Era sfârşitul lui februarie 1991. Locuiam în Brăila dar încă aveam şi apartamentul în Bucureşti. Aveam ceva treburi în Bucureşti şi vărul meu, Stelică, mă rugase să mă interesez de nişte valută ieftină.
Cu sprijinul lui dom’ Profesor problema era ca şi rezolvată aşa că-l sun pe Stelică şi stabilim ca a două zi să-l iau de la trenul care ajungea pe la 9,30 în Gara de Nord.
Deoarece apartamentul îmi fusese spart cu o vară în urmă şi eram în proces cu hoţii, vecinii mei de la apartamentul 11, eu locuind la parter la ap 2, decid că-i mai „igienic” să dorm la Flory, fostă colegă din prima facultate, în căminul studenţesc din Grozăveşti.
Dimineaţa trebuia să-l iau pe vărul Stelică de la tren aşa că am ajuns în gară cam cu jumătate de oră înainte de venirea trenului, numai bine să casc gura pe la consignaţiile cu produse sclipicioase.
Pe o bancă în gară cine credeţi că moţăia cu un ursuleţ roz în braţe?
Nimeni altul decât rugbistul, drăgălaşul meu soţ pe care-l alintam ba Piticu, ba Motanu ori Ursuleţul.
-Ce faciţi Ursuleţilor?-întreb eu uimită.
-Nu-i 1 MARTIE astăzi? Ţi-am adus un mărţişor! Şi-mi întinde ursul roz râzând. Stelică nu mai vine că a făcut rost de la BNR.
-Totuşi trenul vine peste jumătate de oră?… Nu pricep…
-A, am venit de-aseară dar cum noi nu avem telefon la apartamentul din Bucureşti ca să-mi anunţ venirea, n-am vrut să pic într-un moment nepotrivit. M-am gândit că tu nu ai venit niciodată neanunţată când ai făcut naveta Brăila-Bucureşti şi acum eram dator! În fond, nu se merită să-mi pierd căsnicia pentru un amărât de telefon! Aşa că am dormit cuminte-n gară…
Şi uite că cele mai neaşteptate dovezi de dragoste au întărit căsnicia noastră făcând să dureze 21 spre 22 de ani. Încă o dată, viaţa bate bancul! Sau mai bine zis, uite cum un banc bun se poate transforma într-o sănătoasă filozofie de viaţă!
Dar, dragilor! Rugbistul este taur! Adică turbat de gelozie prin definiţie! Cum poate dragostea să mântuie de gelozie un taur? Chimia dragostei este un mister dar forţa şi mirajul ce supun pe cei doi îndrăgostiţi duce şi la astfel de minuni!
Dacă vrei să mai arunci un ochi în dormitorul Popeştilor încearcă aici
O fotografie întâlnită pe blogul brăilencei Carmen Negoiţă mi-a adus în minte această întâmplare.
Doina Popescu Brăila 
Mă bucur că fotografia aceea te-a făcut să te gândeşti la un moment atât de plăcut. 🙂 Să fiţi fericiţi încă mulţi, mulţi ani de acum încolo!
Mulţumesc. Îmi plac fotografiile tale. Şi cea cu trandafiri mi-a amintit de o întâmplare haioasă. O postez în curând…
Corect, se spune
Ce faciţi Ursulieţilor 🙂
Da povestea e super ! Felicitări amîndurora !
Mă bucur foarte tare cînd văd oameni care se iubesc frumooooos !
Iar din cîte mai ştiu şi eu, gelozia este iraţionlă, ori nu te văd pe tine în compania unui om iraţional.
Amorul nebun ar fi o explicaţie bună…
Şi apoi, te pui cu diplomaţia balanţei? L-am mântuit încet încet de gelozie…
M-ar invidia şi Solomon pentru reuşitele mele în această aventură incredibilă care a fost căsnicia mea din dragoste nebună! 😛
Roxana Ungar, o colegă de serviciu a soacră-mi, care ne-a întins o mână de ajutor într-un moment dramatic zicea cam aşa:
„-Doina, mi se pare curată nebunie să te măriţi cu cineva din familia Popescu! Dar să faci şi un copil cu el? Doamne fereşte!”
He he heee 🙂 Amorul nebun ! Aferim ! Aşa e ! 🙂
Diplomaţia mea, a constat dintr-un mic discurs la începutul relatiei mele cu tiberiuşa.
N-am mai reluat niciodată subiectul.
Avertisment !
Tocmai am deschis mailul în care îmi sunt semnalate postările.
Unele postări mi-au fost semnalate cu gîndăcei !
Un astfel de postator este, bineînţeles, trolul.
Gândăcei? Trebuie să-mi traduci…
Simplu dragă Doina!
