În postarea VACANŢĂ CU VACI am scris cuvântul „randament” şi mi-am adus aminte de una bună din copilărie.
Eram la ţară şi coana Moaşa, „telectuala” satului umbla cu un cocoş sub braţ.
Un moş, trecând pe uliţă o întreabă:
-Ce faci, coană Moaşă cu cucoşul?
-Mi l-a dat Frosina lu’ Ion Albu să-l bag în probe ca să văz ce brânză face!
-Da’ cucoşu’ pestriţ ce-are?- zice moşul cu mirare.
-L-am băgat demult la supă, că nu mai dădea randament!
Mie mi-a plăcut cuvântul randament dar m-a derutat tare mult aia cu brânza: eram eu mică dar cucoş care să facă brânză, zău că nu văzusem.
M-am dus la mamaia Mihaica dar, avea ograda plină de babe, că făcea plăcinte la cuptor în bătătură şi după obicei, sătura tot satul.
Bucuroasă că pot să zic „randament” de faţă cu toată lumea, am povestit isprava cu cocoşul.
Babele, nu chiar proaste, stăteau mai bine decât mine cu neologismele şi înţelegând cam ce le povestesc s-au îndoit de râs.
Până s-au liniştit, hop şi coana Moaşa, care locuia vis-s-vis de mamaia Mihaica.
-Babelor, iar aţi tăbărât pe plăcintele lu’ ţa’ Mihaica?
-Ho, că nu te păgubim pă tine! Dă şi ea de sufletul lu’ Ilie!
-Ei, ba de-a lu bâtu, bâtica, a lu’ mamica şi-a lu’ nenica, mai slăbiţi-mă cu Ilie!-zice mamaia Mihaica, după trai urgisit cu moş Ilie, cu care fusese măritată cu sila de familie.
Coana Moaşa care se voia vedetă se bagă în vorbă:
-Uite, mi-am luat cucoş tânăr, în mare putere, că Bălţatu’…
-Ştim, ştim, nu dădea randament!- strigă babele în cor.
Eu, fără să pricep cum e cu randamentul cocoşului am povestit toată vara în sat povestea cu cucoşul şi toată lumea asculta cu gura căscată, apoi dă-i râs.
Într-o zi, hop mama, vine să mă ia acasă! Acum, ce-i drept, cât de mică, la ţară mergeam singură dar de întors, venea cineva după mine, că altfel nu mă urneam. Că cine-i ăla să-şi lase cuibul cald de bună-voie?
Îi spun şi mamei povestea cu randamentul şi mama, ca să deturneze sensul discuţiei zice către bunica:
-Mamică, da’ de unde ştie coana Moaşa de randament?
-Păi, ea-i femeie cu multă şcoală, nu ca noi! Şi abonată la revista Femeia… Şi ca să smintească urechile babelor, îşi frânge limba cu vorbe de mare boiereală: randament, ultra, evident! Da’ ea ce să zică săraca? Că a luat un cucoş plocon?
Îşi pune moţatu’ la supă şi se văicăreşte c-a rămas fără cucoş!
Acuma, ce-i un cucoş colea? Dacă coana Moaşa-ţi zice de la obraz, o laşi să-şi aleagă pintenatul. Cu vorbele-astea meşterite din reviste mi-a mâncat şi mie vreo trei frumuşei!
-Te-ai lăsat mata păcălită?- întreb eu necăjită.
–Evident!- zice bunica râzând.
Doina Popescu Brăila 
Ultra povestirea asta. Mi-a adus aminte de copilărie, când mergeam la bunici!
Eu am avut islazul, Siretul, am mers la pescuit, la moară, la spălat lână pe canale, la bostană şi la vânturat grâul. Întreabă-mă dacă aş schimba toate astea pe laptop, internet, mp3, acvariu, biciclete, haine frumoase… şi tot ce mai au copiii mei. N-aş ştii ce să-ţi răspund.
Dar ştiu că am avut nişte tartori şi nişte ticăloşi în copilărie (vezi Vacanţă cu vaci) şi voi fii cu ochii-n toate părţile să nu-mi terorizeze cineva fetele.
Saracul cocos! Ce raspundere pe capul lui. N-ai randament .. esti ciorba 😀
Condamnare cu premeditare ca la … Târgovişte.
Culmea este că pe coana Moaşa a ajuns-o blestemul împintenaţilor fiindcă a murit ucisă de un amorez.
Singurul caz de crimă din istoria satului Cotu-Lung. Voi scrie un articol şi despre coana Moaşa, fiindcă, după moartea ei şi a bunicii mele satul nu a mai avut alte personalităţi carismatice.
Ce mă fac să mă destind poveştile tale. Cred că ar fi tare să ai un editorial într-un ziar quality, că n-am mai citit în ultimul timp vreun editorial optimist, care să mă facă să zâmbesc. Numai vorbe rele şi multe.
Ziceam de editorial că sunt mulţi cei care n-au treabă cu blogurile şi ar foarte încântaţi să te descopere.
Şi eu am fost uimită să descopăr câtă lume trăieşte în afara internetului…
Incet, incet, lucrurile se vor schimba in bine. La urma urmei, ati putea face un editorial initial in format electronic, care apoi sa il si printati daca merg lucrurile. Faceti unul lunar si adunati numai articole de calitate de pe bloguri si nu numai 🙂 Idei am … timp deloc…
-Mi l-a dat Frosina lu’ Ion Albu să-l bag în probe ca să văz ce brânză face!
___________________________________
Nici nu mă mir că n-a dat randament cocoşul… cum dracu să-l mulgi ca să faci lapte, apoi brânză …?
:::::::::::
O studentă de la zootenhie, după practica la fermă, întrebată fiind ce a înţeles cât a fost pe acolo a spus.
– Am reuşit să înţeleg care e diferenţa dintre taur şi vacă. Dacă mulgi vaca dă lapte, dacă mulgi taurul dă smâmtână …
Ioi, Blue!
Ei, parcă a trecut o veşnicie de atunci şi pînă acum. Atunci citeam, citeam, dar nu comentam. Am depăşit momentul. 🙂
Asta înseamnă că a crescut calitatea scrierilor mele şi acum chiar ai ce comenta?
Heheheeeee…frumoasa poveste , Doina ! Calda si frumos mirositoare precum placintele abia scoase din cuptor de bunica ta . Ai stil . Si asta numai din cauza bunicii …
http://raoulp55-raoulp55.blogspot.com/2011/08/de-vorba-cu-bunicul-2.html
Ce viață falsă duc oamenii la oraș!- spunea bunica prin 1973.
Trăiesc în cazemate de beton, mânâncă găini moarte ori, mai rău, din conserve ca-n vreme de război, beau vin cu chimicale și-n locul poveștilor își otrăvesc sufletul în ședințe de partid. Se strică viața, se vatămă sănătatea oamenilor!
Da …avea dreptate ! Odata a reusit bunica sa-l aduca pe bunicu’ in Bucuresti . A stat el vreo trei zile cumintel . Dupa care a decretat : ” aici la voi e plictiseala mare . Nu tu lemne de taiat , nu tu gradina , nu tu pomi de ingrijit , nu tu catel , pucel …si va ma faceti si nevoile in casa . Asta chiar e de neiertat ! „….Viata in cutia de chibrituri …la bloc .
Noi locuiam la casă și ne-a vizitat o dată dar la cealaltă fiică ai ei care locuia la etajul opt nu s-a dus niciodată:
În mă pedepsesc în cazemată, mamaie? Nu, Puiule, rămân în bătătura mea, că n-am făcut rău la nimeni!- zicea bunica.