cu un cataclism financiar şi acest articol scris de Sabina Fati – fundamental pentru înţelegerea istoriei româneşti din ultimii 40 de ani – ar putea trece neobservat.

Când România era scufundată în beznă, caloriferele erau sloi şi ne călcam în picioare pentru un kil de zahăr, îl înjuram de zor pe Ceauşescu, când, de fapt FMI-ul era sinistrul păpuşar al tragediei noastre.

FMI a vrut să-i sărăcească pe români înainte de ’89, pentru a-i scoate în stradă

Annely Ute Gabanyi argumentează, bazându-se pe cercetările şi analizele pe care le-a făcut, că regimul Ceauşescu nu ar fi vrut să-şi plătească datoriile la băncile occidentale, aşa cum scriu istoricii români, ci a fost obligat să o facă. Astfel, de pildă, FMI i-a propus României în perioada 1982-1983 un acord stand-by prin care datoriile ţării să fie re-eşalonate şi, în schimb, guvernul să aplice măsuri de austeritate extrem de drastice. Gabanyi explică mai departe că, sub presiunea Occidentului, România a fost nevoită să dea înapoi banii împrumutaţi în anii ’70, chiar cu preţul înfometării populaţiei. În acest fel, cancelariile vestice mizau pe două efecte: recuperarea banilor şi ieşirea în stradă a românilor umiliţi. Citiţi continuarea articolului în România Liberă.

Dar, dacă economic am fost încălecaţi de străini şi „agenturili” şi-au făcut treaba pe teritoriul ţării, dacă am învăţat la lumânare, dacă am cules şi-am depănuşat porumb în Insula Mare a Brăilei an de an până la mijlocul lui decembrie, dacă ne-am călcat în picioare la cozi ca să apucăm nişte gheare de găină- celebrele tacâmuri- niciun analist şi niciun cercetător nu mă va putea convinge că petrecerea vacanţei pe stadion pentru a repeta scrierea lozincilor mincinoase din cartoane a avut vreo justificare.

Minciuna stringentă din ziare şi de la televizor, cultul personalităţii practicat frenetic, sistematic şi obscen, cenzura şi teroarea Securităţii au fost ingredientele tiraniei, iar cei ce spun cu seninătate „comunismul a fost bun dar a fost rău aplicat” să-şi ia nişte pastile de lecitină şi să tacă!

Experiment pervers, importat pe filieră ruso-evreiască, a distrus fibra poporului nostru, a omorât oameni şi a distrus destine; comunismul nu este scuzabil!

Leşul comunismului este în pubela istoriei şi acolo trebuie să rămână!

Secretul lui Alexandru cel Mare

Nici blugii nu mai sunt ce-au fost! Pe 1 iunie mi-au cedat blugii de bătrâneţe, aşa că de Ziua Copilului mi-am luat alţii. Mulaţi, elastici, chinezeşti…

Zi lumină la volan, başca uneori şi nopţile, pe la Sfânta Maria erau tăiţei. Colega lui Ingrid, fiică-mea, s-a entuziasmat: „Ce de gaşcă-i maică-ta, poartă blugi moderni! Şi eu am vrut să-mi cumpăr o pereche de blugi rupţi dar nu m-a lăsat mama!”

Tot era ziua mea, mi-am luat blugi noi. Tot chinezeşti…

Ieri, în faţa Casei Memoriale „Costache Negri”, în comuna cu acelaşi nume, când să urc în maşină: tragedie! Pârrrr! Şi blugii mi s-au rupt în… tur!

Abia azi pe la orele 19 am reuşit să-mi fac timp să fug de la birou la cumpărături dar, prăvăliile erau închise. Am străbătut tot oraşul şi singurele magazine deschise erau cele de… pompe funebre. Deschise, bine luminate şi cu câte doi-trei vânzători vioi.

După ce trec pe lângă al treilea mort-shop îmi vin dracii.

-Uite-i, Ada, pe ticăloşii ăştia cum tropăie aşteptând să crăpăm ca să-şi facă planul la vânzări! Ce comerţ satanic este acesta, să faci comerţ cu moarte şi nefericire! Căci, nu-i aşa, când îmi fac o socoteală la negustoria mea, zic cam aşa: luna aceasta trebuie să vând 500 de ştampile ca să-mi scot cheltuielile cu salarii, curent, rate, chirii, combustibil. Ăştia cum zic, dom’le? „Cinci morţi chiria, şapte-salariile, doi-curentul, trei-profitul, cu 17 bucăţi mi-am făcut planul!”

