În drum spre Maramureş, ne prinde noaptea pe drum şi ne oprim la un motel la Mirăslău.
Mâncarea excelentă dar, ardeii, focul lui Dumnezeu. I-am tranşat cu meşteşug, le-am scos seminţele şi i-am mâncat mai departe, chiar dacă scoteam flăcări. Lacrimile de usturime le-am şters cu mâna. Mare greşeală! Exact mâna cu care extrăsesem seminţele. Îmi ard ochii, obrajii şi dau cu apă! Mai rău! Sufăr vreo două ore spre amuzamentul familiei.
Ne luăm cele două camere în primire, undeva la etaj, urcând pe o scară exterioară cu trepte înguste, sudată bocciu de un cârpaci. Mare lucru că nu ne-am rupt picioarele la urcat, dar pentru un coborât nu mai aveam curaj şi ne gândeam la nişte funii din cearceafuri. Camera în care se instalează Ingrid cu mama e ok, cea luată în primire de mine cu soţul meu şi micuţa Sabrina, o jale! În toaletă un prezervativ folosit în coşul gol, în cameră cearceafurile smotocite.
Îmi fac curaj şi cobor în 4 labe pe nenorocita de scară şi cer la recepţie să-mi schimbe aşternuturile. Le schimbă bombănind:
-Ce, n-au dormit tot oameni?
Pe la miezul nopţii, stingem lumina. Un huruit de fierăraie ne ridică în picioare. Am zis că ne trece trenul prin cameră dar, nu! Trecea 20 de metri mai încolo. Ne-am cazat la acest motel amplasat pe şosea, fără să remarcăm linia de tren paralelă.
Ne liniştim şi stingem iar lumina. Sabrina, care avea trei anişori, vrea o poveste. Terminăm povestea, ne pupăm de noapte bună dar, Sabrina mai vrea o poveste. Tac-su îşi demonstrează autoritatea şi se face linişte. Peste zece minute, Sabrina vrea pipi. Se aşează pe oliţă şi 20 de minute se roagă de pipi să iasă.
-Nevastă, copilul ăsta-şi bate joc de noi! E trecut de unu’ jumate. Uite, eu o ţin şi tu o baţi!
-Ba nu, zic eu! Eu o ţin şi tu o baţi!
-Copilul se întoarce grav, ne priveşte atent pe amândoi şi zice serios:
–Mă, voi aţi înnebunit amândoi?
Evident, ne pufneşte râsul.
Aerul era irespirabil. Soţul meu se hotărăşte să deschidă geamul care era bătut în cuie. Trage cu voinicie, rămâne cu cremonul în mână dar şi foaia de geam cedează. În liniştea nopţii, geamul spart face un zgomot asurzitor.
Vine în goană recepţionerul şi constată catastrofa.
De jos patronul se interesează de sursa zgomotului.
–S-o futut cremonul!– urlă recepţionerul din rărunchi.
Pleacă după altă cheie.
Ne mutăm pe cealaltă parte a culoarului, adică cu geamurile direct spre linia ferată. Stingem lumina, trece trenul parcă direct prin cameră şi Sabrina îţi aminteşte că n-a apucat să facă pipi.
La 4 dimineaţa reuşim să stingem lumina dar, trenurile trec şi pe întuneric.
Precis am adormit până la urmă, fiindcă l-am visat pe Mihai Viteazul pe cal alb.
Dimineaţă coborâm amărăciunea de scară cu genunchii tremurând. Trece trenul în timp ce eram pe scară şi vibraţia se-nteţeşte. În mod miraculos, scăpăm fără picioare rupte.
Micul dejun este excelent! Se mănâncă tare bine la Mirăslău!
Anul trecut, Sabrina mă întreabă jucăuş: mami, când mai mergem la hotelul ăla unde am avut probleme cu… cremonul?
8 gânduri despre &8222;ARDEI IUŢI LA MIRĂSLĂU&8221;
Doiniţo, în ceea ce priveşte mâncarea bine zici. La Mirăslau e bună, ardeii iuţi sunt …. iuţi.
Deduc că nu aţi beneficiat de bucuria de a se lua curentul când ţi-e mai mare dragul.
Da, la intrare, acei ardei sunt extrem de violenţi. Fiind ardeleni, sunt perseverenti, mai ales ăia mici şi roşii.
Perseverenţi şi extrem de dornici de a nu fi uitaţi, după ce i-ai mâncat, dacă gaşca pe care ai înghiţit-o e suficient de abundentă, o simţi mai întâi în stomac, apoi cu mare bucurie îţi amintesc unde îţi e ficatul (instructivă chestie). Se spune totuşi că nuştiu ce substanţe pe care le conţin, ajută la digestie şi ucid flora nedorită. La „plecare”, când stai singur şi te gândeşti la probelele lumii in incăperea unde şi împăratul intră fără garda de corp, respectivii ardei ţin să îşi ia şi la revedere. Focul din gură de la ingerare se mută, producând o combinaţie de mâncărime cu arsură fix în locul unde dacă te scarpini în public eşti categorisit drept mitocan.
E frumos la Mirăslău. E şi multă istorie acolo, îţi fine să umblii pe vârfuri deoarece nu ştii dacă nu calci pe locul unde pe vremea lui Mihai Viteazul, n-a murit cineva în luptă.
