FERICIRE LA PREŢ REDUS

Femeia stătea prudentă pe bordură, la zebră,  aşteptând să treacă toate maşinile.

Microbuzul încetini şi şoferul îi făcu semn să treacă. Zâmbi amabilului şofer dar pe banda a doua, un şofer de Matiz ce vorbea la mobil o proiectă în aer şi Sofia căzu pe asfalt împrăştiată ca pe o jucărie stricată. Salvarea veni rapid dar şansele femeii se cam terminaseră.

Anton, o matahală de un metru nouăzeci şi 150 de kilograme urca scara spitalului gâfâind. Îl enerva că nevastă-sa fusese neglijentă taman acum când obţinuse bilete la Călimăneşti.

Îl găsi pe doctor care-i spuse grav să se pregătească pentru tot ce-i mai rău.

Privi cu ciudă spre salon dar nu mai intră. Pragmatic şi eficient cum fusese dintotdeauna, scoase ceva bani de la bancă şi cumpără sicriul cel mai ieftin şi toate rânduite pentru eveniment. Avea de gând s-o îngroape rapid şi să mai prindă câteva zile de staţiune. 

Cele 18 zile de băi s-au scurs dar Sofia se încăpăţâna să trăiască. Anton dădea târcoale pe la spital şi nu înţelegea de ce se face atâta risipă cu medicamente şi curent electric ca să pompeze câteva zile de viaţă într-o halcă de carne bătrână. Avea crize de furie cu gândul la hainele rupte la Casa de Pensii ca să-şi ia bilet la staţiune, ca să ce? Să risipească banii pe Apa Sâmbetei! 

După vreo trei luni în care Anton aştepta telefonul eliberator, iată că minunea se produse. Fu sunat de la spital:

-Bună ziua! Domnul Anton Stratulat?

-Da!

-Spitalul suntem! Veniţi să vă luaţi soţia!

-Săru-mâinile duduie! Să-ţi dea Dumnezeu sănătate! 

Anton chemă un taxi camionetă, avea vorbele făcute, încărcă sicriul ce stătuse trei luni rezemat de frigiderul din hol şi plecă la spital bucuros că aşteptarea a luat sfârşit.

Întrebă la poartă de unde se ridică morţii, urmări atent toate explicaţiile dar aleea spre morgă era blocată de nişte muncitori care executau o lucrare. Plecă spre birourile spitalului ca să găsească o cale să primească moarta.

Pe hol Anton duse mâna la inimă şi se sprijini de perete. În faţa lui, Sofia venea palidă dar surâzătoare.

-Trăieşti?-îngăimă Anton ca un cretin.

-După cum vezi! Nu te bucuri, bărbate? De azi înainte să-ţi găteşti şi să-ţi speli singur, măgarule! O dată n-ai deschis uşa salonului! Un măr nu te-ai îndurat să-mi aduci! Canalie de doi bani! Anton făcu cale-ntoarsă cu femeia supărată pe urme.

Ajunşi la camionetă, Sofia îşi puse mâinile-n şolduri:

-Bravo, bărbate! Copârşeu, ai! Te pregăteai să mă-ngropi! Să nu te mai prind la mine-n dormitor, băşinos ramolit! 

Sofia urcă lângă şofer şi Anton, la cele 150 de kilograme urcă gâfâind cu greu în camionetă  lângă sicriu.

Ajunşi acasă, Anton plăti cu jale şoferului cursa inutilă, luă sicriul în spate şi urcă în apartament.

Sofia udă florile, mâncă fără să-l bage pe Anton în seamă şi plecă la o vecină.

Peste două ore Anton căzu pe scări şi muri pe loc. Alarmată de vecini, Sofia chemă salvarea care constată decesul: infarct! Cu ajutorul vecinilor încercă să-l înghesuie pe Anton în sicriu dar nu fu chip. Era cu un cap mai mare decât sicriul. De altfel, nici de lat nu era destul. Se vede că fusese luat pe măsura ei care avea un metru şaizeci şi 50 de kilograme. Încercă să-l schimbe cu unul mai mare dar vânzătorul voia să facă încă o vânzare, nu o pomană, aşa că fu nevoită să cumpere unul mai cuprinzător. 

După înmormântare, Sofiei îi era oarecum să doarmă cu sicriul în casă şi-şi anunţă prietenele că are de vânzare un sicriu la preţ redus.

Rita era o zănatecă dar când avea o treabă de făcut, cântărea temeinic şi luat deciziile cele mai potrivite. Îi plăceau chlipirurile, stătea cu banii pregătiţi şi cumpăra când avea ocazia aşa că ajungea să nu aibă niciodată nevoie. Îşi zise că i-or mulţumi ginerii pentru aşa economie, aşa că nu ezită să cumpere sicriul la jumătate de preţ. Asta fusese viaţa Ritei: chilipir după chilipir! Fericire la preţ redus!

Peste un timp, când plecară Mateeştii la mare, după obicei, îi lăsară Ritei cheia să mai vadă de casă.

Rita avea o bună reputaţie în cartier şi era ceva obişnuit ca vecinele să-i lase cheia. Mai o floare udată, mai o ţeavă spartă,  nu se ştie niciodată!

Într-o dimineaţă, Rita primi telefon de la nepoata ei din America că este în vizită în România împreună cu logodnicul şi o va vizita chiar a doua zi.

După primele momente de bucurie Rita îşi aminti de sicriu. Dumnezeule! Natalia o ştie de trăznită dar logodnicul va fi şocat. Rita se decise imediat: nu avea decât să ducă cosciugul în apartament la Mateeşti pentru câteva ore şi problema era rezolvată. Aşteptă să fie pustiu pe casa scării, intră în casă la Mateeşti cu sicriul apoi aduse şi capacul. Îl puse pe masa din sufragerie cu capacul pe el şi se duse să facă pregătirile pentru musafiri.

Natalia, o femeie tulburătoare pe care n-o mai văzuse de când era un copilaş cu genunchii juliţi o copleşi cu daruri. Americanul era un tip bine, bazat pe portofel, aşa că Rita era de-a dreptul fericită.

Natalia închiriase o vilă la Cheia pentru două săptămâni şi insistă să meargă şi Rita: de nerefuzat!

Evident că a uitat de sicriu şi Mateeştii au avut un şoc când s-au întors dar, cea mai mare surpriză a fost când domnul Mateescu i-a oferit 200 de euro pe sicriu.

Întorşi de la mare, Mateeştii îşi găsiseră casa răscolită, laptopul, bijuteriile şi 4000 de euro într-un rucsac şi rucsacul în spatele unui hoţ mort în sufragerie lângă sicriu.  

La reconstituire s-a constatat că hoţul intrase pe geamul de la baie, jefuise dormitoarele aflate pe acelaşi hol cu baia şi în sufragerie dând cu ochii de cosciug făcuse infarct.

A vuit cartierul de aşa întâmplare, aşa că Mateescu a cumpărat sicriul norocos şi l-a închiriat vecinilor şi colegilor de serviciu care plecau în concediu. Şi-a scos banii investiţi din prima vară. Evident, şi Mateescu a putut pleca în concediu mai relaxat!