Sunt unii, care ascund în postările lor, soft de tip „malicious” sau chiar mai rău. Ferească sfîntul să intri pe bloaga lor ŞI SĂ COMENTEZI. Odată ce îţi afla IP-ul, te poţi aştepta la orice, inclusiv la prăjirea Hardului. Ştiu, pentru că eu am păţit-o !!!
Aha! Mulţumesc de avertisment! Să comentez la trol? Nu, mulţumesc!
Nici nu mă aşteptam să comentezi.
Eu îl banez şi cu asta basta, ca să nu fie habar nu am ce neiniţiaţi tentaţi să intre pe bloaga sa ŞI SĂ COMENTEZE.
La mine a fost o muncă susţinută. Taurul are nevoie mereu să-i confirmi că este Centrul Universului… 😀
Păi dacă tu consimţi, care este problema ? 😀
😛
Ţin cont şi de Einstein…
ŞI EU 😛
😛 😛 😛
Doinişoară dragă, am observat cu cîtă iubire adevărată faci referire la rugbistul TĂU !
Tare mult îmi place acest lucru !!!
Ferice de voi şi de frumoşii voştri copii talentaţi !
Nu ştiu dacă pe vremea când am făcut această postare descoperisei blogul meu…
https://doinapopescu.wordpress.com/2010/01/13/cine-si-a-inselat-nevasta-hai-sus-hai-sus-hai-sus-2/
Anunţ eu :
POSTARE NOUĂ 😀
Probabil că divorţul părinţilor mei şi situaţiile dezastruoase din familiile pe care le cunoşteam m-au făcut să nu am nicio încredere în instituţia căsătoriei.
Atunci, Dumnezeu a vrut să-mi dea o lecţie: probabil cea mai frumoasă şi dramatică poveste de dragoste a acestui secol!
Doina
Cu tot respectul, nimic nou sub soare.
Provin TOT dintr-o familie divorţată.
Nu insist acum pe motivele divorţului părinţilor mei.
Silvia, provine TOT dintr-o familie destrămată.
Iar, NU insist.
Dumnezeu echilibreză ceea ce crede EL că trebuie echilibrat, atunci cînd crede EL ca echilibrul poate fi restabilit.
Iar, NU insist, acum.
Important mi se pare că, întotdeauna „balanţa” divină, echilibrează lucrurile.
Altfel, ce s-ar fi ales de TOT omenetul ?
Da, dar eu aveam un scepticism maxim legat de căsătorie şi motivele ei. Taică-meu se însurase cu mama nu pentru că o iubea ci pentru că era cea mai elegantă fată din oraş şi vroia să se dea mare în faţa prietenilor şi colegilor de serviciu.
Mama, deşi nu-l plăcea fiindcă era mărunt şi cu chelie, (citeşte bine descrierea domnului Georgescu din ARDEI IUŢI), l-a luat fiindcă… era sclipitor de deştept şi era maistru…
Motivele divorţului: având mulţi bani, avea un număr foarte mare de invenţii şi pe vremea aceea încă se plăteau bine, femeile îl băgau în seamă ca să-l jumulească iar el nu era genul care să-şi păstreze prea mult pantalonii pe el…
Dar banii lui mulţi nu au ajuns niciodată la familie, faptul că eu n-am avut niciodată o păpuşă, un ursuleţ ori o bicicletă nu sunt simple figuri de stil!
Doina
Am înţeles deja aceste lucruri dureroase.
Am şi eu astfel de amintiri, dar eu am ales să le îngrop.
Hai să-ţi dau ca exemplu, numai o situaţie : sora mea din cea de a doua căsătorie a tăticului meu, şi-a terminat facultatea, cu sprijinul meu lunar, de circa una mie de lei ceauşişti. Iar, nu insist.
Am iertat, dar nu am uitat. Ea, nici măcar nu îmi mai telefonează. Ei şi ?
Cînd a avut nevoie de sprijin pentru fiul său, nepotul meu, pentru o problemă de sănătate, i l-am acordat.
După ce problema a fost rezolvată, iar am intrat intr-un con de umbră. Ei şi ?
Asta este tot. Mergem înainte, NU ?
Cred că este o regulă ca întreaga familie să profite în anumite momente de balanţe. Mai am un foarte bun prieten în această situaţie. Se forţează omenia noastră dar… lucrurile bune făcute nu pot fi şterse de nepăsarea şi ingratitudinea lor!
Puterea noastră stă în faptul că îi ajutăm chiar dacă intuim comportamentul lor viitor mai puţin onorant.
Eu nu uit nimic dar las lui Dumnezeu sarcina să ierte… nu am eu competenţa să iert, doar ignor…