La banchetul de sfârşit de facultate, ameţită de dans şi cu siguranţă de şampanie, o colegă de an îmi spune voioasă:
-Ştii, eu te-am remarcat pe tine din prima zi de facultate!
Colega ei de cameră intervine:
-Şi eu la fel!
Alte colege erau în zonă şi cu acelaşi entuziasm îmi mărturisesc că am fost prima persoană pe care au remarcat-o din prima zi.
Zâmbitoare, flatată de popularitatea de care mă bucuram încă din prima zi, popularitate explicabilă în timp fiindcă ştiam cele mai tari bancuri, ei bine, zic:
-A, ştiu de ce m-aţi remarcat din prima zi! Eram îmbrăcată cu un superb sacou roşu şi asta-i culoarea care mă prinde cel mai bine!
-A, nu! Te-am remarcat fiindcă deşi noi făceam ochii cât cepele şi ascultam discursul rectorului, al şefului ASC şi al ministrului, copleşiţi de importanţa primei noastre zile de studenţie, tu ai venit relaxată, te-ai aşezat în bancă şi ai dormit nestingherită timp de trei ore jumate, cât a tinut festivitatea de deschidere a anului studenţesc şi am ascultat noi toate discursurile.
Doina Popescu Brăila 
Bine că te-a prins somnul că mă gîndeam la alte alea ! 😀
Şi eu m-am emoţiomat gândind la alte alea!
Doina,
nici nu vreau sa ma gandesc la motivele pentru care erai asa rupta de oboseala in prima zi de facultate.
Totusi , la festivitatea de inchidere -nu la banchet- ai reusit sa fii treaza?
Adica ai simtit fiorul metafizic?
😛 😛 😛
Motivul pentru care eram ruptă de somn în prima zi a fost banal:eram neobişnuită cu dormitul în cămin şi în camerele vecine fusese un chef nebun toată noaptea.
Evident eram boboacă şi nu fusesem invitată, dar respectivii făcuseră tămbălău de căzuse varul de pe pereţi şi nu dormisem nicio secundă.
La banchet a fost ok, au cântat Gil Dobrică şi George Niculescu.
A, evident, colegele mele îşi închipuiseră că eram după o noapte de amor nebun!
N-a fost cazul, pe vremea mea se făcea sex după ce aveai actul de la primărie în buzunar…
:)) Am râs cu mare poftă. Păi în acest mod nu te-au remarcat numai colegii, ci şi profii. Am totuşi o nelămurire, dacă voiai să tragi un pui de somn (şi cine poate să te acuze, cu toţii ştim cât plictis pot provoca fetivităţile de deschidere de an studenţesc), de ce te-ai aşezat în prima bancă? A fost totul premeditat? Chiar ţi-ai dorit să atragi atenţia?
Aşa ne-a dirijat secretara de la anul I pe boboci şi eram prea fraieri să fentăm. Era ’88 când secretara facultăţii se credea Dumnezeu şi nu ştiam rosturile.
Postare nouă: Război total
asta imi aduce aminte de doi colegi la banchetul de absolvire al liceului. Marcela si Adrian, erau doua tempeamente vulcanice si erau doar amici. La banchet, dupa ce spiritele s-au incins, ei, stateau pe o banca, afara si plangeau, evocand intamplari cu traznai, evident.
– Mai tii minte, cum mergem de fiecare data la bar, langa banca, de fiecare data cand ieseam de la scoala, suspina Adrian, cu lacrimi grele atarnand in coltul ochilor.
– Da, dar tu mai tii minte cum iti plateam eu de fiecare data…
Cei care se aflau in apropiere si auzeai conversatia radeau, de „durerea” lor. 🙂
Deci un fel de dame-n vals…