Dansând în picioarele goale


Am citit în ziarul Obiectiv despre publicarea unui volum de poezii al „unei femei dispărute de 11 ani de-acasă, Adriana Sitaru”

Am cunoscut-o în anii de liceu pe Adriana. Era elevă la clasa de filologie dar, chiar dacă eu eram la mate-fizică, am cunoscut-o bine.

Adriana era aproape imaterială. Îi intriga pe cei cu care discuta, îi enerva pe profesorii concreţi şi obtuzi. Era croită altfel: respira poezie.

Brunetă cu ochi mari şi negri, neliniştiţi, Adriana avea o fluiditate în mişcări şi adesea mersul i se transforma în dans, acompaniindu-i şoaptele de poezie.

Toate ciudăţeniile ei, din punctul meu de vedere acceptabile la o artistă, îi şocau pe pragmatici dar mie-mi era dragă şi vedeam în ea o mare poetă.

I-am adus un caiet cu poeziile mele şi deschizându-l, a început să citească cu voce tare, pe bulevard:

„Şi nimeni nu-mi spune dacă-n cer, începe sau se termină un plop stingher…”

A închis caietul, mi l-a înapoiat şi mi-a spus:

-Cu toată matematica şi avioanele tale, noi suntem la fel! Acest vers, fără să am habar că şi matematicienii au aceleaşi frământări, l-am scris şi eu în poezia Copacul! Gândeşte-te! O matematiciană riguroasă şi-o poetă zăludă scriu poezii în aceeaşi manieră şi cu aceleaşi metafore de parcă nu ne mai ajung cuvintele. Am să dansez pentru tine!

Eram pe bulevardul Cuza, în dreptul Protoieriei şi fiind ora de terminare a cursurilor la Bălcescu, scuarul era foarte animat.

Adriana s-a descălţat, nu purta şosete şi, ca şi când am fi fost doar noi două, a început să danseze în jurul meu, cântând o poezie tulburătoare:

„Pomule din cer, pomule stingher…” Nu ştiu dacă poezia o avea deja compusă sau a versificat atunci spontan dar gestul ei, considerat bizar sau nebunesc pentru trecători, mie mi s-a părut fascinant.

Dansul, un zbucium de mare amplitudine, a ostenit-o. Avea lacrimi mari pe obraji dar energia consumată în dans îi lăsase chipul senin.

Poeta zăbovea foarte puţin în lumea noastră concretă. Glisa firesc în lumi numai de ea cunoscute.

Adriana era ca un înger venit din altă lume, să ne rupă de material şi să ne aducă poezia.

M-am mirat mereu că n-am mai întâlnit-o pe Adriana, i-am căutat numele prin librării, convinsă că visul ei de poetă va fi prins în scoarţele unei cărţi.

De 11 ani a dispărut de-acasă dar destinul ei de poetă s-amplinit şi i-a fost publicat un volum de versuri.

Eu sper ca într-o zi, Adriana să se întoarcă-n lumea noastră îngustă, în paşi de dans şi cu braţele pline de caiete cu poezii.

About Doina Popescu-Brăila

Cât deschizi ochii, cât iubeşti şi cât citeşti, atât eşti şi nimic mai mult! Dar, dacă ai copii şi dacă scrii, mai ai o şansă. Am publicat nouă cărți dintre care șapte romane: Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Ardei iuți, Pisica cu papion, Fericire la preț redus, Dragoste și ciocolată, Terente-Zodia zmeilor și volumul Copilul Dunării apărut în anul 2015 și în varianta bilingvă, în traducerea Sabrinei Popescu, elevă, având 14 ani și jumătate la comiterea isprăvii.
Acest articol a fost publicat în RĂUTATEA LUMII. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

37 de răspunsuri la Dansând în picioarele goale

  1. amanda13 spune:

    salut Doina! emotionanta poveste! si eu am avut o asemenea prietena, o poetesa minunata despre care nu mai stiu nimic de cativa ani. nu cred ca a disparut de acasa, cred ca eu sunt cea care a disparut din tara si drumurile noastre s-au despartit…😦

    • Doina Popescu spune:

      Relaţia noastră era mai mult de amiciţie decât de prietenie. Eu eram mai concretă, Adriana era mai fluidă. Dar când aveam ocazia să stăm de vorbă ne făcea o mare plăcere şi ne simţeam bine împreună. Îmi spunea mereu cât o speria matematica şi cât de antipatici erau ţestoşii de la noi din liceu, genii matematice dar, în prezenţa mea se putea relaxa.

