În urmă cu aproape 30 de ani comerțul socialist intrase în criză. Mama trebuia să meargă la o nuntă. Săptămâni întregi a colindat magazinele de încălțăminte fără spor: șlapi, teniși de Drăgășani, șoșoni de casă și gumari. Pierzându-și nădejdea, a început să bată centrele de comenzi ale cooperației meșteșugărești, dar modelele oferite, cu bot de rață și tocuri groase, pătrate de 3-4 centimetri erau mai potrivite pentru înmormântări decât pentru ocazii fericite. La un cizmar bătrân pe care-l știa de foarte mulți ani, mama își încercă norocul:
-Vă dau târcoale de ceva vreme, dar aveți numai modele sobre, pentru contabile și învățătoare de țară. Vreau ceva elegant, pentru o nuntă. Dacă vă aduc eu modelul, îl puteți realiza?
-În două săptămâni vă fac orice model, dar numai din lac fiindcă alte materiale pentru fețe n-am.
Mama a luat o pereche de sandale din lac roșu și negru de la sora ei și i le-a dus meseriașului, cerând să-i inverseze culorile, partea roșie s-o facă neagră și invers, dar i-a desenat și mici modificări fiindcă mama era foarte talentată la desen și avea o înclinație nativă pentru eleganță, din fericire, moștenită și de fetele mele.
Peste două săptămâni sandalele erau gata și mama, îmbrăcată cu o rochie pe care și-a desenat-o și a cusut-o singură, și-a reconfirmat renumele din tinerețe, când era considerată cea mai elegantă fată din oraș.
Această lecție pe care am învățat-o de la mama în copilărie mi-a fost de mare ajutor într-o afacere de acum zece ani. Aveam de făcut o lucrare de 55000 de dolari, prima de acest fel din viața mea, era un domeniu nou și puțin cunoscut pentru toată lumea, dar cum în câteva săptămâni prețul materialelor a crescut între 8 și 10%, Europa era sub ape și transportatorii mergeau pe rute ocolitoare, astfel că transportul se și dubla uneori. Bașca era august și majoritatea furnizorilor erau în concediu, deci posibilitățile de achiziție erau limitate. Și, ca dezastrul să fie complet, euro a basculat practic dolarul, luându-i locul, și m-am trezit că importând din Grecia anumite repere aș fi pus câteva mii de dolari din buzunar, mai precis vreo 18000 de dolari. Iar să denunț contractul era imposibil, penalitățile de întârziere erau de 7% pe zi și, cine a făcut afaceri cu Herr Dobrița, personajul meu din Comisia Zurich, știe că acesta era maestru să-și îngroape colaboratorii. Practic, așa cum era contractul făcut, din cele 35 de repere pe care trebuia să le aduc în 12 zile, măcar cu unul dacă întârziam, calculând penalități de 7% pe zi la toată suma, în 14 zile de întârziere însemna să aduc toată marfa gratis. Am renunțat să mai import din Grecia, apelând la un reprezentant local al unui furnizor din Anglia. Acesta a acceptat să-mi debiteze din fabrică materialele exact la dimensiunea solicitată de mine, ceea ce nu accepta niciun alt furnizor european la acea dată, astfel că la același preț unitar am eliminat pierderi de 33%. Pentru niște profile de aluminiu care erau 4,6 euro pe ml în Grecia, am proiectat o matriță pe care am comandat-o în Germania pentru un cost de 500 de euro și am extrudat în țară aluminiul cu 0,5 euro pe ml. La 2500 de ml a meritat. Am comandat și anumite garnituri în țară, astfel că, chiar dacă am plătit anumite matrițe fiindcă produsele erau atipice, costul a fost mult mai mic în comparație cu prețul de import. Astfel, am reușit să salvez acel contract care părea să mă îngroape și am făcut și un profit modest, dar suficient cât să dau o raită prin Europa- un circuit de 30 de zile. Este drept, am profitat de o invitație și o săptămână am huzurit pe cheltuiala unei firme colaboratoare, din altă sferă de activitate.
Două probleme, o singură soluție- tenacitatea- indiferent dacă îți dorești sandale de lux, un hectar de policarbonat, profile de aluminiu sau chedere atipice de 60 de mm.
Astăzi am văzut sandale în dulapul mamei și nu m-am putut abține să nu le admir încă o dată, apoi le-am făcut și un set de fotografii. Tenacitatea și simplitatea prin care și-a câștigat mama dreptul la eleganță în cenușiul comunist a fost pentru mine o lecție, să amân depresiile și disperările și să pun mâna la treabă pentru a identifica soluții și a rezolva probleme. Oare mai există în țară cizmari care să știe meserie și să realizeze astfel de bijuterii? Pentru că într-o țară de filozofi și de vedete, oricum se vor schimba timpurile, pe lângă eternele clase privilegiate, pe lângă moștenitorii de partid și de stat vor rezista și cei capabili să producă ceva, cu mintea și cu mâinile lor. Ar fi bine să mai existe meseriași pricepuți în această țară, pentru că dacă atelierul lumii, China, va da faliment la un moment dat, să nu rămânem desculți și în… turul gol!
Doina Popescu Brăila 