Domnul Ilie Zanfir, directorul bibliotecii VA Urechia, unul din cei mai mari manageri în domeniul cultural ai momentului, după evenimentul de săptămâna trecută când i-a avut la Galaţi pe doamna critic literar Ioana Pârvulescu şi pe domnul Liiceanu, săptămâna aceasta „a comis-o” iarăşi, avându-l invitat pe Mircea Cărtărescu.
Cu aerul cunoscut de student, Mircea Cărtărescu s-a aventurat să răspundă întrebărilor din public.
În dorinţa firească de a-şi proteja invitatul, domnul director mi-a atras atenţia să fiu foarte scurtă, aşa că m-am mulţumit doar cu două întrebări despre prejudecăţi.
Prima a fost despre condiţia femeii în lumea scriitorilor şi despre traiectoria pe care ar fi avut-o Mircea Cărtărescu dacă ar fi fost femeie. În timp ce puneam întrebarea, mi-am dat seama singură de jumătate din răspuns, aşa că am răspuns chiar eu, spre hazul celor din sală: cu siguranţă, cartea „De ce iubim femeile” s-ar fi numit „De ce minţim bărbaţii” …
Domnul Cărtărescu mi-a răspuns zâmbind că nu exclude posibilitatea să se fi numit tot… „De ce iubim femeile”, fiindcă… se poartă, apoi a dezvoltat subiectul legat de condiţia femeii în lumea scriitorilor.
Trebuie să recunosc că răspunsul franc şi argumentat nu mi-a dat niciun motiv de cârcoteală, aşa că am trecut la întrebarea a doua: romanul poliţist presupune un volum uriaş de cunoştinţe, ingeniozitate, este un roman viu: de ce există prejudecăţi faţă de romanul poliţist când, în realitate, se scrie cel mai greu?
Poeta Angela Baciu a pus două întrebări legate de prezenţa scriitorului Cărtărescu în spaţiul european, a primit răspuns la ele, iar eu m-am ridicat şi am spus:
-Mulţumesc că nu mi-aţi răspuns la întrebarea legată de romanul poliţist: prejudecata a fost demonstrată!
Domnul Cărtărescu a zâmbit frumos şi s-a scuzat că a uitat, apoi mi-a răspuns la întrebare. M-am bucurat că n-a uitat s-o amintească pe doamna romanului poliţist românesc, Rodica Ojog-Braşoveanu, apoi ne-a spus că în Suedia romanul poliţist este pe locul întâi ca importanţă. A recunoscut că există această prejudecată şi mi-a dat un răspuns care-l califică pe scriitorul Cărtărescu drept un tip de nota zece.
La plecare l-am invitat la Brăila dar mi-a spus că se teme de… Cuţitarii de la Brăila!
Am promis că-i voi trimite pe e-mail această mică poveste ca să-l mântuim de frică. Frică de… Cuţitarii de la Brăila…
Doina Popescu Brăila 
Bravo nouă! La amândoi!
Atunci, şampanie să fie !
Şi, să vie Bazarcă ! 🙂
Udăm noul meu volum „Legendele Dunării. La Brăila”?
DA ! Îl botezăm ca pe nave = cu şampanie.
La nave se sparge şampania de carena vasului: caroseria mea este destul de şubredă ca să reziste la o sticlă de şampanie!!!
Am spus ” îl botezăm ca pe nave.
NU identic.
Bem şampania, apooooi, spargem sticla numai în capul idioţilor care nu pricep. 😛
Se aprobă!
Apropo.
Mă toooot uit la karma aia a mea, care este atît de faină, că a crescut pînă la 2449,42.
Cum a crescut, habar nu am. La ce îmi foloseşte, nu ştiu, dar.
Îmi vine să cred că, dadatroll este un individ care de fapt mă iubeşte şi, are influenţă asupra lui Mircea. 😀
Mă promovează deşi, eu l-am cam oropsit. 🙂
Eu i-am oprit ultimile trei comment-uri şi nu le dau drumul până nu-l trimite pe nunutroll să mă îmblânzească. Deşi astăzi după vizita lui Mircea mă gândeam să-l eliberez, uite că am şi eu o hachiţă: îl aştept pe nunutroll.
Idee:
-poveste pilot Cuţitarii de la Brăila,
-continuare cu poveştile pline de candoare ale lui Niţă, legendele Dunării
-închidere dramatică pe Povestea Răducanului care, pun pariu cu oricine, va deveni una dintre cele mai frumoase poveşti ale Brăilei şi de ce nu, ale românilor.
