CU PENISUL ÎN ŞERVEŢEL

Prin ’96 aveam un angajat model: nu ştia să facă nimic dar era un bun rezoneur, aprobând orice idee a mea înainte să apuc să o emit şi asta mă enerva grozav. Îl păstram totuşi fiindcă dintr-un colectiv de 19 angajaţi, fusese singurul care nu participase la un furt de proporţii în firmă. Dar, eram exasperată că în doi ani nu învăţase nimic şi nici nu încerca să se facă util decât prin fraze elogioase la adresa mea, jignindu-mi practic inteligenţa. Într-o firmă privată ai nevoie ca omul să fie eficient, nu să-ţi zică într-una c-ai un sacou mişto şi că părerile tale de şef sunt excelente. Mă seca dar,…era cinstit. Neîndemânatic, incapabil să folosească PC-ul dar, avea o calitate rară… era cinstit.

Ce-i drept, aveam sandwich-maker şi frigider la firmă şi permanent diverse preparate să facem sandwich-uri. Se-ntâmpla adesea să radă tot de unul singur fiind cam găman şi cam nesimţit. Pe urmă se blegea şi căuta oţetul să se tragă pe mâini de aplecate! Mare risipă de oţet!

De chestia asta-i consideram vinovaţi pe părinţi: lipsea instructajul de bază din primii şapte ani.

O chestie totuşi ne dădea de gândit: săpunurile, spirtul, şerveţelele şi hîrtia igienică se topeau. Nici dacă ţineai săpunul în apă nu aveai cum să-l consumi în trei zile!

Lucram cu Plafar-ul şi de câte ori intram prin birouri, se interesau dacă mai lucrează puştiul la noi şi izbucneau în râs.

După mai multe scene cu repetir, iritat, soţul meu zice:

-Când inrăm la voi în birouri, parcă-i vedeţi pe Stan şi Bran. Există o explicaţie, am şliţul desfăcut de fiecare dată, sau ce?

Râzând şi mai vărtos, ne întreabă:

-Aha, deci, nu ştiţi? Fiţi atenţi că habar n-au! Dom’le, ăştia(adică noi!) habar n-au!

Şi dă-i râs!

Printre hohote homerice ne explică:

-Ăştia-s obsedaţi de microbi tot neamul! Tac-su lucrează la noi. Când merge la budă îşi ia punga cu săpun, spirtul, hârtia igienică şi şerveţelele. Scoate ceasul şi-l pune pe chiuvetă: se spală pe mâini 5 minute după ceas, alte 5 minute se dă cu spirt. Aşteaptă să i se usuce mâinile, apoi ia un şerveţel, o ia pe dânsa delicat cu şerveţelul, face pipi ţinând-o în şerveţel, o scutură o şterge, se spală alte cinci minute pe mâini cu săpun şi cinci minute cu spirt. Între timp noi folosim celelalte chiuvete. De la apa care curge continuu, când a terminat ritualul, de multe ori îi vine iar să facă şi o ia de la capăt cu procedura. De douăzeci de ani de când lucrează la noi e setat pe timpii ăştia şi nu a schimbat nici măcar culoarea şerveţelelor!

-Uite, dom’le, că nu fura omu’ nimic!- ne zicem noi bucuroşi. Deci spirtul, săpunurile le folosea excesiv fiindcă avea el o ţacă!

Prin ’98 plecăm cu nişte lucrări prin ţară, din februarie până în mai, când venim scurt acasă pentru aniversarea copilului.

Sora mea taman îl prinsese pe băiatul meu igienizat şi cinstit, cu o cheie falsă, cotrobăind la mine în birou! A îmbrâncit-o şi a fugit ca un infractor pe care-l prinzi furând din poşetă în tramvai.

Băiatul ăsta cinstit nu avea nevoie să fure din propria gestiune, că doar nu era tâmpit! Fura direct de la mine din birou!

După faza asta, la vreo trei luni, a venit tac-su cu o caracterizare de îngeraş, gata redactată şi probabil dezinfectată, numai să i-o semnez şi ştampilez ca să se angajeze … magazioner la jandarmerie.