Ada leşină de râs:

-Ai uitat că negoţul cel mai profitabil ori e cu sexul, ori cu moartea?

La ăştia mai scapi cu un sicriu de criză de 150 de roni, dar ce te faci dacă popa-ţi cere 1500 pentru îngropăciune? Acolo e durerea! Dacă lumea ar lua în serios pilda lui Alexandru cel Mare, multe nelegiuiri n-ar mai avea lor!

Alexandru a cerut să fie îngropat cu mâinile afară, să vadă toată lumea că el, cel mai mare împărat n-a luat nimic cu el!

S-a întrebat cineva care a fost secretul lui Alexandru, stăpânul celui mai mare imperiu?

Dacă nu v-aţi gândit până acum, vă spun eu: genialul lui dascăl, Aristotel!

Dacă onor guvernanţii nu vor înţelege că educaţia este motorul naţiunii, vom avea drept standard cultural maneaua şi toată lumea se va înghesui să vândă copârşeie-profit garantat. Şi dacă se-nteţeşte criza-n Europa, ni se vor întoarce acasă şi centuristele şi ciorditorii fără frontiere! Atunci să te ţii!

Revista presei sau lumea ca circ

Da, sunt superstiţioasă! Nu mă-ntorc înapoi de la drum, fac trei paşi în spate dacă-mi taie pisica neagră calea, pipăi un poliţist imediat ce întâlnesc un popă! Lista-i mai lungă dar nu zic tot, că m-am compromis suficient!

Astăzi, mă prezint la întâlnirea cu o clientă într-o localitate în afara oraşului dar aceasta lipseşte de la birou şi nici nu răspunde la telefon, aşa că plec mai departe. După vreo patru km mă sună, se scuză şi îmi spune că ajunge în câteva minute la birou.

O, Doamne? Să mă întorc înapoi? Sigur că mă întorc fiindcă lucrez în vânzări şi clientul chiar este stăpânul nostru, mai ales că am mai căutat-o de vreo douăzeci de ori şi încerc de câteva luni să setez o întâlnire cu doamna.

Oferta mea este cam cu 30% sub a concurenţei, aşa că bat palma pentru un porcoi de ştampile. Perfectarea hârtiilor îmi ia vreo 40 de minute, socotesc că am pierdut cam o oră cu întoarcerea mea şi aşteptarea doamnei, apoi pornesc la drum spre nordul judeţului Galaţi. La un moment dat două maşini de SMURD- Descarcerarea şi Ambulanţa- vin din sens opus cu girofarurile pornite. După vreo zece minute dau de o mulţime de gură cască şi un poliţist nervos care-mi face semn să circul. Apuc să văd o Cifă inscripţionată Tancrad proptită urât într-un stâlp de beton, cu cabina varză şi urmele frânării violente pe carosabil: venind din nord, trece brusc pe contrasens, apoi reintră pe sensul ei, iese în decor şi se opreşte violent în stâlpul de beton. N-am aflat ce i-a ieşit Cifei în cale de a pierdut controlul direcţiei dar am binecuvântat-o pe doamna care m-a întors din drum pentru că după toate calculele, aş fi avut şanse să fiu în zonă la ora fatidică.

Morala: 1) De acum înainte mă voi întoarce oricând din drum pentru a semna un contract important!

2) Dacă va trebui să mă întorc, înseamnă că îngeraşul vrea să mă protejeze de un eveniment nefast, deci mă voi întoarce musai.

Astfel, încercând să caut o ştire despre accident, iată ce găsesc prin presa on-line:

De la căderea Cortinei de Fier, ruşii fac o mare achiziţie de rachete: la cererea expresă a preşedintelui Medvedev armata rusă a achiziţionat 10.000 de rachete!

De badmington…

Secretarul general al Nato a suferit un accident!

A căzut de pe bicicletă…

Prostituatele din Paris în pragul isteriei: nu pot contracara preţul de dumping practicat de românce!

O familie de egipteni creştini a renunţat la Ţara Piramidelor unde musulmanii le incendiau casa şi s-au refugiat în… Colentina. Se simt în siguranţă şi sunt fericiţi!

Brazilia, tara cu cele mai frumoase femei din lume! Şi ce dacă?

35% dintre bărbaţi fac sex cu animalele! Nu doar o dată, din curiozitate ci în cure de la unul la cinci ani!

Sătui de preţurile în creştere ale petrolului, japonezii s-au căcat în rezervor!

Astfel, au produs prima motocicletă din lume care funcţionează cu fecale umane! Mişto!

