Răzbunare


Pe şantierele din Siria, cei ce plecau la muncă aveau dreptul să-şi ia şi nevasta. Nevestele rămâneau în colonie şi bucătăreau în timp ce bărbaţii erau îmbarcaţi în autobuze şi transportaţi la un şantier la 100 de kilometri depărtare.

Cam toţi îşi aduseseră nevestele, mai puţin cei trei şoferi care duceau muncitorii şi se-ntorceau în colonie, să ţină de urât nevestelor.

Cei trei, Dan, Vali şi Adrian, lipsiţi de griji, veseli şi chipeşi unul şi unul o duceu într-o veselie, spre mulţumirea nevestelor care-şi mai treceau din plictiseală.

În timp ce în România lumea suferea de lipsa alimentelor de bază, frig şi teroare, viaţa în colonie era ca o tabără minunată.

Mergând la târg într-un oraş vecin, Vali a zărit ochii frumoşi ai unei arăboaice:

– Aş da oricât să-ţi zăresc pentru o clipă faţa! Nu-i păcat să fii atât de frumoasă şi să te îmbrobodeşti în hainele astea urâte şi aspre? Cele două femei mai bătrâne au smucit-o pe tânăra frumosă şi l-au blestemat pe îndrăzneţ.

Cei trei au mâncat pui la rotisor cu iaurt de capră şi busuioc şi s-au întors în colonie.

Noaptea au jucat cărţi până târziu şi Vali a ieşit la o ţigare. Probabil că avea o întâlnire, adesea nevestele îşi adormeau bărbaţii şi se întâlneau pe furiş cu cei trei şoferi chipeşi.

Târziu în noapte, Adrian a ieşit la toaletă. În mod surprinzător, becul de pe stâlp nu funcţiona şi colonia era cufundată în beznă. S-a împiedicat de ceva şi a căzut întro baltă cu lichid cleios. A aprins bricheta:

Vali avea beregata tăiată şi penisul în dinţi. Adrian a leşinat. Au fost găsiţi aşa de colegi spre dimineaţă.

Adrian a rămas impotent şi mulţi ani s-a tratat în clinici la Viena, fără rezultate mulţumitoare.

Reclame

24 de gânduri despre &8222;Răzbunare&8221;

  1. He he heee 🙂
    Altă poveste cu tîlc ! Da’ problemu’ e : lui Vali nu îi era de ajuns ziua ?

    Am văzut şi eu la Paris un arab înconjurat de o liotă de arăboaice; vreo cinci. Pot să afirm fără pic de şovăială : aveau arăboaicele acelea nişte priviri, pur şi simplu sfredelitoare ! Nici pomeneală de sfială în atitudinea lor. Păcat că din vestmîntul acela negru, nu li se vedeau decît ochii …

      • Adică prevedea că va păţi ce a păţit Adrian ? 😀 😀 😀

        Se pare că Dan a fost – sau a rămas – cel mai norocos dintre toţi şoferii, NU ? 🙂

        • Cu siguranţă nu a prevăzut ce va păţi el însuşi sau Adrian dar bărbaţii îşi cam pun sculele-n pod de la o vârstă. Şi se pare că fumătorii şi puturoşii chiar destul de devreme… .
          😀 😀 😀

          Da, Dan a scăpat cu armamentul din dotare funcţional şi Adrian mi l-a prezentat pe podul Izvor cu vreo 18 ani în urmă. Era fratele unui cunoscut prezentator de ştiri de la TVR de la acea vreme.

  2. Pe Adrian l-am cunoscut la mult timp după ce i se blocase arma: este un super-băiat şi ne este prieten de familie.
    Înainte de teribilul eveniment se pare că nu era de lepădat ca mascul: o artistă cunoscută a compus pentru el melodia „Ochii tăi”

  3. Mi-am adus aminte de una bună!
    Aveam o pilă, pe nenea de la micul magazin de muzică situat între cofetăria Universităţii şi Romarta Copiilor, dacă memoria nu-mi joacă feste cu amplasamentul.
    Deci. Era în vara lui ’91 când încă lipseau multe şi cam totul se lua la bişniţă.
    Mă duc la tip şi-i spun că vreau să-i fac cadou amicului meu discul cu melodia pe care fosta sa iubită i-a dedicat-o. Îi spun numele cântăreţei, îi spun şi cântecul şi-mi promite că într-o săptămână mă rezolvă. Mă duc după o săptămână şi zice:
    – Te-am rezolvat dar la câte discuri am adus, nu mai ştiu ce vroiai!
    -Ochii tăi, zic!
    Îmi face cu ochiul, îmi ia 100 de lei deşi preţul oficial era 27 lei şi el era angajat la stat şi îmi dă discul gata împachetat.
    În autobuz îmi trece prin cap să-l despachetez: discul „Ochii tăi” de Ştefan Hruşcă!
    Îl am şi acum, normal: nu i l-am mai dat!

    • N-am vizitat eu prea multe cofetării în viaţa mea, dar acum dacă îmi forţez amintirile, de la U către Cercul Militar mergînd, era pe colţ librăria, apoi cîteva magazine mai mai mititele printre care şi o cofetărie cochetă, şi, parcă şi un mic magazin de muzică. Eu, mergeam mai ales pe vizavi, unde era … he hei, altceva. În fine. Nu m-am gindit la Hruşcă pentru că ai spus de o autoare, nu de un autor. Asta e.

    • Daaa, Hruşcă este pentru mine un reper artistic inconfundabil.
      Am şi un autograf de la el, i-am dedicat şi o postare după ce am fost la un concert de al său … mare artist ce să mai spunem ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s