Chiar şi sinistrul scrâşnet scos de tren, datorat curbei aceleia devine parcă mai suportabil.
P.S. Până la urmă cine a ţinut-o pe Sabrina?
P.P.S. În caz că nu ştiai, majoritatea celor care iau o cameră acolo nu o fac pentru a dormi, ci pentru … alte chestii. Dacă aţi găsit un singur prezervativ nici nu-i rău, dacă priveai mai atentă cearceafurile puteai vedea că e ornamentat din abundenţă cu pete … alb gălbui şi ardeii s-ar fi grăbit să iese pe unde au intrat.
Se mai putea să găsiţi şi paraşuta încă odihnindu-se după obositoarea „prestaţie”… sau aşteptând să se întoarcă şoferul plecat dă îşi cumpere ţigării sau să mai aducă o sticlă de oarece…
În caz că la Aiud, la ieşire spre Mirăsalu aţi văzut nişte … doamne plimbându-se romantic peacostament şi privind atent în cabina tirurilor, ăla a fost norocul vostru. Nu găsiseră client…
Am înţeles destul de repede că eram singurii care luam camera o noapte-ntreagă… Dar chiar dacă „au dormit tot oameni”, am cerut să schimbe aşternuturile, fapt ce le-a produs şi mirare şi nemulţumire.
Nemaipomenită puştoaica voastră. Ştie că are părinţi cu simţul umorului. Şi v-a tachinat şi ea un pic mai târziu. :):) Când cu întrebarea despre o viitoare excursie la hotelul cu cremonul 🙂
Eu practic un umor mai blând. Ea este un pic mai incisivă…
– Totuşi, am văzut şi spaţii de cazare mai proaste.
_________________
Se prea poate să fie mai incisivă, una cu masa, cealată cu casa …
Doina Popescu Brăila 
Doiniţo, în ceea ce priveşte mâncarea bine zici. La Mirăslau e bună, ardeii iuţi sunt …. iuţi.
Deduc că nu aţi beneficiat de bucuria de a se lua curentul când ţi-e mai mare dragul.
Da, la intrare, acei ardei sunt extrem de violenţi. Fiind ardeleni, sunt perseverenti, mai ales ăia mici şi roşii.
Perseverenţi şi extrem de dornici de a nu fi uitaţi, după ce i-ai mâncat, dacă gaşca pe care ai înghiţit-o e suficient de abundentă, o simţi mai întâi în stomac, apoi cu mare bucurie îţi amintesc unde îţi e ficatul (instructivă chestie). Se spune totuşi că nuştiu ce substanţe pe care le conţin, ajută la digestie şi ucid flora nedorită. La „plecare”, când stai singur şi te gândeşti la probelele lumii in incăperea unde şi împăratul intră fără garda de corp, respectivii ardei ţin să îşi ia şi la revedere. Focul din gură de la ingerare se mută, producând o combinaţie de mâncărime cu arsură fix în locul unde dacă te scarpini în public eşti categorisit drept mitocan.
E frumos la Mirăslău. E şi multă istorie acolo, îţi fine să umblii pe vârfuri deoarece nu ştii dacă nu calci pe locul unde pe vremea lui Mihai Viteazul, n-a murit cineva în luptă.
Chiar şi sinistrul scrâşnet scos de tren, datorat curbei aceleia devine parcă mai suportabil.
P.S. Până la urmă cine a ţinut-o pe Sabrina?
P.P.S. În caz că nu ştiai, majoritatea celor care iau o cameră acolo nu o fac pentru a dormi, ci pentru … alte chestii. Dacă aţi găsit un singur prezervativ nici nu-i rău, dacă priveai mai atentă cearceafurile puteai vedea că e ornamentat din abundenţă cu pete … alb gălbui şi ardeii s-ar fi grăbit să iese pe unde au intrat.
Se mai putea să găsiţi şi paraşuta încă odihnindu-se după obositoarea „prestaţie”… sau aşteptând să se întoarcă şoferul plecat dă îşi cumpere ţigării sau să mai aducă o sticlă de oarece…
În caz că la Aiud, la ieşire spre Mirăsalu aţi văzut nişte … doamne plimbându-se romantic peacostament şi privind atent în cabina tirurilor, ăla a fost norocul vostru. Nu găsiseră client…
Am înţeles destul de repede că eram singurii care luam camera o noapte-ntreagă… Dar chiar dacă „au dormit tot oameni”, am cerut să schimbe aşternuturile, fapt ce le-a produs şi mirare şi nemulţumire.
Nemaipomenită puştoaica voastră. Ştie că are părinţi cu simţul umorului. Şi v-a tachinat şi ea un pic mai târziu. :):) Când cu întrebarea despre o viitoare excursie la hotelul cu cremonul 🙂
Eu practic un umor mai blând. Ea este un pic mai incisivă…
– Totuşi, am văzut şi spaţii de cazare mai proaste.
_________________
Se prea poate să fie mai incisivă, una cu masa, cealată cu casa …
Da, la Arad am găsit nişte hoteluri de speriat.
Uite aici cum e cu masa şi cu casa! Dedicaţie specială pentru BLUE https://doinapopescu.wordpress.com/2009/12/19/capra-sare-masa-iada-sare-casa/
Mda, mulţam, acum o să visez tot gemene …. 😳