  2. Sorin spune:

    Povestea „geniului pustiu” este aceeaşi, indiferent de epoca în care se petrece!

  3. blue2403 spune:

    Adriana era aproape imaterială. ….
    Brunetă cu ochi mari şi negri, neliniştiţi, Adriana avea o fluiditate în mişcări şi adesea mersul i se transforma în dans, acompaniindu-i şoaptele de poezie.
    _____________________________________
    Crezi că Adriana ar avea loc aici?

  4. tibi spune:

    @ Doina

    Stii cum spune poetul : ” As vrea sa pipai si sa urlu : ESTE !”

    Am cautat zadarnic pe net o poezie de Adriana Sitaru. Ai tu macar una la indemina ? Pliiiz !

    • Doina Popescu spune:

      M-am ocupat în liceu, în clasa a XII de o revistă a şcolii care n-a mai apărut din cauza intervenţiei Securităţii şi materialele au rămas la proful de română în speranţa că va primi avizul anul următor.
      Voi căuta cartea în librării…
      Adriana scria… altfel…surprinzător. Cred că nu era poetă ci poezie. Trăia ca într-o transă şi cei din anturaj se grăbeau să o judece. Era considerată o ciudată dar nu se supăra: zâmbea…

  5. Paul Gabor spune:

    Imi plac festivalurile de dans. Pe orice viaduct s-ar desfasura ele…

  6. Doina Popescu spune:

    Şi dacă tot eşti pe aici, poate intri şi pe la Tibi, să vezi de ce merită să existe bloguri http://tiberiuorasanu.wordpress.com
    Când majoritatea blogurilor fac trafic având televiziuni în spate sau pedalând pe sex, fantezii cu lesbiene şi false dezbateri neoprotestante, iată că literatura de cea mai bună calitate se aşterne în 102 comentarii în mai puţin de 24 de ore.

  7. Dulce Deea spune:

    Splendidă postarea, Doinişoara! Aş citi şi eu versurile Adrianei Sitaru. Ai povestit atât de viu despre ea, încât am senzaţia că am cunoscut-o în realitate – care realitate? e doar un fel de-a spune… :):)

    • Doina Popescu spune:

      Când ai poposit prima dată „la conacul meu” am tresărit. Adriana purta nişte turbane din eşarfe şi Gravatarul tău cu bărbia graţioasă mi-a creat emoţii. Seamănă teribil cu Adriana. Voi căuta cartea în librării şi poate mă hărnicesc să postez câteva poezii. Nu promit un termen… curând…

  8. Gabriela spune:

    Exceptional! Nu cred ca e posibil sa existe o descriere mai potrivita pentru Adriana Sitaru.🙂
    Am avut privilegiul sa o cunosc in vremea adolescentei ei desi eram cu cativa ani mai mica.
    Chiar si cu naivitatea de atunci am avut impresia ca aceasta ciudatenie a ei este ceva mult mai profund. Iti multumesc pentru ca mi-ai amintit de ea. Astept si eu cu interes cateva dintre poeziile ei daca le gasesti.
    Am gasit pe net un articol din 1999 despre premiul obtinut de Adriana la concursul „Ronald Gasparic” care s-a desfasurat la Iasi. Ronald Gasparic, un alt brailean, si un concurs care ii poarta numele sustinut la Iasi. Cumva ironic as spune.

    • Doina Popescu spune:

      Într-un tragic destin, artiştii de mare talent ai Brăilei mor tineri: Mihail Sebastian 34, Mihu Dragomir 45, poetul Ronald Gaşparic sub 20 de ani, Carmen Cozea, scriitoare de SF şi inima cenaclului SFera 26, poetul şi ziaristul Emil Mangiurea în jur de 30 ca şi Adriana Sitaru şi din păcate lista nu se încheie aici.
      În mod ironic şi eu care iubesc atât de mult Brăila, probabil că lansarea romanului DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ o voi face întâi la Galaţi şi abia apoi în oraşul meu.
      Brăila se pare că nu-şi asumă artiştii, rămânând o mamă vitregă cu aceştia. Pentru că totuşi există nişte autorităţi locale responsabile de cultură, se fac nişte palide parastase culturale artiştilor dispăruţi. Pictoriţa Emilia Dumitrescu se pare că şi-a donat colecţia primăriei şi a murit în sărăcie lucie. Iubitul actor Ştefan Mihăilescu-Brăila a murit într-o sărăcie strigătoare la cer dar acum o stradă-i poartă numele.
      Aşa că prima carte de vizită a fascinantului oraş dunărean se conturează doar în ştirile de la ora 5 prin interlopi, bătăi cu săbii, proiecte nerealizate, spânzuraţi şi bătrâne tâlhărite.

