Şmecheraş virtual


Mânaţi de diverse interese, bani, trafic ori amândouă, diverşi băieţi, care se cred şmecheraşi, încearcă diverse tehnici de manipulare. Şi cum oamenii nu sunt proşti şi îi intuesc jocul, şmecheraşul intră în panică. Se repede să dea o corecţie celui care s-a apropiat cel mai mult de buba care-l doare. Metoda pumnului în gură nu este nouă şi de moralitate şi fair-play n-a auzit. Beţia traficului i-a şters demult astfel de noţiuni, aceasta în cazul în care le-a posedat cândva. 

Chiar dacă are o opinie declarată, se dezice de ea la îndemnul primului borfet cu care se coalizează. Şi cu seninătate, arată celor care-şi pierd vremea ca să-l bage-n seamă o cioară pictată stângaci pe post de porumbel.

Important este să deturnetze atenţia de la propria muscă pe căciulă ori de la ditamai găinaţul de porumbel ce i-a acoperit parţial vederea.

Ce-i mai simplu decât să jigneşti şi să arunci cu lături? În lumea virtuală care suportă orice, micul şmecher deversează.

Are vreo calificare? L-a întrebat cineva ? Evident, nu!

Vine cu argumente coerente? Pentru chestii complicate sunt necesare nişte minime condiţii: trebuie să fie de bună credinţă, să se priceapă şi să se documenteze. Nula!

Depăşit de situaţie, micul şmecheraş bate câmpii virtuali. Se simte detestat de comunitate, ştie că şi-a făcut publică o nefericită lipsă de caracter dar se ascunde într-o consecvenţă stupidă în spatele insultelor.

Te mai miri de Ceauşescu ori de alt lider politic că odată ajuns la butoanele puterii se comportă dictatorial?

Când un simplu administrator de bloc ori de blog se crede un mic dictator sau o sculă de manipulator nu te mai miri de nimic.

Update:

https://www.zoso.ro/mircea-popescu-este-cel-mai-influent-si-mai-destept-om-din-lume-si-din-romania/

http://www.blegoo.com/2009/11/05/trilema-buricului-gol/

Succesurile şmecheraşului

http://www.economie.ro/update/

Retardul anului 2009

https://sandydeea.wordpress.com/2009/03/24/blogule-probleme-mah/

 

Cu tupeu, Mircea Popescu fură primele 503 cuvinte ale articolului şi-l postează la el în blog sub formă de articol original dar mai mult decât atât, participă la un concurs de PA-uri cu el. Încheie PA-ul cu o frază luată tot de pe acest blog, din Bărbaţi în blogosferă.

https://doinapopescu.wordpress.com/2010/10/09/tupeu-de-plagiator/

45 de gânduri despre &8222;Şmecheraş virtual&8221;

  1. Ei, nu-l exmatriculează dar poate mai coboară scroafa din copac.
    Am sesizat şi eu dar cred că Ramon s-a referit la afişări, nu la unici.
    De peste gard lucrurile se văd întotdeauna fără patimă şi este bine. Din interior poţi avea mai multe informaţii pe care din lipsă de timp sau alte strategii, nu le expui complet.

    • Eu cred ca se vede din avion ca si-a pus poalele in cap, asa ca nu trebuie sa faci nimic, se vede din aeroplan lipsa lui de caracter. Trebuie sa te bucuri, e bun prilej de a vedea cine iti este prieten.
      Lume, lume!!!! Mare spectacol mare: Moartea dlui Popescu (blogheristica desigur). Dupa ce a facut circ, pune taxa la intrare, cine o fi prost sa plateasca???

  2. Când o paparudă de travestit şi-a propus să intre în lumea show-biz-ului a făcut tam-tam că a avut o legătură homo cu Mihai Trăistariu. Poveste de doi bani la care n-a pus nimeni botul.
    Acest Jeg, ca să atragă fraieri să plătească dejecţiile lui avea nevoie să atace pe cineva.
    Cum în rândul membrilor aveam popularitatea cea mai mare s-a gândit că dă lovitura dacă mă înjură pe mine. Dacă oamenii se bulucesc s-o citească şi s-o voteze pe Doina Popescu vor începe să plătească ca să vadă cum o înjură el pe Doina Popescu. Şi era evident că voi pleca de pe Fain şi-i voi face şi o importantă economie: karma înseamnă bani.

Lasă un comentariu