Cap de robot

M-am  prins demult că poliţiştii opresc mai des şoferiţele în trafic, aşa că de câte ori plec singură la volan pe distanţe lungi îmi trag o şapcă de baseball şi şmecheria ţine. Mă întorceam din delegaţie de la Bucureşti pe la trei dimineaţa. Scap de controale pe traseu şi la intrarea în oraşul meu mă opreşte vechea mea cunoştinţă, un poliţist scund, cam fără gât, căruia îi ziceam Cap de robot. Tipul era chiar băiat de treabă de felul lui. Opresc fără emoţii.

-Bă, ca să nu-ţi frig o amendă-n ceapa mă-sii, să le zici la şefi să-mi aducă o agendă! Asta s-a rupt, în ceapa mă-sii!- zice arătând o agendă ferfeniţă. Dacă nu-mi trimit, când îi prind îi fut! Se gândeşte puţin, apoi bate în retragere: bă, să nu le zici la boşi că le-am zis chestia aia, că-mi găsesc dracu’ beleau! Ai auzit? Ia scoate dreacu’ şeapca aia să-ţi văd mecla! Te ţin minte, să-ţi iau carnetul cu prima ocazie dacă mă torni!

Mă prind că nu m-a recunoscut şi scot şapca.

Cap de robot se pierde cu firea.

-Săru’ mâna, doamnă! Îmi vine să-mi mănânc agenda de ruşine! Puteţi să mă faceţi cum vă vine la gură! N-am nici un drept să mă supăr!

-Cap de robot!- zic eu.

-Cuuuum?

-Cap de robot! Gata! Am făcut unu’ la unu’!

-Cine-i Cap de robot?

-Tu!

-Doamnă, săru’ mâna! De mic mi-am dorit şi io o poreclă mişto da’ nu s-a lipit nimic până acum. Sunt mort după filmele cu roboţi! Să nu-mi mai ziceţi altfel decât Cap de robot! Săru’ mâna.

De atunci m-a salutat cu eleganţă fără să mă mai oprească niciodată. Dacă treceam destul de aproape de el striga jovial: Cap de robot vă salută! Săru’ mâna! Eram aşa, un fel de amici din viteza maşinii.

Dar, la un moment dat Cap de robot a dispărut.

Acum, cine ştie, la câţi au plecat prin străinătate sau în fosta Iugoslavie, nu era de mirare.

Într-o dimineaţă citeam ziarul pe o terasă cu o cafea în faţă. Ochii îmi cad pe un ferpar din care zâmbea jovial Cap de robot: se împlineau doi ani de când fusese ucis în timpul serviciului, călcat de un şofer beat. 

Am rămas fără aer. Mă durea în piept şi cafeaua devenise amară. Cap de robot chiar fusese o figură simpatică. Peste masă s-a aplecat un cunoscut:

-Ha, ha! Soarta! Un poliţist mort este cel mai bun poliţist! Bra-vo!

Am smucit ziarul şi cafeaua s-a vărsat pe pantalonii individului.

-Ai făcut-o intenţionat?- zise nevenindu-i să creadă.

-Soarta, amice! 

-Să nu-mi zici că-ţi plac poliţiştii?!

-Îmi plac toţi oamenii cu umor, cu bun simţ şi care ştiu să-şi asume greşelile! Fără să fie impecabil, Cap de robot a fost un tip!

-Aha, deci ai făcut-o intenţionat!- zise şi plecă ofticat.

Au trecut câţiva ani de atunci. Astăzi am stat la rând să cumpăr covrigi. În faţa mea, la două persoane, un tip care-a luat un şir întreg a întins doi covrigi  unui bătrân. Uite: să fie de sufletu’ lu tata şi a lui Cap de robot.  

Surprinsă, l-am privit cu atenţie: era tipul cu pantalonii pătaţi de cafea!  L-am tras de mânecă.

M-a privit trist: -Te-am înjurat toată ziua pentru pocinogul cu cafeaua. Seara mi-au picat iar ochii pe ziar şi l-am văzut bine pe Cap de robot.  Am fost colegi de bancă  în şcoala generală. Era un tip plin de umor şi un prieten de nădejde. Îmi dădea mereu să mă plimb cu bicicleta lui. Am pierdut legătura şi el şi habar n-aveam că s-a făcut poliţist. Pe terasă nu l-am recunoscut din cauza uniformei şi a căciulii. Îl visez mereu.

V-am mai văzut pe stradă dar mi-a fost ruşine să vă zic c-am fost măgar! Mi-aţi oferit o cafea pe cinste! Singura pe care n-o s-o uit toată viaţa!