Zi cu bucluc


Era târg mare-n sat, cu negustori veniţi de hăt, departe.

Străchini de lut, linguroaie de lemn, potcoave, tigăi, piei, coase, şaluri, mărgele din sticlă colorată, stambă şi diftină, grâne, untdelemn şi vin, toate le găseai în şatrele negustorilor, în căruţe ori întinse pe jos pe preşuri şi pături vechi. Unii te trăgeau de mânecă, alţii îşi strigau marfa să-ţi strice urechile, unii voiau să-ţi vândă scump, alţii căutau să cumpere la preţ de chilipir. Negustoriile cinstite erau mai rare decât hoţiile dar la târg întotdeauna unii trăgeau spuza pe turta lor, alţii rămâneau cu buza umflată.

Ţiganii lăutari cântau de mama focului la ţambal şi lăută şi toţi erau într-o mare veselie.

Un fotograf c-un urs împăiat şi cam năpârlit strânsese toţi copii în jur. Madam Crăiniceanu, mama Cleopatrei îşi făcu o grămadă de poze, fiindcă îmbrăcase în această dimineaţă o rochie superbă, adusă cu mare cheltuială de la Paris. De culoarea vişinei putrede, rochia era făcută cu mare risipă de material: o bustieră cu corset având cusute găitane, fireturi şi epoleţi ca de general iar în partea de jos, o fustă amplă ce se termina la spate c-o fundă uriaşă pe fund dar, şi c-o trenă de aproape un metru, pe care o târa cu mândrie prin praful uliţelor.

Niţă stătea cuminte lângă fâşneaţa de Cleopatra şi verişoarele ei tăcute, lingând un cocoş de zahăr pe băţ. Ochii lui erau la iuj dar doamna Crăiniceanu considera periculos iujul-distracţie vulgară pentru prostime- şi Niţă se schimba de pe un picior pe altul, fără stare.

Grătarele cu mici, fleici şi cârnaţi sfârâiau din zori şi după ce le inspectă pe toate, doamna Crăiniceanu se hotărî să comande la cel care-avea preţurile cele mai piperate dar era îmbrăcat în haine curate, başca avea  mese cu scaune pentru servit, faţă de ceilalţi care aveau mese înalte, de mâncat în picioare, la botul calului. 

     Orăşeancă delicată fiind, madam Crăiniceanu se uita cu mirare la fuduliile de berbec ce se frigeau pe jar, fără să priceapă ce-ar putea fi.

-Niţă, ce-s bucăţile acelea de carne ca nişte ouă pe grătar?

Niţă, mirat de nepriceperea cucoanei, se trezi că nu ştie ce cuvânt să folosească spre a nu zgâria urechile Cleopatrei şi a celorlalte fetiţe. Se scărpină în cap apoi zise:

-A, alea-s nişte chestii fooooaaarte gustoase! Şi ca să scape de discuţia stânjenitoare, zise:

-Eu acum mă duc oleacă! A venit nenica Răducan călare pe-un cal bălan şi mă duc, poate mi-l dă şi mie să fac o tură!

Copilul plecă să caşte gura la cal şi doamna Crăiniceanu comandă grataragiului:

-Vreau şi eu şase chestii de-alea rotunjoare foarte gustoase şi şase mici bine făcuţi!

Negustorul le servi iute şi madam Crăiniceanu gustă încântată din chestiile acelea foarte gustoase. 

Fetele mai neîncrezătoare atacară micii.

Apăru şi coana preoteasa însoţită de Simeon. Slobod la gură cum se ştia, Simeon îşi trase pălăria pe ceafă şi strigă:

-Ohoho, coniţă! Aţi umplut masa de c***e!

-Simeoane, ia-ţi seama, îl mustră coana preoteasa.

-Ei, bine, pentru urechi delicate şi muzicale, zic: iaca coniţă, aţi umplut masa de fudulii de berbec!

Roşie la faţă, doamna Crăiniceanu se ridică de la masă: Niţă e un nesimţit! Să nu-l mai văd înaintea ochilor! Pervers mititel! M-a minţit că-s nişte chestii gustoase!

Simeon se trezi vorbind:

-Da’ ce cucoană, ţi le-a băgat pe gât?

Preoteasa interveni împăciuitoare:

-Draga mea, nu te-a minţit cu nimic: fuduliile chiar sunt nişte chestii gustoase şi eu mănânc de câte ori am ocazia! Uite, eu am să mănânc! Ia şi tu Simeoane, că fetele nu ştiu ce-i bun!

Doamna Crăiniceanu rămase neînduplecată, cu buzele strânse şi ochi prevestind furtuni, mai ales că obiceiul preotesei de-a mânca cu sluga la masă o scotea din sărite de fiecare dată.

Se ridicară de la masă şi decretă apăsat:

-Împieliţatul de Niţă nu mai are ce căuta în preajma fetelor! Punct!

Ochii albaştri ai Cleopatrei erau plini de lacrimi dar nu îndrăznea să zică nimic. Trăgea speranţă ca doamna Lisandru s-o înduplece până la urmă, poate mai târziu, când i-or mai trece drăcăneii.

Ca din senin, Niţă apăru pe cal falnic, alb, purtând o pălărie nouă în cap. Cleopatra rămase fără suflare: aşa trebuie să arate Făt-Frumos!- îşi zise.

 Calul părea de circ, fiindcă mergea cu graţie, parcă în pas de dans, strunit cu meşteşug de călăreţ.