  9. laura.d spune:

    cum a murit carmen cozea? o cunoscusem vag prin anii 90,stiu ca era talentata,am plecat din tara prin casatorie in 2000 si am citit pe nett prin 2007 ca ea murise inca din 96,am ramas surprinsa…..habar nu am avut…am ramas socata si trista….ce s-a intimplat cu ea?

    • Doina Popescu spune:

      Se pare că i-a explodat inima. Mi se pare îngrozitor de nedrept, avea doar 26 de ani…

      • laura.d spune:

        Dumnezeule…ce am citit…la 26 de ani? ma infior…avem aceeasi virsta…o cunoscusem prin 94/95-(cred)aveam si un prieten comun care lucreaza (inca) la tv,el facea pe atunci emisiuni impreuna cu ea la Braila,of..lucrurile astea totusi fac parte din viata..imi pare sincer rau ca nu a trait mai mult,ca s-a stins asa de tinara…multumesc ptr.raspuns.

        • Doina Popescu spune:

          Am cunoscut-o când avea 13 ani, în tabără în Apuseni. Nu-mi amintesc ce problemă a fost cu patul ei, probabil s-a rupt, şi deşi era împreună cu colegele de clasă, a preferat să doarmă cu mine care eram cu doi ani mai mare. Mi-a spus povestea vieţii ei în amănunt. Avea un tată vitreg excepţional pe care-l iubea şi o mamă mondenă pe care o judeca cu multă maturitate şi discernământ. Şi pe fratele ei, deşi numai de mamă, îl iubea enorm. Trăirile ei erau la maxim. Avea talent de povestitoare dar s-a îndreptat spre proza SF. Era o formă de a nega viaţa pe care o trăia şi de a se refugia într-o lume considerată de ea perfectă. Odată cu plecarea ei în Ursa Mare mulţi au pierdut o prietenă dar literatura română a pierdut un talent indiscutabil.

  10. laura.d spune:

    ca sa-ti onorezi prietena si sa-i duci memoria mai departe cel mai bun lucru este sa scrii mai mult despre ea,cu poze,cu amintiri cu alte lucruri prin care oamenii o pot cunoaste si mai bine,daca dai un simplu clic pe nett nu gasesti nimic despre ea,doar niste detalii reci,searbede „s-a nascut…a murit…la data de…” si putin despre munca ei…dar nu este totul!daca a fost prietena ta atunci sufleca-ti mïnecile si apuca-te de lucru,scrie,scrie despre ea asa cum nimeni nu a scris,cu fotografii cu desenele ei -daca ai aprobarea familiei..etc-si du-i memoria mai departe.De venit ea nu mai vine inapoi dar tu ai ceva ce nimeni nu-ti poate lua : AMINTIRILE ,fa ceva cu ele,nu le pune in ierbar ….iti doresc sa reusesti!

  11. Doina Popescu spune:

    Din păcate fotografii nu cred că mai am. În ’91 mi-a fost spartă casa imediat după ce m-am mutat şi nu apucasem să despachetez toate cutiile. Aveam lucrurile ambalate în cutii de televizoare color şi ţigări Marlboro şi cretinii de hoţi mi-au furat o mulţime de lucruri inutile pentru ei dar cu mare valoare sentimentală pentru mine. Se pare că mi-au luat şi baxul cu albume foto, aşa se face că în afară de câteva poze rămase pe la mama sau pe la sora mea, nu mai am fotografii dinainte de ’91.
    Şi ar mai fi ceva!
    Nu tot ce mi-a povestit ea despre… o parte a familiei ei se poate publica pe net. Probabil că aş produce multă amărăciune cuiva, aşa că mai bine tac.
    Evident, m-am gândit adesea să folosesc povestirile ei ca parte a unui roman dar folosind alte nume. Probabil că o voi face curând.

