Coincidențe și chiloți de campanie


Aveam de gând să nu scriu nimic legat de năstrușnica noastră clasă politică în această perioadă fiindcă începe campania electorală și spectacolul va fi asigurat de combatanți. Dar cum să te abții, când domnul primar Onțanu, general al Armatei, își începe campania electorală în Bamboo cu o prezentare de modă de… chiloți bărbătești? Probabil că  magia chiloților marca Botezatu ar trebui să șteargă din mintea celor 3500 de doamne pierderile salariale de 25%, invitatele fiind funcționare din primărie și cadre didactice din sectorul 2 al capitalei. După ce, acei streapperi musculoși, bronzați și uleioși, echipați doar cu chipie de aviatori și chiloți au încins sângele doamnelor, s-ar putea ca domnul Onțanu să aibă surpriza că primar în sectorul 2 să fie votat… Botezatu.

Și dacă tot ziceam de salariile bugetarilor, deși tehnic suntem în recesiune, după cum declară domnul Drăgoi, ministrul de finanțe, preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în Parlament, că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie „reîntregite” salariile bugetarilor.

Ca de obicei, grăbit să nu scape ocazia, Oltean ne ia de proști încă o dată : “Reîntregirea salariilor în luna alegerilor este o coincidenţă cerească”

Tehnic vorbind, cerească este, dar nu-i coincidență ci voință!  Fiind voința lui Zeus, evident că e cerească!

 

14 gânduri despre &8222;Coincidențe și chiloți de campanie&8221;

  1. Hai ca am ras! Prorocul Olteanu vine si el cu pilde de premergatoare coborarei din CER a Campaniei! Sfanta Campanie de Primavara! 🙂
    Datoria de a gasi nu coincide cu sursele de lapte si miere! Am mai zis io ca cel putin in 2012 , an bisect de felul lui, nu vom mai fi crizati de criza ci de Promisiuni! 🙂

  2. CER ca pomenile electorale să fie interzise prin lege!
    Pentru că politicienii au promis dar nu s-au ținut niciodată de cuvânt, nici unii, nici alții, să nu mai votăm pentru promisiuni SF ci pentru ce au făcut, reprezentat, furat PÂNĂ ACUM.

  3. E totusi an electoral!
    http://www.ziare.com/social/salariu/isarescu-si-ungureanu-au-cazut-de-acord-ca-salariile-marite-cresc-economia-1155191
    Draga mea pana nu vom o lege electorala caudina de tip managerial, ce promit sa fac si ce am facut si de la punctul X neonorat din agenda ta politician, hai pa, nu se va misca nimic nicaieri decat fonduri, vorbe, manipulari grosolane si interese transpartinice!
    Eu sunt adepata mertocratiei, ce te recomanda pe tine gargaragiu politician X sa te votez, spune-mi ce ai facut , ce vrei sa faci ca sa vad daca te votez!

  4. Eu n-am intrat pe documente oficiale să verific, dar Nils Sneker spunea zilele trecute pe un post de televiziune că pentru un km de șosea la Brăila s-a plătit doar 15% din prețul plătit pe km de șușea la Suceava. Trecând peste coincidența Brăila-Suceava, niciun organ al statului n-a tresărit, nimeni n-a pornit nicio cercetare.

  5. Nea Niels Smeker oricum e un tip care se vrea Kusher!
    Conform propriei caracterizari Niels Schnecker stie 9 limbi ( din care 3 limbi materne), are 4 cetatenii (romana, germana, americana si israeliana), este colonel in retragere al US Air Force si fost pilot pe F-16, are centura neagra la Kung Fu si grad important in masonerie. Asta afirma el in CV! Noi insa am aflat ca, de fapt, a fost: docher, controlor de autobuz in New York, stivuitor de marfa in supermarket. Din CV-ul SF publicat de Schnecker, mai reiese ca in 1978, cind acesta ajungea in Israel, mai urma (prin teleportare, probabil!) si cursurile Universitatii de Drept din Sorbona-Franta, obtinind “masteratul in drept International, relatii economice internationale”. In 1983 se muta la Frankfurt (din plictiseala?), pentru ca in 1985 sa se “stabileasca in California, ca avocat-colaborator al firmei Chula & May”. Din 1987 pina in 1989, Niels zice ca “a lucrat in calitate de consilier special la Casa Alba, in Administratia Reagan” (aici, pare-se, a copiat minciuna unui alt escroc, Sorin DOBIRCIANU, fost ofiter SRI din Prahova, dat afara din sistem pentru furt de dosare clasificate, si care se prezinta ca fiind “consilier” la Casa Alba dar n-a calcat in viata lui in Washington!). Perioada 1990-1992 o petrece “intr-un safari in Africa de Sud”, iar din 1992 “revine in Romania ca director-asociat al propriei firme ( Schnecker Van Wyk & Pearson )”. De aici, totul devine real, cununindu-se in Romania, nasi fiind Andreea Esca, vedeta ProTv si sotul acesteia, Alexander Eram. In perioada 1993 – 1994, Niels are o ascensiune fulminanta devenind consilier al ministrului Transporturilor, dl. Paul Teodoru si un apropiat al secretarului de stat Serban Mihailescu, cunoscut sub porecla de Miki Spaga. Miki Spaga ( originar din Ploiesti ) si Radu Silaghi, ii fac cunostiinta cu lt.col Sorin Stoicescu ( vecin in copilarie cu Miki si cu Aleodor Frincu, pe atunci inginer de exploatare la aeroportul Otopeni ), o persoana considerata cheie din aviatia civila, de pe urma careia Niels va profita din plin. Pe loc, Schnecker isi face o firma cu ginerele lui Bebe Ivanovici, sef al comisiei revolutionarilor, deputat FSN si apoi presedinte al consiliului judetean Ilfov si membru in CA al aeroportului international Bucuresti-Otopeni. Firma lui, care a lucrat pina in 1998, exclusiv cu colonei MApN ( de exemplu Constantin Tudose, loctiitor al comandantului Flotilei prezidentiale si coechipierul elicopterului lt.col. Vasile Malutan, in 22 decembrie 1989, pe sediul CC, iesit la pensie si numit director al aeroportului civil Otopeni ) s-a ocupat cu importul de tigari introduse in tara mai mult sau mai putin legal, prin aeroportul Otopeni si s-a numit VNG de la initialele Viorel, Niels, Gheorghiu. Apropo, pe partenerul lui Niels il chema Viorel Gheorghiu ( fost CI-st la fabrica de avioane de la Baneasa, cunoscut ulterior ca deputatul cu BMW-ul ):

Lasă un comentariu