Puterea obişnuinţei


N-am unde să parchez în faţa firmei decât după colţ, pe Dorobanţi unde mă înjură taximetriştii sau, după ce dau colţul, ocolesc un scuar, stau la un stop care stă uitat pe roşu exagerat de mult,  apoi parchez în sfârşit imediat după stop. Fac acest ocol cam de douăzeci de ori pe zi.

Astăzi ocolesc scuarul şi înainte de stop cobor în faţa băncii Raiffeisen. După vreo oră de discuţii ies cu capul plin de calcule. La stop erau vreo opt maşini. Mă aşez după ultima, în spatele meu se mai adună vreo 4-5 maşini. Eram cufundată în calcule dar tipul din spate mă bruia cu claxonul. Evident, semaforul era încă roşu şi nu pricepeam de ce mă claxonează nervosul din spatele meu.

 Sigur, şi pe mine mă enerva la început acest roşu interminabil dar cu timpul m-am obişnuit şi acum valorific timpul vorbind la telefon sau refăcându-mi rujul. 

Acum nu era cazul fiindcă-mi sfârâiau creierii calculând dobânzi.

În sfârşit se schimbă semaforul, pleacă toată coloana din faţă, nervosul claxonează şi ambalează motorul în spate şi eu pricep în sfârşit: în coloana de maşini de la semafor eu eram… pedestră!

Traversez strada în goană şi intru în firmă râzând în hohote. Făcând zilnic acest drum la volan, de zeci de ori, am uitat pur şi simplu că astăzi am fost cu rugbistul în maşină, am coborât la bancă iar el a plecat mai departe şi a parcat!

Pentru cine este capabil să vizualizeze scena, cum stăteam aliniată la stop printre maşini aşteptând să se schimbe semaforul, faza e demenţială.

Anunțuri

Despre Doina Popescu-Brăila

Cât deschizi ochii, cât iubeşti şi cât citeşti, atât eşti şi nimic mai mult! Dar, dacă ai copii şi dacă scrii, mai ai o şansă. Am publicat nouă cărți dintre care șapte romane: Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Ardei iuți, Pisica cu papion, Fericire la preț redus, Dragoste și ciocolată, Terente-Zodia zmeilor și volumul Copilul Dunării apărut în anul 2015 și în varianta bilingvă, în traducerea Sabrinei Popescu, elevă, având 14 ani și jumătate la comiterea isprăvii.
Acest articol a fost publicat în ZÂMBETE și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Puterea obişnuinţei

  1. Pingback: Puterea obişnuinţei - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Anda zice:

    super. Am ras singura in birou cand mi te-am imaginat!!! OMG, cum naiba?!?!

    • Dacă povestesc şi cum mi-am pierdut maşina mă compromit definitiv. Mai bine tac…
      De ieri rugbistul râde într-una şi mă alintă: nevasta mea, maşina.Şi pe urmă completează: hai, nu te bosumfla: doar eşti un Rolls-Royce, Popeasco! Aşa mă alintă un vechi prieten.

  3. Anda zice:

    Am ajuns ieri acasa si cand am pus mana pe „Comisia Zurich” mi-am amintit faza cu semaforul si am inceput iar sa rad. E cea mai tare faza pe care am auzit-o vreodata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s