Ne plângem adesea de tabloidizarea presei, de manelizare şi miştocăreală ieftină. Dar, în lumea contemporană, în care normalitatea nu mai e o normă, avem doar circ, iar presa îşi face numărul în arenă.

Ştirea despre accident nu am găsit-o, că doar Tancrad-ul este o firmă cu muşchi în zona Brăila-Galaţi şi nici presa nu-i chiar aşa de independentă cum pretind unii!

Hoţul de timp

În noiembrie 2009 nu se uscase cerneala pe Comisia ZÜRICH că a început Gaudeamusul. Coperta creată de Ingrid şi marketingul fantastic al Adei au făcut ca romanul meu de debut să stârnească interes şi să se vândă foarte bine.

Un tânăr doctorand, fermecător de altfel, m-a ţinut o vreme de vorbă apoi mi-a cerut adresa.

-Poate vrei adresa Adrianei, eu sunt oleacă măritată!- zic, gândind că-mi dădeam bacalaureatul când el încă mai făcea la oliţă.

Râde.

-Nu adresa de acasă. Râde iar… Adresa blogului, mă luminează frumuşelul…

-Aha, asta-i altceva, zic eu mai relaxată. N-am!

-N-ai? Nu pot să cred! Cum? Scrii atât de bine şi ţii doar pentru tine? Îţi trebuie un blog ca să ieşi în lume!

-OK. Îmi fac după târg, admit eu.

-Hai să facem schimb de adrese de e-mail să-ţi trimit nişte template-uri pentru blog şi apoi să-mi trimiţi adresa blogului. Trece zilnic pe la stand încântat de Comisie. Discutăm multă istorie dar after save-ul în exces rămâne în stand multă vreme după plecarea lui. După târg am fost ocupată cu lansarea la Brăila aşa că abia pe 20 decembrie mi-am făcut blogul. Noua jucărie m-a sedus rapid. Când am înţeles că am intrat pe un făgaş periculos era prea târziu: blogul este cel mai mare hoţ de timp! Legea compensaţiei a funcţionat şi aici, mi-a furat timp dar mi-a vândut cărţile şi proza mea afurisită mi-a adus o mulţime de prieteni la care ţin. Cu unii m-am întâlnit şi în off-line la o şuetă cu alţii mă conversez pe mess sau pe e-mail.

Între timp am publicat cărţile Dumnezeu era-n vacanţă, Ardei Iuţi şi Copilul Dunării şi blogul mi-a făcut o promovare excelentă. Cât voi mai scrie pe acest blog? Dacă aş şti răspunsul la această întrebare precis aş şti şi numerele de duminică de la 6 din 49.

Doctorandul? Deşi teoretic este tatăl spiritual al acestui blog a fost primul banat şi aici şi pe e-mail. Nu, nu sunt o tipă nerecunoscătoare dar tipul mi-a trimis pe e-mail o fotografie de sub duş.  Başca că era tâmpit: când vrei să impresionezi damele nu te pozezi făcând duş cu apă rece!

Dedic această postare Brânduşei- „Gepetto, mai spune o poveste!”- şi nepotului meu de văr de capră, Domnul Goe.

 

O adresa pentru brăileni

În această seară la Teatrul Maria Filotti din Brăila s-a lansat site-ul braila.net, o iniţiativă Public Media. O mână de brăileni stabiliţi în Bucureşti au gândit o nouă platformă informativă on-line şi au şi pus-o în practică. Prezentarea proiectului a fost făcută de Cosmin Păcuraru- bossul şi Dan Munteanu, ziaristul care gestionează şi conţinutul redacţional.

Evenimentul a fost girat de doamna Cristina Guseth, director Freedom House România

Lansarea a fost animată de basistul brăilean Fane Mardare şi trupa Cri-cri. 

Prezenţa relativ numeroasă arată că braila.net are deja prieteni. Dintre blogeri l-am întâlnit pe Marian Sabo.

 

Mareşalul Antonescu se întoarce acasă?

În adolescenţă aveam vecini o familie de evrei. Domnul profesor Adolf Lessen avea părul alb-alb şi des şi stătea ore întregi pe băncuţa din curte fără să scoată o vorbă. Stătea într-o casă naţionalizată, cu mai mulţi locatari şi eu mergeam adesea în curtea lor, la Flori, o puştoaică de vârsta mea. Doamna Lessen mă servea cu câte o pară sau cu prăjiturele şi era mai vorbăreaţă dar când ne încingeam cu discuţiile despre război, el ridica privirea şi spunea trist:

-Lasă! N-o să priceapă niciodată ce spui tu, ei învaţă alte poveşti la şcoală. Istoria o scriu conducătorii după interesele lor. Apoi către mine: -Dacă le spui la şcoală că pe vecinul tău evreu l-a salvat de la moarte Mareşalul probabil te arestează. Ai învăţat la şcoală cine-i Mareşalul?