  12. NU POT SA CRED!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    DESPRE ADRIANA NU SE MAI STIE NIMIC?????????????
    Am fost acasa la Adriana Sitaru. Fusesem invitata la Casa de Cultura din Braila, la o festivitate!( nu mai retin exact anul?!?! 1990-1992?)…I-am cunoscut pe parintii sai.
    Am stat cateva zile la Braila si pentru ca eram cazata la un hotel, imi amintesc de Adriana ca a stat tot timpul cu mine. Era o fiinta superba. O cunoscusem in festivalurile nationale de literatura… Desi despre talentul meu se vorbea/scria la superlativ si, pe alocuri simteam ura multora si invidia sau chiar amenintarea (…) avand un condei ascutit, cu toate acestea eu, simteam/vedeam in Adriana Sitaru o poeta absoluta si o competitoaredar nu o invidiam!Ea stia! O admiram si o respectam pentru talentul ei nu pentru viata ei personala… Adriana Sitaru era un nume! Este! Era spontana! Era poem! Era modesta! ERA?????VREAU SA SPUN CA ASA AM CUNOSCUT-O. Era un OM superb, judecata parca cu prea multa asprime pentru un nonconformism evident dar bland, inofensiv in fond!, pentru o conduita DIFERITA de a celorlalti, si care, parca, imi provoca permanent dorinta de a o apara!!! O vreme mare…am tot sunat-o la Braila, acasa la ea, la parinti, dupa aceea nu am mai pastrat legatura pentru ca… parca plecase din casa parinteasca… se casatorise?!?!?! Nu mai locuia la parinti, acolo unde telefonam eu…
    NU POT SA CRED CE AUD/CITESC AICI!!!!!!!!!!!!
    Simt o mare sfasiere si o mare neputinta ca NU POT DA DE ADRIANA. Aveti vesti totusi??? Parintii ei pot fi contactati? vioricaungureanu@yahoo.com este adresa mea de mail. VA ROG, daca totusi aveti vesti despre Adriana, scrieti-mi doua randuri.

  13. Onorata Doina Popescu !!!
    NU POT SA CRED!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    DESPRE ADRIANA NU SE MAI STIE NIMIC?????????????
    Am fost acasa la Adriana Sitaru. Fusesem invitata la Casa de Cultura din Braila, la o festivitate!( nu mai retin exact anul?!?! 1990-1992?)…I-am cunoscut pe parintii sai.
    Am stat cateva zile la Braila si pentru ca eram cazata la un hotel, imi amintesc de Adriana ca a stat tot timpul cu mine. Era o fiinta superba. O cunoscusem in festivalurile nationale de literatura… Desi despre talentul meu se vorbea/scria la superlativ si, pe alocuri simteam ura multora si invidia sau chiar amenintarea (…) avand un condei ascutit, cu toate acestea eu, simteam/vedeam in Adriana Sitaru o poeta absoluta si o competitoaredar nu o invidiam!Ea stia! O admiram si o respectam pentru talentul ei nu pentru viata ei personala… Adriana Sitaru era un nume! Este! Era spontana! Era poem! Era modesta! ERA?????VREAU SA SPUN CA ASA AM CUNOSCUT-O. Era un OM superb, judecata parca cu prea multa asprime pentru un nonconformism evident dar bland, inofensiv in fond!, pentru o conduita DIFERITA de a celorlalti, si care, parca, imi provoca permanent dorinta de a o apara!!! O vreme mare…am tot sunat-o la Braila, acasa la ea, la parinti, dupa aceea nu am mai pastrat legatura pentru ca… parca plecase din casa parinteasca… se casatorise?!?!?! Nu mai locuia la parinti, acolo unde telefonam eu…
    NU POT SA CRED CE AUD/CITESC AICI!!!!!!!!!!!!
    Simt o mare sfasiere si o mare neputinta ca NU POT DA DE ADRIANA.
    Aveti vesti totusi despre ea??? Parintii ei pot fi contactati? VA ROG, daca totusi aveti vesti despre Adriana, scrieti-mi doua randuri. VREAU SA AFLU CA TRAIESTE!

    • Doina Popescu spune:

      Aş vrea să vă pot da o ştire despre Adriana dar poate trebuie să mai avem puţină răbdare. În sufletul meu sper ca Adriana să apară într-o zi cu un caiet plin de poezii superbe. Poate este doar o dispariţie… creatoare. Refuz să mă gândesc la ceva tragic şi definitiv. Mă bucur mult să aflu că există oameni pentru care Adriana a existat prin dimensiunea talentului ei.
      Între timp vă sfătuiesc să sunaţi la Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” din Brăila. Doamna Luminiţa Dascălu, bibliotecară la această instituţie şi poetă a scos volumul de versuri al Adrianei. Dânsa are numărul de telefon al mamei ei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s