Nu ştiu dacă se va întâmpla ori ba în timpul vieţii mele, dar se va întâmpla cu siguranţă. (Răducanu chiar este fratele mai mare al lui Niţă)
e-mail
Citesc acum. Răspund mîine. OK ? Noapte bună !
Am răspuns şi aici, şi pe mail.
Aici, se pare că am intrat la spam de două ori. 😛
Tîmpitul acesta de wp zice că ma repet dar, mesajul meu nu ştiu unde este.
Ideea este că citesc mailul acum dar, răspund mîine. OK ? Noapte bună !
Buna ziua si azi , bre !
Tibi,
ca sa-ti fac in ciuda iti scriu tot la Doina pe blog, na si sac !
La Dadatroll voiam sa ma refer, iti spusesem inca de la aparitia lui la tine ca e un tip haios care face misto de cei care nu stiu sa scrie romaneste dar se dau hutza pe toate blogurile, asa, de sanchi.
Nu m-ai crezut , poate si pentru ca tu esti un tip care a citit mult, nu-i asa, si fiind si un pic cam exagerat de suspicios cu privire la infractorii….astiaaaa…curiosii introspectzi de pe bloaga ta , i-ai dat cu banarea in cap lui Dada .
Naspa!
Eu n-as fi facut o asa greseala de eroare impardonabila, zau !
Cu privire la cresterea ta in top ce sa spun ?
la mai mare !
prietenii stiu de ce.
O zi frumoasa !
ca la noi ploua de rupe .
Bună Luminiţa,
Îl las pe Tibi să-ţi răspundă şi mă duc la cealaltă intervenţie a ta.
Ziua bună doamnelor !
I-am răspuns luminiţei la mine pe blog, SÎC !
Şi ce nu am spus acolo, spun aici : trollul mă vizitează mereu, dar a învăţat săşi ţină fleanca. 😛
Şi, lumi, repet. Ai ceva de spus, ştii unde. Bine ?
Aici, comentăm la temă, pentru că slavă Domnului avem ce, chiar şi fără să fim nevoiţi să-i băgăm în seamă fie şi în lipsa lor, pe trolli. PUNCT pe acest subiect.
😀
Îmi place enorm să le văd pe femei rîzînd !
Este chiar manifestarea triumfului deplin al vieţii fericite ! 🙂
Şugubăţule! Citeşte noua postare: „Miss Popularitate”
Superb! He, he, asta îmi aminteşte de cursurile mele de Drept constituţional, de la care chiuleam programatic pentru a mă strecura la seminariile filoloagei de sor-mea, pe care Cărtărescu le ţinea în subsolul plin de poezie de la „Club Litere”… Era mijlocul anilor 90, îi citisem înainte Travesti-ul pe hârtie galbenă, de Humanitas, cumpărată cu ultimele alocaţii de licean, apoi, aprofundat, Levantul, Nostalgia şi Dragostea. Rar, în clubul de la Litere apărea şi cea pentru care scrisese o parte din poemele strânse în volumul din 94, devenită ulterior soţie legitimă. La ani distanţă am auzit că „tânărul Mircea” rămăsese acelaşi, îşi schimbase însă „muza” şi, pe chestia asta, depăşise rapid şi profitabil sterilitatea deranjantă ce-l îmiedica să-şi finalizeze faimoasa Trilogie… Nu l-am urât şi nici nu l-am judecat, însă am ascuns într-un colţ de memorie cenaclurile alea de subsol şi… l-am iubit mai puţin…
Oho, ce de amintiri! Cum ţi-a plăcut faimoasa Trilogie?
Volumele le-am citit la ani distanţă, cred că Aripa Stângă mi-a fost mai aproape decât Corpul… Cât despre Aripa Dreaptă, Orbitoare de-a dreptul, am perceput-o mai mult ca pe o încheiere izbăvitoare a unui contract cu editorul… E doar o impresie strict personală, nu am valenţe de critic dar… cam ăsta-i tabloul, tot ce-a însemnat la el operă de maturitate mi s-a părut scrisă în acea formă elaborată prin care îşi potenţează succesul comercial un scriitor întârziat prea mult sub reflectoare… Nu ştiu, dar… pentru mine, şi dincolo de 32 de ani Cărtărescu înseamnă, în primul rând, „Dragostea”, „Travesti”-ul, un pic de „Nostalgie” şi-abia apoi restul…