-Da.

-Mă mir! Aveţi poza lui în cartea de istorie?

-Nu, dar bunicile mele care au prins ambele războaie mondiale mi-au povestit multe. Domnul Lessen a făcut un semn şi doamna a adus nişte reviste şi almanahuri vechi. Atunci am văzut prima dată fotografii cu Antonescu. Răsfoind un almanah am dat şi de poza lui Stalin pe care îl vedeam de asemenea pentru prima oară.

-Ăsta ce caută aici?- a zis bătrânul mirat şi a smuls foaia apoi, cu răbdare l-a rupt pe tătucul popoarelor în bucăţele mici-mici.

Am spus mai demult că o carte cinstită şi acceptată despre mareşalul Antonescu nu o poate scrie decât un evreu. O personalitate puternică care se va putea ridica deasupra prejudecăţilor şi care va rezista presiunilor propriilor conaţionali.

Pe 15 noiembrie la librăria Sadoveanu se va lansa Mareşalul Ion Antonescu- o biografie, sub semnătura scriitorului Teşu Solomovici, o carte document de 812 pagini. Obsedat de peste 70 de ani de personalitatea mareşalului- de când copil fiind l-a întâlnit pe o stradă din Focşani şi şi-au intersectat privirile- scriitorul îşi deapănă propria experienţă de viaţă dar foloseşte şi un important fond arhivistic cunoscut sau mai puţin circulat, inclusiv jurnalul rabinului Safran, pe care mulţi evrei preferă să-l treacă sub tăcere.

Aştept cu nerăbdare cartea, pe care într-un interviu în ziarul Adevărul chiar domnul Teşu o numeşte o carte cinstită şi, sper ca Mareşalul să-şi regăsească în sfârşit locul în istoria românească. Nu albit politic, nu demonizat politically correct ci în toată dimensiunea personalităţii sale.

„Într-un fel îi datorez viata aceluiasi maresal Ion Antonescu si ca mine îi datoreaza lui Antonescu viata aproape toti evreii din vechiul regat”- afirma Teşu Solomovici într-o emisiune televizată, afirmaţie reluată şi în interviu, aici

 

Cine are urechi de auzit să audă!

Tentaţia este sursa multor rele, vicii, nenorociri dar şi o cale de progres şi devenire personală. Tentaţia te face să rişti, să lupţi şi să obţii. Alături de curiozitate, tentaţia te împinge înainte. Tentaţia puterii a fost motorul care a modificat de mai multe ori istoria şi harta lumii. Tentaţia puterii este prezentă deopotrivă la bărbaţi şi la femei dar dacă bărbatul s-a urcat pe cal ca să plece la luptă şi să-şi urmeze visul de putere, cu excepţia amazoanelor, adesea femeile au urcat în pat, ca să-i urce pe bărbaţi pe cai.

Astfel, decizia Elenei Udrea de a apărea în pictorialul din Tabu pare opera unor consilieri ori mediocri, ori duplicitari. Cu excepţia doamnei Margaret T, toate celelalte femei celebre îşi datorează cariera sau celebritatea bărbaţilor puternici din viaţa lor. Poate nu şi Madonna, dar nu este un exemplu fericit ales. 

Un consilier cinstit ar trebui să ştie, că oamenii aşteaptă de la doamna ministru performanţe asemănătoare ministrului Dezvoltării Regionale din Polonia, doamna Elzbieta Bienkowska.

În facultate, un coleg s-a uitat îndelung la fotografia mea din carnetul de student apoi a spus serios: dacă ai avea puţină chelie ai fi leit Napoleon. Profesorul nostru de istorie, scriitorul Vintilă Corbul, a trecut pe hol în acel moment şi, auzind discuţia, a privit şi el fotografia:

-Da, asemănarea este evidentă!- a confirmat el şi inima mea a început să bată zănatecă, să-mi sară din piept. Numai că- zice marele scriitor după o pauză bine calculată- ţine minte că, baba, dacă avea mustăţi, era general!

Aşa că, stimată doamnă ministru, cu sau fără rochia lui Margaret T, pentru ieşirea din criză noi vrem să fiţi o ministresă de valoarea doamnei de fier şi nu doar să arătaţi ca ea.

Cine are urechi de auzit, să audă!