Doamna Crăiniceanu îi întoarse spatele demonstrativ lui Niţă, apoi se răzgândi, rămase pe loc să zică ceva usturător, ca în final, cu buzele strânse-pungă, să se  smucească iarăşi să plece.

Gesturile ei dezordonate derutară calul care călcă cu copitele din faţă pe trena rochiei. Când se smuci madam Crăiniceanu să plece, bustul rochiei îşi păstră locul peste corset plecând cu dânsa dar, fusta rămase pe loc ţintuită în praf de copitele calului, aşa că mama Cleopatrei făcu câţiva paşi numai în pantalonaşii trei sferturi din dantele albe ca omătul.

Ţăranii izbucniră în râs: ce-i drept, mai văzuseră ei muieri despuiate, dar în târg şi, cu aşa dantelărie fină de la Paris, niciodată!

Simeon culese fusta sfâşiată din drum, să mai acopere ruşinea boieroaicei, zguduită de lacrimi de grea umilinţă. Urcară toate în trăsurică şi Niţă, de pe cal, privi înlăcrimat după Cleopatra, simţind că o vede pentru ultima oară. 

Trăsurica opri la biserică preţ de câteva clipe, cât să coboare coana preoteasa, apoi porni întins pe drumul Brăilei. Lucrurile fetelor rămaseră la casa parohială, să le aducă Simeon altă dată.

Lacrimile Cleopatrei se uniră cu lacrimile lui Niţă cât să mai facă înc-o Dunăre dar madam Crăiniceanu, neînduplecată, hotărî să o ducă pe Cleopatra la Paris pentru totdeauna.

Reclame

25 de gânduri despre &8222;Zi cu bucluc&8221;

  1. Nu ştiu cum este vremea prin alte părţi dar, la Bucureşti este un cer mohorît şi parcă stă a ploaie; vreme tocmai bună să-ţi aduce aminte de datorii şi de necazuri.
    Dar. Mi-ai înseninat ziua cu păţania simandicoasei ! 😛

    Apoi. Cleopatra la Paris la Paris ? Pentru totdeauna ? Nu-i rău !
    Uite cum o să ajungă Niţică în final, să vadă şi Parisul, nu ? 😀

    Cu ghinion ziua pentru Niţică, nimic de spus dar, nu este vorba ceea care spune că, tot răul spre bine ?

  2. Ha, ha haaaaaaaaaa ! 😛
    Să ştii că eu chiar sînt citadin pe de-a întregul !
    #
    Poi cred că e mai bine aşa.
    Copiii ştiu prea bine ce sunt alea chiar şi nenumite de-a dreptul.

    • Te-am mirosit că te-ai născut pe asfalt. Şi eu la fel, dar de la 4 la 12-13 ani am fost în vacanţe la ţară şi se pare că am rezonat cu viaţa satului şi am înregistrat tot.
      Am schimbat rapid cuvinţelul când s-a apucat Ping de citit dar, dacă n-a dat refresh a avut parte de prima versiune. Soarta!
      Apropo de „negustorii cinstite”: hoţul neprins e… negustor cinstit!

  3. Prin ’90 intru într-un magazin de electrice şi mă aşez la rând. Tipul care era în faţa mea cere dezinvolt:
    -Un coi de berbec, vă rog!
    -Încercaţi la măcelărie, aici vindem electrice!
    -Domnişoară, nu mă lua la mişto că am copii mai mari ca tine!
    -Dom’le, dac-o faci pe nebunu’ îl chem pe şefu’! Şefuu’! Mă ia un nene la mişto!
    Şefu’, care auzise discuţia din birou şi era vânăt de râs, ia din raft un bec mare de iluminat public şi-l întinde clientului care achită şi pleacă nervos.

    • Nuuuuuuuuu!
      Uneori, se mai întîmplă să vorbesc şi fooooarte serios. 😀

      Da, spune-mi, nu cumva modelul de rochie cu fundă mare la spate, este un specific vestimentar tirolez ? Parcă are o semnificaţie : ori fimee măritată, ori logodită, ori liberă de contract, nu ?

  4. Dar madam Crăiniceanu era pe undeva candidată pentru două poziţii: oleacă măritată dar, cum doctorul Crăiniceanu se ţinea cu Miţa, se putea considera şi liberă de contract dacă aşa-i pica bine. Nu?

    • Acuma io, ce să mai zîc?
      Ştie Orăşanca ceea ce-i pică ei mai bine, cînd, şi unde, nu ?

      ps. Despre rochiile tiroleze am văzut mai demult o emisiune pe undeva, cum ar fi Naţional Geografic, sau cam aşa ceva. Nici eu nu ştiu prea bine ce şi cum e cu tirolezele.

    • Lasă tu subiectul cu rochiile tiroleze. 🙂

      Vezi că nu mi-ai răspuns la primul coment.
      Şi a mai început şi ploaia pe acilişa, pe la mine în cartier.

  5. În colbul satului s-a gândit să poarte rochia de la Paris? La noi târgurile-s tot târguri… cu ţărani îmbrăcaţi modest, cu copii alergând, cu cai dând ocol iarmarocului. Cu rochia de la Paris nu avea nicio şansă să aducă Champs Elise în inima satului. 🙂

  6. Ba în sat era o boieroaică grozav de frumoasă, doamna Eremia şi purta chiar rochii superbe de la Paris, am văzut recent un album al familiei. Aşa că soţia doctorului, o persoană foarte preţioasă de altfel, nu se putea lăsa mai prejos!
    Şi dacă noi ne gândim că la ţară ne îmbrăcăm în trening ori blugi, la acele vremuri, femeile de condiţie bună aveau doar rochii conform statutului social.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s