Scrisul ca formă de rezistenţă


Popescu, Doina. Comisia Zürich. Brăila : Torent Press, 2009

Dumnezeu era-n vacanţă. Brăila : Torent Press, 2010

Literatura poliţistă şi de suspans este prolifică în întreaga lume având deja un public fidel. În România numărul autorilor de gen este nesemnificativ probabil din cauza lipsei unor surse reale de inspiraţie, dar, după cum remarca George Arion, şi datorită lipsei de încredere pe care acest gen îl inspiră criticilor literari. Pe acest teren arid Doina Popescu ne surprinde cu două romane antrenante, de suspans, a căror acţiune se desfăşoară în vest, într-o lume mult mai credibilă desfăşurării conflictului. Doina Popescu este în primul rând, după cum singură se caracterizează, un spirit liber. Acest fapt poate fi constatat şi prin prisma lumii pe care o creează în volumele sale. Definit de autoare şi de critică drept un roman de acţiune, „Comisia Zürich” a incitat cititorii încă înainte de apariţie prin postarea câtorva capitole pe blogurile dezvoltate de Doina Popescu, unde acestea au suscitat interesul şi comentariile cititorilor deja fideli. Astfel, promovat încă înainte de lansare, romanul s-a făcut cunoscut în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus. Acţiunea romanului începe în România, spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial, unde două destine, personajele principale, două faţete opuse ale tipologiei umane, se intersectează. Dobritza întruchipează perfect tipologia eroului fără scrupule, dispus a recurge la orice mijloace pentru a se înavuţi, de la minciună şi şantaj până la înşelăciune şi crimă. În confruntare cu acesta se află Corvin, ţăranul cu suflet curat care îşi propune să facă cu orice preţ dreptate. Naraţiunea are un ritm alert, fiind întregită de un umor de calitate şi presărată de numeroase flashback-uri, traseele celor doi împletindu-se permanent pentru a pune în scenă confruntarea între bine şi rău. Finalul ne lasă în suspans cu promisiunea nemărturisită a unei continuări. Astfel, autoarea reînnoadă firul vieţii lui Dobritza în cel de-al doilea volum, care abia a văzut lumina tiparului, „Dumnezeu era-n vacanţă”. În noul context, evreul Dobritza nu îşi dezminte profilul deja conturat, îndeplinind aici rolul şantajistului, a celui care îi asigurase pe bani grei eroului principal, Martin, translatarea spre noua identitate. Martin Broneck, omul providenţial, copilul teribil, creierul financiar aflat în fruntea unei companii de succes este personajul central al cărţii. Întâlnirea cu Rona Capitano, scriitoarea de 19 ani aflată în căutarea unui sponsor care să-i finanţeze editarea romanului, alături de scrisoarea şantajistului Dobritza declanşează un întreg lanţ de întâmplări care te ţin în tensiune până la sfârşitul romanului. Martin este de fapt evreul Elias ascuns sub identitatea prietenului său Walter în Germania nazistă. Substituirea este prilejuită de moartea neaşteptată a lui Walter şi facilitată de familia acestuia care îi oferă lui Elias o nouă şansă de supravieţuire în regimul nazist. În postura de ofiţer SS, Elias trece aparent din calitate de asuprit în cea de asupritor, de fapt în cea de miel ascuns în tabăra lupilor. Întâmplările din trecut se împletesc cu cele din prezent prin intermediul personajului Ronei Capitano şi al romanului acesteia, autoarea apelând la tehnica naraţiunii în naraţiune, fără a pierde din fluenţa povestirii. Deşi acţiunea este plasată din start în vest, autoarea ne oferă surpriza descoperirii, în viziunea unor personaje, a unei Românii văzută drept leagăn al civilizaţiilor, Ţara Uriaşilor fascinantă prin prisma obiceiurilor, poveştilor cu dimensiune eroică sau fenomenelor inexplicabile ale naturii. Firul povestirii se precipită spre final când asistăm la răsturnări de situaţii, autoarea având grijă să ne ţină într-o permanentă tensiune până la sfârşitul poveştii cu happy end, în care bineînţeles că răul absolut este biruit de binele relativ printr-o stranie întorsătură a sorţii. Transformând scrisul într-o formă de rezistenţă la Răutatea lumii, după cum singură mărturiseşte, autoarea beneficiază în această luptă de un stil plin de vitalitate şi de un real talent confirmat deja de primele două romane ce au văzut lumina tiparului şi cărora le vor urma cu siguranţă multe altele.

Camelia Toporaş Biblioteca V.A.URECHEA

13 gânduri despre &8222;Scrisul ca formă de rezistenţă&8221;

    • Am apreciat rigoarea recenziei făcută de doamna Camelia Toporaş care, după lectura romanelor mele, a răscolit blogurile, inclusiv comentariile lăsate de mine pe alte bloguri şi a tras aceste concluzii după un volum uriaş de muncă. Sper să-i răsplătesc şi eu strădania oferindu-i şi pe viitor cărţi vii, pe care să le citească cu plăcere.

  1. Cred in Crucea Celta Legionara…
    Diagonala mi-o respect cu simtul unui soldat profund indocrinat… Dupa mine nu va ramine decit credinta intr-o Uniforma Militara…
    Ma bucur ca te-am cunoscut, draga Doina… chiar daca cimpurile noastre sint cumplit de indepartate, rezistenta in fata Stergerii ne apropie, fara tagada…
    cu respect,
    adm

  2. Ori de cite ori citesc ceva scris de tine, ma simt mai imbracat si poate mai impacat cu mine insumi… Este atita substanta in structura ta pe care o redai prin constructii scrise, incit nu poti sa treci pe aici sa nu te opresti pentru o gura de aer viu, de aer Proaspat… Ma bucur sa am locul meu aici in Foisorul tau de Veghe…
    Duminica sa-ti fie aproape,
    cu prietenie,
    Andrei D.MITUCA

  3. Beau o cafea cu lapte şi scorţişoară pe terasa mea şi-mi simt toţi prietenii aproape. Mă bucur că prin scriitura mea dau aer viu şi proaspăt şi mai ales, mă bucur să ştiu că mai opreşti uneori pe aici.

  4. Senzatia unei scurte halte la tine, pe peron, nu o pot descrie in cuvinte… Mai degraba as incerca s-o desenez cindva… Tin atit de mult la proiectele mele… Mi le programez cu o grija de ceasornicar batrin si smintit… Multumesc pentru tot ceea ce creezi in Starile mele Interioare…
    sarut mina si…pe curind,
    adm

Lasă un comentariu